Răzvan și Vidra

„Pentru țigani s-au zis multe, ca să nu fie primiți,
Căci rușine Eteriei a fi cu țigani uniți,
Căci luându-se Elada, de vor fi și ei ostași,
Vor cere cu tot cuvântul și ei să fie părtași…“
Beldiman , Jalnica tragodie
FEȚELE :
RĂZVAN, polcovnic leșesc
VIDRA, nevasta lui
RĂZAȘUL
BAȘOTĂ
VULPOI
SBIEREA
HATMANUL
Locuința lui Răzvan într-un orășel leșesc la marginea Moldovei.
RĂZAȘUL
Nu mai pot, bată-l năpastea! De-atâtica timp în șir
Să nu vezi o sărmăluță, ci tot numai borș cu știr!
Destulă străinătate!
(Arată la gât.) M-am săturat pân-aice:
De amărâtă ce mi-e viața, nu mai știu cum i-aș mai zice!…
Șase veri și ierni vro șapte, nu o lună sau un an,
De când parc-aș fi o umbră după pașii lui Răzvan:
Ba zău, chiar umbra, fârtate, când e lumină s-ascunde,
Pe când eu rămân cu dânsul, amândoi oricând ș-oriunde!…
Haiducit-am împreună și-mpreună am trecut
În astă țară leșească, unde dracul s-a născut!…
VULPOI
(cu displăcere)
Haide! Cineva te-ar crede că numai voi amândoi
Ați făcut și mari și late! Dar uitat-ai de Vulpoi?
RĂZAȘUL
Orice-i zice tu, acuma fostul nostru harambașa
Ajuns-a obraz de cinste, cât un vizir sau un pașă:
E polcovnic, e om mare, și ca mâini o să-l privim
Înălțându-se deodată și mai ceva!… Aferim!
Nu-i vorbă… I se cuvine!… N-a câștigat de pomană!
Chiar săptămâna trecută a mai căpătat o rană
În lupta cea cu tătarii…
VULPOI
Aș! D-abia l-au zgâriat!
Sărutare de săgeată… Nu-i lucru de speriat…
Dec! A fost rănit și dânsul într-o singură bătaie,
După ce trecuse teafăr prin douăzeci de războaie.
RĂZAȘUL
Dar să lăsăm toate astea… Nu știu ce voiam să-ți zic…
Aa! Uite pe fereastră!… Privește!… Nu vezi nimic?…
(Cântă, arătând cu mâna.) Cu miros de viorele,
Trandafir și micșunele,
Bate vântul țării mele!
Bate-ai, vântule, curat,
Să alini al meu oftat!
Bate-ai, vântule, ușor,
Să-mi mai treacă din cel dor!
Bate-ai, vântule, cu foc,
Să mă muți din acest loc!
Așa-i, Vulpoiule dragă! Tare mă furnică dorul!
Țărișoara-i prea aproape: de-i azvârli cu toporul,
Dai de brazda românească!…
Ș-apoi astăzi în Moldova nu mai e nici Petrea Șchiopul,
Prietenul ciocoimii, bat-o focul și potopul!
Alt vodă stătuse-n locu-i, un stăpân mai omenos,
Care șade sus, dar ține cu norodul cel de jos!
Cică-l cheamă Aron-vodă… un voinic, un flăcăiandru,
O viță lăpușnenească: feciorul lui Alexandru…
Știi? Cel Alexandru-vodă, ce mânca boieri de vii,
Încât îi făcea de groază bejenari pe la pustii!…
Așadar, pe-aci mi-e drumul. Trec prin foc și prin furtună!
Să mai stea Răzvan și singur… nu rămâi și pace bună!…
Mă duc la Iași cu hrisoave…
(Scoate din sân o legătură.) Iată-le! Aice sânt
Ispisoace și direse chiar de la Ștefan cel Sfânt!…
E cam veche legătura, de mare-mult ce-i purtată,
Dar n-o las de lângă mine, n-o las cu capul odată!
O voi strânge tot la sânu-mi cât voi umbla pe pământ,
Și-n urmă, dând ortul popii, o voi duce și-n mormânt!…
(Sărută legătura ș-o ascunde.)
Voi merge iar cu proțapul, o să vorbesc cu domnia,
Doară va da sfântulețul să-mi întoarcă răzășia…
VULPOI
Drace! Nu cumvași ai crede c-o să rămâi numai eu?
Culcă-te pe-acea ureche! Nu cunoști tu gândul meu.
Orice țipenie-n lume un sfânt are sau o sfântă:
Pe tine, vezi bunăoară, răzășia te frământă,
Pe mine mă prigonește frumusețea codrului,
Când ședeam cântând din frunză la umbra stejarului.
