Răzvan și Vidra

„Așa s-a plătit și lui Răzvan răul ce-i făcuse și el lui Aron-vodă…“
Miron Costin, cap. II
FEȚELE :
RĂZVAN, hatman moldovenesc
VIDRA
RĂZAȘUL
BAȘOTĂ
TĂNASE
VULPOI
SBIEREA
ȘOLTUZUL
UN COPIL, MAI MULȚI CĂPITANI ȘI TÂRGOVEȚI.
Palatul lui Răzvan la Iași.
(Răzașul șade gânditor, fluierând o doină, cu capul plecat pe mână. Afară se aud din depărtare împușcături de tun.)
VULPOI
(intrând)
Bună ziua, căpitane!
RĂZAȘUL
Ziua rea, nu ziua bună!
Unde vezi tu bunătate, când tot fulgeră și tună?
Măi, Vulpoiule, nu-i bine…
VULPOI
Te prea poftesc mai întăi
Să te-nveți a nu-mi mai zice nici „Vulpoiule“, nici „măi“!
Sunt căpitan ca și tine, și nu-s căpitan degeaba:
Te rog dar să-mi zici de-acuma: „căpitane“…
RĂZAȘUL
Mare treabă!
Nu cumva să-ți zic „jupâne“, sau „boierule“? Ce spui!?
Mai așteaptă! Deocamdată, pune-ți, dragă, pofta-n cui!…
Leahul ne trimite-ntruna ghiulele peste ghiulele,
Noi stăm închiși în cetate ca dobitocul în piele,
Merinda se-mpuținează, iarbă de pușcă mă tem
Că peste două-trei zile de leac n-o să mai avem,
Și tu te gândești acuma, moară stricată! dihane!
A da lege și poruncă ca eu să-ți zic: „căpitane“?…
VULPOI
Te sperie leahul?… Asta-i?… Apoi pe pace să fii.
Noi ne-am înfrățit cu dânșii.
RĂZAȘUL
Dar tu de unde o știi?…
VULPOI
Drace! Vulpoi ce nu știe? Ascultă, să-ți spui pe față,
Măria-sa Aron-vodă trimis-a azi-dimineață
Chiar pe Bașotă vatavul drept la hatmanul leșesc…
RĂZAȘUL
Și crezi tu?…
VULPOI
Cu bună samă! Nicidecum nu mă-ndoiesc!…
Leșii sunt gata la pace… Vrei dovezi? Ei bine, iată!…
Dintâi cetatea Sucevei nu s-a luat niciodată
Și, prin urmare, nici astăzi nu se ia așa ușor;
Apoi Bașotă vatavul e un faimos vorbitor
Și deci, îndrugând la fleacuri, pe leși o să-i amețească,
Că-i știut ce fel de poamă-i înțelepciunea leșească;
În sfârșit, dușmanul vede că nu-i glumă cu Răzvan,
Cunoscându-l din aproape că-i suflet de hoțoman!…
Așadar, la dracu lupta, ducă-se naibei vrăjmașul,
Târgu-i rupt, pacea-i făcută, n-ar strica nici aldămașul;
Crâșmăreasa nu-i departe: o măsură, doi șalăi,
Cotnar din via domnească…
RĂZAȘUL
Măi Vulpoiule…
VULPOI
Iar „măi“?
Nu poți să zici „căpitane“?… Zău c-o s-ajungă la ceartă!…
RĂZAȘUL
Bre, n-am văzut pân-acuma o făptură mai deșartă,
Trăsni-te-ar căpitănia, căpitane mare fleac!
Sunt sute de semne rele, iar bune nu-s nici de leac.
Hatmanul nostru, de pildă, când intră, când vrea să iasă…
Mereu se tot poticnește, intrând și ieșind din casă…
VULPOI
Dec! Astea sunt semne bune!
RĂZAȘUL
Semne bune?
VULPOI
Negreșit!
Este rău când omul cade, iar nu când s-a poticnit…
RĂZAȘUL
Vezi că ș-altceva mai este…
VULPOI
Orișicâte mi s-ar spune,
Tălmăcind cum se cuvine, toate semnele sunt bune!
TĂNASE
(intrând)
O veste, copii!… O veste!…
VULPOI
Căpitani, iar nu copii!
