Acolo unde astăzi lipsește în limbă un cuvânt, iar ideea trebuie neapărat introdusă, vom primi cuvântul întrebuințat în celelalte limbi romanice, mai ales în cea franceză. (Nu vorbim de terminii tehnici.) Și în privința acestui principiu credem că ne putem ușor înțelege mai toți scriitorii. El deschide poarta cea mare pentru neologismele ce se introduc și trebuiesc să fie introduse în vechea limbă română. O transformare așa de radicală a statului român și în genere a provinciilor locuite de români, precum s-a întâmplat de la 1848 încoace, nu s-a putut face fără a lăsa urme adânci în limbă. Sute de organizări noi, mii de idei noi; mulțime de cuvinte noi — altfel nici nu se putea.
Numai să nu uităm și cele două îngrădiri puse principiului de mai sus: întâi, neologismele de introdus trebuiesc luate din limbile romanice, iar nu din limbi care ne sunt cu totul străine, precum ar fi cea germană sau maghiară. (De greaca sau slavona nici nu mai e vorbă.) După această regulă am combătut neologismul „amăsurat“ (nemțește gemass, angemessen) din foile transilvănene și am propus „conform“ după franțuzește; asemenea, trebuie să zicem „profan“ și nu „laic“ (nemțește Laie) în înțelesul de necunoscător al unei specialități etc.
Al doilea: neologismele sunt numai atunci de primit când ne lipsește cuvântul în limba de pănă acum, iar ideea trebuie neapărat să fie introdusă. Acest neapărat cere oarecare cumpănire. Nu lenea unui traducător din limbi străine de a găsi, fie și prin mai multe cuvinte, expresia congruentă în limba română poate să autorizeze un neologism. Noi nu putem primi, d. e., „măsura în ochi“ din Psihologia dlui I. Popescu (nemțește Augenmass) în locul măsurei după simpla vedere, nici „salvagardarea“ atâtor oratori din Camerele române (franț. sauvegarder) în locul scăpării neatinse sau a păstrării în întregime.
Dar mai ales trebuie să oprim strecurarea acelor neologisme care tind a introduce din limba germană unele noțiuni abstracte, obișnuite și firești inteligenței germane cu idealismul ei mai eteric și uneori cam pierdut în nori, dar care nu se potrivesc deloc cu inteligența mai realistă, mai plastică a geniului limbii române. Fiindcă zic germanii Zeitraum, noi nu putem croi „spațiul timpului“ (Psihologia Popescu), nici „precalculaver“ (pentru vorher berechenbar), nici „viața conștiută și scoposită“ pentru zweckbewusstes Leben (Foaia Societății din Bucovina). Nivelurile de abstracțiune nu se pot egaliza între două popoare, și a introduce cu sila asemenea forme de gândiri străine într-o limbă însemnează a-i slăbi elementul ei specific național.