Tu a tale, eu a mele, fiecine ale sale!…
Uite, zău, când mi se-ntâmplă de-ntâlnesc viind în cale
Un ciocoi ca o fetiță, mititel și curățel,
Lins la ceafă, dres la față, sprintenel și spălățel,
În sfârșit, o pocitură dintre cele guri căscate…
Mă-nvoaltă, mă răsucește ca să-i dau pe după spate!…
Când privesc într-o livadă copăcelul ofticos,
Cu crengi tocite de-omidă și cu trunchiul găunos,
Hoțomanul meu de cuget mă gâdilă și-mi șoptește:
Nu-i așa că-n codrul nostru ciuperca mai bine crește?
Când aud o păsăruică ciripind pe vrun zăplaz,
Mi se pare ciripirea-i că, zău, n-are nici un haz,
Căci mi-aduc aminte bine… of, of, of, mi-aduc aminte
Cum ciripea dineoare, cum ciripea mai-nainte,
Cum ciripea la pădure prin rărișul cel din crâng…
Și când mi-o aduc aminte, pe loc îmi vine să plâng!
(Intră Răzvan, cu brațul stâng oblojit.)
RĂZAȘUL
Polcovnice!
RĂZVAN
Ha? Ce treabă?
RĂZAȘUL
Dă-mi drumul să plec de-aice.
VULPOI
Și eu…
RĂZVAN
Mă lăsați pe mine?
VULPOI
Ba nu… totuși… cum am zice…
RĂZVAN
Ce? Nu vă mai place dară al armelor meșteșug?
În loc de sabia lată vreți la sapă și la plug?
Vi s-a urât cu războaie? Poftiți odihnă?…
RĂZAȘUL
Nu încă…
RĂZVAN
Poate vi-i foame? Vi-i sete?… N-aveți cușmă sau opincă?
VULPOI
Nu…
RĂZVAN
Atunci care-i pricina?
RĂZAȘUL
Apoi dă, ce să vorbesc!
Mi-e dor de țara Moldovei, de căminul strămoșesc…
VULPOI
Și mie…
RĂZVAN
(furios)
Așa, nemernici!… Cum! Vouă vi-i dor de țară!…
Dar eu? Ce-s eu? Ce? Răspundeți! Sunt o gadină? O fiară?
Oare inima-mi cernită, ca o rază dup-un nor,
Nu plânge și ea, sărmana, de focul acelui dor?
Numai voi iubiți Moldova?… Dor de țară!… Dor de țară!…
Rândunicele, când pleacă, se gândesc la primăvară,
Ca să se-ntoarcă voioase iar la cuiburile lor,
Și numai omul, el singur, să nu simță nici un dor!
Fugiți! Lipsiți dinainte-mi…
VULPOI
Polcovnice…
RĂZVAN
(lovind cu piciorul în pământ)
Dor de țară!…
RĂZAȘUL
(scărpinându-se la cap)
Zău, n-ai cuvânt să te superi…
RĂZVAN
(punând mâna pe sabie)
Ieși afară! Ieși afară!…
(Răzașul și Vulpoi ies prin o ușă, pe când Vidra intră prin alta.)
VIDRA
Ce-nsemnează astă larmă?
RĂZVAN
Dintâi să mă liniștesc!
VIDRA
Ești turburat?
RĂZVAN
Nu-i nimica… Nu poci să mă stăpânesc…
Dor de țară!… Sunt cam iute…
(Strigă.) Măi Răzașule! Vulpoi!…
VIDRA
Dar ce vrei să faci, iubite?
(Vulpoi intră cu sfială.)
RĂZVAN
(dându-i mâna)
Fie pace între noi!…
Celalalt de ce nu vine?…
VULPOI
Aș! El fulgeră, trăsnește,
După cum știi că-i e firea: când se supără, plesnește!
RĂZVAN
Spune-i că-l rog să mă ierte… Mi-ați vorbit într-un ceas rău.
Cât despre plecarea voastră, o să vedem mai târziu.
VULPOI
Să trăiești!
(Iese.)
VIDRA
Aș vrea să aflu și eu cu tot dinadinsul
Ce-i și cum…
RĂZVAN
Am fost la hatman…
VIDRA
A! Și ce-ai făcut la dânsul?