Te rog, căpitan Tănase, ca și dumneata s-o știi…
Am ajuns și eu odată să fiu un obraz în lume,
Și tocmai acuma nimeni nu vrea să-mi zică pe nume!…
RĂZAȘUL
Ce veste?
TĂNASE
O veste mare. Vatav Bașotă-n sfârșit
Împacă treaba cu leșii, și domnul a iscălit…
Avem pace chiar la vreme: ne lipseau hrana și pravul,
Nu era chip a mai merge…
VULPOI
Isteț mai e și vatavul!
RĂZAȘUL
Cu leșii?… Asta-i nimică!… Mai este turc și tătar…
VULPOI
Haida-de! Ei sunt departe… Grijă le porți în zadar…
TĂNASE
Ba nu-i vorbă că-s departe; dar leșii se-ndatorează
A ne tocmi și cu dânșii…
RĂZAȘUL
Cine-i nebun ca să-i crează!
(Afară se aud strigăte: „Să trăiască Aron-vodă“.)
VULPOI
Aron-vodă să trăiască… Auziți ce chiu? ce zvon?
Mult mai iubește norodul pe măria-sa Aron!
TĂNASE
Adică, orice s-ar zice, e un vodă cumsecade:
Pe sărăcimea o cruță, pe cei cu caftan îi rade,
Iar nu lasă pe ciocoiul, fără fund și fără dop,
Să despoaie toată țara, cum făcea Petrea cel Șchiop!…
Însă nu-i lucru temeinic a norodului strigare.
Sunt bătrân. Văzui cam multe… Strigau alții și mai tare:
„Să trăiască Lăpușneanul“, și-l vicleniră urât:
„Despot-vodă să trăiască“, ș-apoi mi l-au omorât;
„Să trăiască Ștefan Tomșa“, și-l goniră ca pe-un câine;
„Ioan-vodă să trăiască“, și-l dete-n gheare păgâne…
Într-o clipă Lăpușneanul, Tomșa, Despot și Ion
Fură jos și jos dodată… Vai și de vodă Aron!
Una crede ș-alta spune, iar face din zăpăcire
Necrezute și nespuse: așa-i românul din fire.
RĂZAȘUL
Bine-ar fi s-avem odihnă! După ce de la divan
Mi-am câștigat judecata mulțumită lui Răzvan,
Cum aș mai zbura, bădiță, să-mi mai văz de răzășie!…
VULPOI
Nu-ți este greu, căpitane, ca să spui o nerozie?
Eu, unul, din ziulica de când m-am căpitănit,
Uitat-am nu răzășia, ci chiar codrul înverzit!…
Ș-aice-s ca și-n pădure, având puterea de-a face,
Fără frică de pedeapsă, tot ce vreau și tot ce-mi place.
Neghiobii, ce nu m-ascultă, stau la pândă de-i ochesc,
Apoi mi-i iau la bătaie, mi-i închid și mi-i globesc…
Suntem oameni, căpitane, pentru cari totul e lesne,
Căci lumea cea mai măruntă nu ne-ajunge nici la glezne.
Venit-a apa la moară! Vom măcina cât putem:
Să ne folosim de timpuri când alții de noi se tem!…
Ce să te mai plângi atâta pentr-un pai de răzășie,
Când acuma țara-ntreagă e pentru noi o moșie!…
RĂZVAN
(intră foarte tulburat)
Bine că sunteți aice!… Unde-i Vidra? Ascultați!…
Mergeți… Pe toți căpitanii pe dată să mi-i chemați!…
Eu v-am fost ca ș-un părinte!… Adunați-i mai în pripă!…
Timpul zboară… Mai degrabă!… Într-o clipă! într-o clipă!…
(Iese prin ușa din stânga.)
VULPOI
Ha, ha! Înțeles-ați oare vrun singur cuvânt măcar?
Mă tem că hatmanul nostru e cu trei roate la car….
RĂZAȘUL
Ce-ți spuneam eu dineoară? Tot la vorba ceea vine:
Poticneala-i mare lucru… Măi Vulpoiule, nu-i bine!…
VULPOI
(furios)
Măi? Iar măi?…
TĂNASE
Noi pierdem vremea, tot la fleacuri înșirând!…
Haidem! Pe toți căpitanii să-i adunăm mai curând,
Hatmanul știe ce face. El învață, el răspunde.
