Istoria Țării Rumânești
Stăpâniia dară și lăcuia acest pământ ac éle neamuri ce le zicea dachi și gheti, oameni însă varvari și groși, idololatri, iară ostași mari și tari la bătaia războaielor, nepoftitori a să supune altora, nici a să birui de alții îngăduia. Avea craii și oblăduitorii lor și nimănui supuși nu era și mulți încă de dânșii să îngroziia și vecinii lor foarte de dânșii, să spăriia, căci de puține ori biruiți de unde mergea a să bate, să întorcea.
Acestora dară mergând numele și vestea cum sunt, și de tăriia lor, împărații romani poftitori de lățimea împărăției lor fiind, precum toate împărățiile puternice sunt lacome de a supune pre alții și a-și lăți și mări hotarele împărăției lor și mai vârtos romana monarhie atuncea pe acéle vremi înflorind, de multe ori în tot chipul au trimis să supuie și pe acei dachi precum și pe alte țări toate câte era împrejurul lor. Supusése pre unii cu arma, pre alții cu groaza numai puterii lor, că atâta slujiia și într-acélea vremi norocul izbândei lor, cât nici o țară, nici un pământ au putut sta împotriva lor. Zice Ioann Șleidan, în cărticeaoa ce istoréște pe scurt de patru monarhii ale lumii ce au fost, că romana monarhie și putere (care au stătut mai mare, mai tare și mai mult decât toate alate), atâta numai n-au luat și n-au supus țări câte n-au vrut, și atâta i-au scăpat, la câte n-au vrut să meargă. Însă cui iaste poftă, citească pe Tito Livie Padovanul, carele din ‘ceput ale romanilor și foarte pe amăruntul scrie, și pe Flavie Blond unde istorește și zice Triunfantis Romae; și de acolo lesne poate cunoaște fieștecarele câtă împărăție și până în câtă putére au fost ajuns romanii. Și aceasta iaste de crezut, pentru că și bisérica noastră de Octavie Avgust Chesar, împăratul romanilor, mărturiséște, potrivind monarhia lui pre pământ, cum a lui Hristos: cela monarhind mulțimea stăpânirii oamenilor, s-au potolit; Hristos luund chip omenescu, mulțimea dumnezeirii idolilor s-au zdrobit, iproci, precum să vede la tropariul de la Nașterea Domnului, la slava de la vecernie.
Aceștia dară împărați, vrând să supuie și să biruiască și pe acest pământ cu lăcuitorii lui, carii era atunce, în tot chipul siliia și și de multe ori oști mari și grele au trimis asupra lor, cari mai de multe ori, mai biruite decât biruind s-au întorsu, precum și Țesar Avgustu trimițând asupra lor odată 50.000 de ostași, d-abiia marginile Dunării le păziia. Carii dupe aceia dachii și ghetii adăogându-și oastea, până la 200.000 de oameni zic că au făcut, și trecând Dunărea, biruințele romanii împărății foarte greu și rău, cu foc, cu fier și cu robiia le-au stricat, atunce craiu lor fiind Birebisca.
Și Bonfinie scrie: „Și aceasta nicicum romanilor nu sta bine și grijă încă având de acei nedomoliți oameni, nu să odihniia, nici îi uita ca în lungă odihnă și în lină pace să se afle, nici să se obrăznicească în biruințele lor îi lăsa. Ci măcară deși lega câteodată cu ei pace, pentru că și vecini le era, de vréme ce (cum s-au și mai zis) toate împrejurile lor luate și biruite de romani era. Iară încă și pentru oricare pricină mică să și scorniia oști, unii spre alții pornind”.