RĂZVAN
Dragă, o să-ți spui în urmă lucrurile ce-am grăit;
Ajungă-ți acum dodată că ieșii foarte mâhnit…
M-arunc pe cal ca vârtejul, înfig în coasta-i un pinten,
Murgul scutură din coamă, zboară vesel, fuge sprinten,
Și cu cât sălta mai tare, și cu cât mai mult sărea,
Mișcarea-i cea furioasă simțeam că mă răcorea,
Până ce-l lăsai în voie, azvărlind din mâini căpăstrul.
Astăzi însă de nevoie mă simții împins la mal,
Căci dorul țării răzbate pân’ și sufletul de cal!…
Nainte-mi se dezvăliră, șerpuind ca un balaur,
Holde și câmpii, în care, jucând pintre spice de-aur,
Se zăreau, ca pietricele presărate pe-un inel,
Busuioc și garofiță, toporaș și ghiocel,
Iar prin ele-n depărtare, un român muncind la soare,
Falnic, rumen, plin de viață, se părea și el o floare!…
Le văzui acele locuri și din văz le sărutai:
Țara-mi, unde însuși iadul parcă se preface-n rai!…
Numai tu poți înțelege, numai tu, Vidro iubită,
Poți simți cu ce durere am trecut eu prin ispită
Și, scăldând calul în spume, de la țărmul fermecat:
Eu și dânsul, fără voie, amândoi ne-am depărtat!…
Viu acasă… d-abia însă pus-am piciorul, și iată,
Vin Răzașul și Vulpoiul dinaintea mea dodată,
Neștiind că-n pieptu-mi arde cel pojar îngrozitor,
Și-mi vorbesc de țara noastră, și-mi grăiesc de-al țării dor!
Ei să plece la Moldova! Dor de țară! Dor de țară!…
Iară sângele meu fierbe! Furia m-apucă iară!…
VIDRA
Vrea să zică, tu, Răzașul, calul vostru și Vulpoi
Sunteți tocmai deopotrivă, tot un fel și tot un soi?
RĂZVAN
Cum așa?…
VIDRA
Inima voastră se vaietă și suspină
Dup-o pulbere deșartă, o bucată de țărână,
Un pământ uscat și rece, de ierburi acoperit,
Printre cari o floricică de-ntâmplare-a răsărit!…
Asta-i iubirea de țară?… De-așa iubire mi-e jale,
De-așa ființă mi-e milă…
RĂZVAN
Tu iar cu visele tale!…
VIDRA
Vise!… Nu oricine poate să viseze-al Vidrei vis!…
Când te-am întâlnit în codru și-ntâlnindu-te mi-am zis:
Acest haiduc o să-ntreacă trândăvita boierime Eu visam… ș-astfel de vise altul nu visează nime!
Când te-am smuls la lumea largă din ascunsu-ți adăpost,
Împingându-te-nainte, iarăși visul meu a fost!
Ș-acum eu visez, Răzvane, când mi se pare ciudată
Iubirea țării ce numai prin buruieni se desfată!…
Omul ce-și iubește țara cu adevăratul dor
Nu-i pasă de lutul țării, ci de-al țării viitor!
Năzuiește pân’ la stele, fă-te tot și tot mai mare,
Și slava-ți o să mărească țara ta din depărtare.
Precum luminosul soare,
Din lăcașu-i depărtat,
Sparge făr’ să se pogoare
Vălul nopții-ntunecat!…
Fie Răzvan orișiunde, el tot țara și-o iubește,
Dacă prin faptele sale se ridică și uimește,
Încât împrejuru-i face pe străin și pe păgân
Să șoptească cu mirare: multe poate un român!…
(Sbierea se arată în ușă.)
RĂZVAN
Tu, jupâne? Cum? Ș-aice?…
SBIEREA
(frecându-și mâinile)
Da, da! Ș-aice! Ș-aice!
De ce nu? Viu din Moldova ca să te fac mai ferice…
Jupâneasă foarte scumpă, nu știi încă, negreșit,
C-uncheșelul dumitale nu mai este?… S-a sfârșit:
Și-a încheiat catastihul, isprăvind de cheltuială,
Căci și viața omenească-i tot un fel de socoteală…
VIDRA
(cu răceală)
A murit? Ce spui, jupâne? Și dumneata cum o știi?
SBIEREA
De vro câtva timp încoace eram vecini la moșii.
Când mă-ntorsei din robie, cu dobânzi întârziate
Cumpărai pe lângă Nistru niște câmpuri nelucrate…
Apoi bine, jupâneasă, dumneata acuma ești
Deplină stăpânitoare moștenirii părintești:
Patru sate, două iazuri, mii de vite râmătoare,
Șepte mori, o herghelie, ș-o pădure… Nu vinzi oare?
VIDRA
Duneata ai vrea să cumperei?
SBIEREA
Ieftin; bani în țară nu-s!
Cu turcii, cu bir, cu dajdii, toți gălbănașii s-au dus…
RĂZVAN
Nu! Noi nu vindem nimica! Voi lăsa pe leși mai bine
Ș-o să m-așez românește în țara mea și la mine…
VIDRA
Așa? Nu cumva, Răzvane, să ne-nchidem într-un sat,
Gustând viața de câmpie și văzduhul cel curat
Într-o cușcă mojicească, plină cu miros de varză,
În casă grămezi de teancuri și pe-acoperiș o barză?
Tu o să petreci, iubite, vânând potârnichi și lupi?
Eu purtând grijă de turme, de țarină și de stupi,
Iar vătavii, părcălabii și vecinii de moșie,
Văzându-ne, o să zică: Ce bună gospodărie!…
Frumos trai! plăcută soartă! Noi, o Vidră ș-un Răzvan,
Să-nlemnim stând la o parte, nemișcați ca un buștean!…
SBIEREA
Este foarte potrivită socoteala dumitale:
Decât a sta la moșie, mult mai bine cu parale…
RĂZVAN
Dar ascultă, dragă Vidră, și-n Moldova, ca ș-aici,
Se dă cuvenita cinste la ostași și la voinici…
SBIEREA
(clătinând din cap)
Hem! s-ar putea ca ș-acolo să te primească polcovnic…
Însă la români o slujbă nu-i tocmai lucru statornic!
VIDRA
Să văd eu cum se-ncovoaie cu sfială un Răzvan
Pe lângă cei mai din coadă boierași de la divan
Pentru ca dintr-înșii unul, c-o inimă mai miloasă,
Ca la un câine din curte să-i arunce niște oase?
Ba poate că și pe Vidra, pe nepoata lui Moțoc,
O să mă trimiți, cu lacrimi să mă duc într-un noroc
La nevasta vrunui vornic sau la vro logofeteasă,
Care n-ar putea la mine să fie nici fată-n casă!…
Așa se capătă slujba când tu te pleci ca s-o cei,
În loc d-a-i sili prin fapte să te caute chiar ei!
Nu, nu! Las’ ca țara noastră să simță durerea crudă
Că-n sânu-i omul de frunte în deșert îl vezi c-asudă,
Și din cupa deznădejdii bând ocară, bând amar,
Lucrează și zi și noapte, lucrează tot în zadar,
Căci mișeii, ca o strajă, cârma țării împresoară
Și pe-oricine nu-i dintr-înșii mi-l resping și mi-l doboară!
SBIEREA
Ca unul ș-unul fac două, vorbit-ai drept și frumos!
Pe mine, zău, tot mișeii din visterie m-au scos.
Mulți mișei sunt în Moldova! Dumnezeu să te ferească
Eu ș-oricare om de treabă poate să se prăpădească!…
(Către Răzvan.)
Așadar, vinde-ți moșia, să n-ai bătaie de cap:
Uite, eu, ca un prieten, aș vrea numai să te scap…
RĂZVAN
(luând pe Vidra la o parte)
Iubită Vidră, mai lasă… De ce-i astă grabă mare?
Eu nu ți-am spus încă toate… Mai este o-mprejurare…
(Cu răceală, către Sbierea.)
Vino mai târziu, jupâne,… Mai târziu!
SBIEREA
(cu umilință)
Vă las… Vă las…
Mă-ntorc într-o jumătate, ba nu! Într-un sfert de ceas.
(Se depărtează, apoi se oprește în ușă, se mai închină o dată și iese.)
VIDRA
(cu tărie)
Fie! Eu ți-am spus, Răzvane, ș-acum îți voi spune iară
Că Vidra nu vrea să plece ca să se-ngroape la țară…
RĂZVAN
Bine! Nu ne vom întoarce!… Vreau și eu să-ți dovedesc
Cât de mare ți-e puterea și cât de mult te iubesc.
VIDRA
Dar oare viața-mi întreagă nu-i destul să-ți dovedească,
În toată clipa, că Vidra știe și ea să iubească?
Eu nu mă gândesc, Răzvane, eu nu mai pot cugeta,
Eu nu mai pricep nimica decât înălțarea ta…
RĂZVAN
Nu vom pleca la Moldova; mă supun voinței tale,
Dar lumea-i încăpătoare; s-alegem o altă cale;
La nemți, la turci sau aiurea, oriunde-mi vei porunci,
Atâta-i cu neputință de-a mai rămânea pe-aci…
VIDRA
Și de ce-i cu neputință?
RĂZVAN
Știi c-am fost la hatman…
VIDRA
Bine…
RĂZVAN
Acum el n-o mai ascunde ș-o spune la orișicine
C-o să fie cu Moldova un război înfricoșat…
Astăzi la dânsul acasă ne-a chemat pe toți la sfat,
Ne spuse dintâi că leșii sunt rău cu țara nemțească,
Ș-având legături cu turcii ar dori să le păzească;
Ne mai spuse c-Aron-vodă, noul domn moldovenesc,
Ține-mpotriva Turciei cu-mpăratul cel nemțesc;
Ne-a mai spus altele multe, înșirând vro patru oare,
Și-n sfârșit, drept încheiere, ne-a arătat o scrisoare,
În care craiul îi zice să fie gata pe loc
A trece hotarul țării cu sabie și cu foc…
M-ai lăsa tu oare, Vidro, ca brațul meu să izbească
Un piept de român? S-aprinză o colibă românească?…
RĂZAȘUL
(intrând zăpăcit)
Vine hatmanul! El însuși!…
(Iese)
VIDRA
Eu te las a cugeta
Că… lovind pe-un domn netrebnic, vei scăpe chiar țara ta…
(Vidra iese prin o ușă, pe când prin alta intră hatmanul.)
HATMANUL
(privind în urma Vidrei)
Este sora dumitale? Acea femeie vitează,
Ce te-nsoțește-n războaie, înfruntă moartea, veghează
Pe câmpul de bătălie, în rând cu ostașii mei,
Pe cari ades îi întrece?… Minune dintre femei!
RĂZVAN
Este Vidra…
HATMANUL
Astă dată cerul a fost cu dreptate,
Dând o asemenea soră la un asemenea frate…
(Se așază, se gândește, apoi, după o tăcere.)
Fiindcă-astăzi dimineață ne certasem oarecum,
Tu nu te-așteptai, sunt sigur, să ne mai vedem acum…
RĂZVAN
Nu, hatmane. Neașteptată e numai cinstea cea mare
De-a te vedea-n locuința unui om fără-nsemnare…
HATMANUL
În întâlnirea ce-avurăm pare-mi-se că-mi spuseși…
RĂZVAN
Și ți-o mai spui înc-o dată că-mi dau viața pentru leși,
Ș-oriunde mă vor trimite, le voi sluji cu credință,
Dar nu mă bat cu românii… nu; asta-i peste putință!…
HATMANUL
Polcovnice! Bagă seama că, mai mult ca orișicând,
Ești dator tocmai acuma să te jertfești chiar nevrând.
Ajutorul dumitale, decât altul orișicare,
Ni-i cu totul de nevoie în această-mprejurare.
Dumneata cunoști Moldova; țara ș-oamenii cunoști,
Locurile, rânduiala, tot ce trebui pentru oști…
Războaiele se câștigă nu numai prin vitejie;
Ades mai mult ca prin brațe se face prin dibăcie…
RĂZVAN
(posomorându-se)
Am înțeles! Prin urmare, vouă vi-i trebuitor
Un om vândut, o iscoadă, un mișel, un trădător…
HATMANUL
A, polcovnice! Se poate să-mi faci astfel de dojene?
Dumneata ești leah acuma, căci patria ubi bene,
După cum zice latinul, și nu mai ești moldovean:
Poți să te bați cu Moldova făr-a te numi viclean…
RĂZVAN
Hatmane, latinul zice… dar fii bun de-mi tălmăcește,
În cuibul meu, la Moldova, nu se-nvață latinește…
HATMANUL
Țara este unde-i bine…
RĂZVAN
Așa?… Păcătos latin,
Cine iubea deopotrivă pe-un frate și pe-un străin,
Zicând că țara-i o turtă, încât să poată stomahul
Leah a mă face pe mine, sau muscal să facă leahul!
Nu, hatmane! Niciodată!… Fie pâinea cât de rea,
Tot mai dulce mi se pare când o știu din țara mea!…
HATMANUL
(sculându-se)
Vrea să zică, ești statornic în hotărârea luată
De-a ieși din sânul nostru?
RĂZVAN
Da. Ș-o mai spui înc-o dată,
Dar mă jur că de nevoie și cu părere de rău:
Dumneata singur ai face tot așa la locul meu…
HATMANUL
(așezându-se, după o tăcere)
Pe castelanul Piotrowski îl cunoști; rudă cu mine,
În războaie totdauna s-a bătut destul de bine,
Fiind dintre cei de frunte și la luptă, și la sfat,
Nu-i bătrân, nu-i fără stare, este foarte învățat…
Ei bine! eu, cum s-ar zice, aș putea să pun la cale
Ca nepotul meu Piotrowski să ia sora dumitale…
RĂZVAN
(sculându-se)
Pe Vidra? El o iubește? Ți-a spus?
HATMANUL
Nu…
RĂZVAN
El nu ți-a spus?
HATMANUL
Piotrowski o să m-asculte: tânărul e preasupus…
RĂZVAN
(liniștindu-se)
Bine! O să-ntreb pe Vidra… Vom vedea ce-o să ne zică!…
El nu ți-a spus c-o iubește? Să fi spus… Dar nu-i nimică…
HATMANUL
Ș-aceasta nu-i încă totul. Ca să leg cu țara mea
Pe viteazul cel mai mare din câți am putut vedea,
Eu, eu, hatmanul, sunt gata să-ți dau în căsătorie
Pe fiica mea…
RĂZVAN
(mișcat)
Cum? pe fiica-ți…
HATMANUL
Așa, polcovnice…
RĂZVAN
Mie?
HATMANUL
Nu mă mir că te uimește…
RĂZVAN
Da! Ș-o s-uimească pe toți!
Hatmane! Eu în Moldova știi oare ce-am fost?
HATMANUL
Ce?
RĂZVAN
Hoț!
HATMANUL
(sculându-se cu mirare)
Hoț? O, Doamne!…
RĂZVAN
Hoț de codru! Să răpească și s-omoare,
Nu făcea brațul meu alta… Îmi mai dai pe fiica-ți oare?
HATMANUL
Trecutul nu ne privește… Să privim ce este azi:
Eu te văd boier, polcovnic, ostașul cel mai viteaz;
Când țara mea-ți datorează izbânde strălucitoare,
Iar cine caută pete, le găsește chiar în soare,
Eu îți dau pe fiica-mi!
RĂZVAN
Însă… gândește-te…
HATMANUL
(așezându-se)
M-am gândit.
RĂZVAN
(după o tăcere)
Hatmane prealuminate! În Biblie ai citit
Că Faraon din Eghipet s-a-nfundat cu păcătoșii
Din voia dumnezeiască în undele Mării Roșii?
HATMANUL
Dar ce-nsemnează-ntrebarea?
RĂZVAN
Astfel pieri Faraon;
Puțini dintr-ai săi scăpară din acel grozav canon;
Totuși, o altă pedeapsă de la urgia cerească,
O pedeapsă și mai crudă a trebuit să primească.
Dumnezeu îi osândise, în urma celui potop,
Mii de veacuri să colinde fără țintă, fără scop,
Alungați din țară-n țară, din loc în loc ca o turmă,
Disprețuiți de noroade ca lucrul cel mai din urmă,
Și-nvârtindu-se pe drumuri, până la groaznica zi
Când trâmbița judecății din cer o vor auzi,
Ș-atunci lumea despletită, ca muierea vinovată
O să strige: Doamne! Doamne! mai iartă-mă ș-astă dată!…
HATMANUL
Polcovnice! Vino-n fire…
RĂZVAN
Acel neam nenorocit,
La Dumnezeu în osândă și la oameni huiduit,
Sufere cu nepăsare mânia ursitei sale,
Bărbații lor nu știu alta decât să fure, să-nșale,
Tăvălindu-se minciună, în mișelii cufundați,
Iar femeile ajută, și chiar întrec pe bărbați,
Vânzând drumașilr floarea tinereților plăpânde,
Ș-apoi sufletul Satanei, când alta nu se mai vinde,
Căci soarta lor e să vânză… nu le pasă ce și cui!
HATMANUL
Țigani?
RĂZVAN
(ștergând sudoarea de pe frunte)
Tatăl dumitale a fost leah?
HATMANUL
Ce vrei să-mi spui?…
RĂZVAN
Însă maica dumitale se zice c-a fost maghiară?
HATMANUL
Polcovnice! Ce-ntrebare? Unde mergem?
RĂZVAN
Așadară,
Ești maghiar?
HATMANUL
Ba leah; dar totuși prea ciudate mi se par
Aceste vorbe fără noimă…
RĂZVAN
Ești leah! Vai, nu ești maghiar!…
Neamul se ia după taică!… După taică!… Biata mamă
De loc nu se socotește, de loc nu se bagă-n samă!…
Sărmana maică, ce poartă copilu-n sângele său,
Ca să-i dea suflarea vieții, duce chinul cel mai greu,
Cu cântecul ei ne-nvață, cu laptele-i ne nutrește;
Când plângem noi, ea, drăguța, c-un zâmbet ne liniștește
Și plânge de bucurie văzându-ne că zâmbim;
Maica, cea dintâi ființă pe care noi o iubim,
Cea dintâi ce ne iubește, nu-i nimică! Totu-i tată!…
O, dreptate omenească! O, dreptate blestemată!…
HATMANUL
(cu îngrijire)
Polcovnice! Tu mă sperii… Ești bolnav… Ești rătăcit…
RĂZVAN
Maica mea a fost româncă. Tată-meu… Mai în sfârșit,
Eu… eu sunt țigan!
HATMANUL
O, Doamne! Tu țigan?…
Nu-mi place gluma!…
RĂZVAN
Da! Țigan, țigan!… Ei bine, să te mai vedem acuma!…
HATMANUL
(își pune mâna pe frunte, se gândește, apoi, după o tăcere, în cursul căreia Răzvan îl privește ațintit)
Întreaga țară leșească…
RĂZVAN
(apucându-l iute de mână)
Taci, hatmane! Nu uita
Cine-s eu, ș-adu-ți aminte și cine ești dumneata!…
În viață numai o dată întâlnii în neagra-mi cale
Una singură ființă cu simțirea dumitale,
Ce din falnica nălțime a nașterii boierești,
Privind cu ochii cu care tu, hatmane, mă privești,
Cu mâna-i îmi strânse mâna și-mi vorbi cu omenie.
Acea ființă e Vidra… nu soru-mea, ci soție.
HATMANUL
(sculându-se și răzămându-se de umerii lui Răzvan)
Am făcut, ca leah și hatman, tot ce-n putință mi-a stat,
Și nimic, nimic în lume din parte-mi n-aș fi cruțat,
Ca să câștig țării mele pe iubitul meu tovarăș…
Dar nu-i chip! Să fim prieteni! Mâna ta!… spuindu-ți iarăși
Că primeam cu bucurie un ginere ca Răzvan!…
VULPOI
(intrând iute)
Polcovnice! De la țară un boier… Un moldovan…
(Lasă să intre Bașotă și iese. Răzvan face o mișcare de mirare, Bașotă, văzând pe hatman, se oprește în ușă.)
HATMANUL
Boierule din Moldova! Nu te cunosc pân-acuma,
Și totuși, te rog dă-mi voie ca să-ți spun o vorbă numa…
Norodul vostru se zice c-oareșicând ar fi venit
Și s-ar trage tocma-tocma din Râmul cel preavestit;
Dar cum oare vreți ca lumea să v-asculte, să vă crează,
Când întreagă firea voastră cu totul se depărtează
Din obiceiul acelor oameni ageri și vârtoși,
Pe care voi cu trufie ni-i arătați ca strămoși?
Râmlenii cei din vechime căutau fără-ncetare
Ca să scoață la lumină tot ce-i bun și tot ce-i mare,
Încât la plug și la sapă găseau adesea bărbați
Cu cari se fălește lumea: pe Catoni și Cincinați…
La voi, însă, când o rază
De soare pătrunde-n țară,
Toți se scoală, toți turbează,
Toți voiesc s-o dea afară!…
(Arată la Răzvan și iese.)
BAȘOTĂ
(închinându-se)
Cer iertare; viu d-a dreptul de la drum și plin de prav.
Mă cheamă…
RĂZVAN
Știu cum te cheamă, jupâne mare vătav!
Ne cunoaștem foarte bine.
BAȘOTĂ
(închinându-se)
Umplut-ai Moldova-ntreagă de numele dumitale,
Și slava ce-o câștigaseși, nu puțin a mai crescut
Prin vestea că mai în urmă și pe tătari i-ai bătut;
Deci icoana mătăluței, la Cracovia lucrată
Și care, cum ești acuma, întocmai astfel te-arată,
Stăpânu-meu Aron-vodă o ține-n palatul său,
Unde cu multă plăcere putut-am s-o văd și eu;
Și cum o văzui, pe dată zis-am: mare, mare, mare!
Nas de șoim! O frunte-naltă! din ochi inima tresare!
Mai în sfârșit, toată fața numai duh și numai foc!…
Căci pe cei aleși de soartă eu unu-i ghicesc pe loc…
RĂZVAN
Nasul meu, ochii și fruntea vor fi fost de tot altminte;
Așadar, nu-i de mirare că nu-ți mai aduci aminte!…
Ș-apoi altceva mai este: eu eram atât de mic,
Încât vătavul cel mare, zărind un sărman pitic,
Nu vrea nici să-l bage-n samă sau d-aproape să-l privească
Ș-ar fi putut cu piciorul ca pe-o muscă să-l turtească!
Piticul însă de-atuncea, speriat de-un vis grozav,
N-a uitat și n-o să-l uite pe-acel puternic vătav…
Dar lăsând acestea toate, spune-mi, cinstite jupâne,
Ce-ntâmplare, ce furtună te-o fi aducând la mine?
BAȘOTĂ
(închinându-se)
Măria-sa Aron-vodă, din voia lui Dumnezeu
Moșteanul țării Moldovei, domnul și stăpânul meu Ba și naș, căci mai deunăzi, din părinteasca sa milă,
Mi-a făcut nespusa cinste de-a-mi boteza o copilă Mă trimite cu solie la polcovnicul Răzvan,
Ca să-i spui că-l cheamă țara, dându-i un loc în divan…
RĂZVAN
În divan?…
BAȘOTĂ
(închinându-se)
Suntem în luptă cu puterile păgâne,
Și, după câte se spune, o să mai vedem ca mâine
Că și leahul trece Nistrul turcului în ajutor.
Un război atât de strașnic nu-i tocmai lucru ușor!
Deși nemții și muntenii sunt legați cu noi frățește,
Deși oști avem destule, deși hrana nu lipsește,
Totuși, este trebuință și de-un hatman ispitit:
Stăpânul meu Aron-vodă la dumneata s-a gândit…
RĂZVAN
(iute)
Cum ai spus? Ce zici? Eu hatman? Mai spune dar înc-o dată!…
Hatman?… Hatman în Moldova?… Ce-ntâmplare neașteptată!…
BAȘOTĂ
(închinându-se)
Sărut mâna. Merg la gazdă și stau gata orișicând
La porunca dumitale… Cred c-o să plecăm curând…
(Iese cu multă umilință, pe când Vidra se arată în altă ușă, oprindu-se fără a fi văzută de Răzvan.)
RĂZVAN
(după o tăcere)
Acest om fără dreptate de nu m-arunca-n robie,
Eu n-aș fi cătat lumină la codru și-n haiducie;
De nu mă ducea norocul în umbra negrei păduri,
Pe minunata mea Vidră n-aș fi întâlnit-o aiuri;
De nu iubeam o femeie cu o inimă semeață,
N-aș fi găsit în războaie un nume ș-o nouă viață!…
Acest om, fără s-o știe, m-a ridicat pân-aci:
O, Doamne! căile tale cine le poate ghici!
Tu, ce pe dușmanii noștri ades ni-i faci o unealtă,
Prin care te-mpingi cu-ncetul la ținta cea mai înaltă!…
VIDRA
(apropiindu-se)
Jupâne! Jupâne hatman!
RĂZVAN
(strângându-i mâna)
Tu o știi?…
VIDRA
Ți-a mai rămas
Să faci pe calea măririi un singur, un singur pas!
RĂZVAN
Un pas?…
VIDRA
Ca s-apuci cu fală scaunul lui Ștefan cel Mare
Și patruzeci mii de oaste să te-aștepte-n ascultare,
Bucuroși a-nfige lancea în ce parte-i va-ndrepta
Un deget al mâinei tale, o vorbă din gura ta!…
RĂZVAN
(turburat)
Scaunul lui Ștefan cel Mare?…
VIDRA
Ștefan cel Mare, iubite!
RĂZVAN
(punând mâna pe brațul cel legat)
Știi tu oare că tătarii poartă săgeți otrăvite?…
Astă rană…
VIDRA
(zâmbind)
Astă rană? Ei bine?… Ce-i?… Să vedem!…
Te temi de moarte, Răzvane?… De când asta?…
RĂZVAN
Da, mă tem!…
Nu mă temeam mai-nainte, până ce cu desfătare
Nu gustai, Vidro iubită, din fagurul de-a fi mare!
VIDRA
Așa-i, Răzvane, că-i dulce?…
RĂZVAN
O, nepoata lui Moțoc!
Sufletul meu fără tine n-ar fi cunoscut de loc
Astă simțire ciudată, ce-l îndeamnă să dorească
Jos la picioarele sale toată lumea s-o privească!…
VIDRA
Și numai tu ca un munte ce primește cel dintăi
Mândrul soare, pe când noaptea stă culcată peste văi!…
RĂZVAN
O, da! Voiesc a fi mare, precum Sbierea cu grămadă
Voiește movile de-aur numai la dânsul în ladă!
(Sbierea scoate capul prin ușa din fund.)
Însă rana brațu-mi arde… O săgeată cu venin!
SBIEREA
(înaintând)
Vindeți? Dacă dați mai ieftin, eu plătesc acum peșin…