Este datoria noastră ca să-l ajutăm oriunde…
Eu știu că-n țara Moldovei unul e Răzvan, mă jur!
Păcat că-i țigan… La dracu!… Ăsta-i singuru-i cusur!
(Ies toți prin ușa din fund, pe când prin cea din stânga intră Răzvan și Vidra.)
RĂZVAN
Da! S-au împăcat cu leșii…
VIDRA
Și cu păgânii?…
RĂZVAN
Firește!
VIDRA
Trebuia tu să-i dai sfaturi…
RĂZVAN
De la mine nu primește…
Atâta-i mai rău! Iubito, cată drept în ochii mei!
Drept!… Așa!… Spune-mi, acuma, nu citești nimic în ei?…
VIDRA
(cu nedumerire)
Sunt tulburi…
RĂZVAN
Tulburi? Atâta?… Foarte bine! Vrea să zică,
Nici Aron-vodă în ochii-mi n-a putut citi nimică…
Ochii mi-au fost cu credință…
(Strângând pumnii și cu un glas înecat.) Vidro! Vidro!… Eu voiesc
Negreșit una din două: sau moarte, ori să domnesc!
VIDRA
Asta-i și dorința Vidrei… Însă trebui amânată…
Nu-i timp…
RĂZVAN
Astăzi, astăzi, astăzi; sau astăzi, ori niciodată!
Aron se-mpacă cu leșii, și cu ajutorul lor
Se-ntărește la domnie, pe când eu sughiț și mor!
Prin dușmani să mă slăvească, iar slava duce la toate!…
Aron se-mpacă cu leșii… Fără nume, fără tron,
Ce fac eu?… Răspunde-mi, Vidro!… Așadară, jos Aron!…
VIDRA
Nu te grăbi!… mă-ngrijește o presimțire ciudată.
Și presimțirea femeii nu se-nșeală niciodată…
RĂZVAN
Vorbe seci!
VIDRA
O, nu, Răzvane! Chiar astăzi eu am visat
O vedenie grozavă, un lucru înfricoșat!…
Maica ta-n haine cernite din mormânt pășea spre mine,
Ochii-i se-necau, în lacrimi, pieptu-i gemea de suspine.
Și durerea-i, plămădită cu mânia la un loc,
Îmi striga din gura-i moartă: Piei, nepoata lui Moțoc!…
RĂZVAN
Vise! O nimica toată! Luptătorul care-n viață
Întâlnește la tot pasul însăși moartea față-n față,
Încât i se par acuma deopotrivă morți și vii,
Nu-l tulbură o nălucă ce sperie pe copii!…
Ș-apoi unde-i acea Vidră care-mi tot spunea odată
De-a nu fi ca mici pâraie, ci ca Dunărea cea lată?
Unde-i acea Vidră care zi și noapte mă-nvăța
Că pân’ și iubirea țării e pofta de-a se nălța?
Unde-i acea mare Vidră ale căreia cuvinte,
Ca o sămânță măruntă, îmi cădeau adânc în minte,
Și din tainicele brazde ale sufletului meu,
Prinzând rădăcini cu-ncetul, dezvălindu-se mereu,
Ieșir-acuma deodată, pline de suc și de viață,
Râzând de viscoli, ca bradul încins cu sute de brață?
Unde-i Vidra?… Denainte-mi stă un chip tremurător,
Ce de spaimă crede-n umbre și plânge de spaima lor…
Așa? Tu, ce-ai fost în stare, cu-mbrânciri necontenite,
Pân’ la marginea măririi să m-aduci pe nesimțite,
Tocmai astăzi, când ajungem la doritul nostru mal
Te-ngrozește fața mării ce ridică val pe val?…
Află dară că degeaba unda muge, vântul geme;
Răzvan, împins pân-aice, de furtuni nu se mai teme,
Și călcând cu disperare peste undă, peste vânt,
Va ști să meargă-nainte: sau la tron, ori la mormânt!…
(Intră Răzașul, Vulpoi, Tănase și mai mulți căpitani.)
VIDRA
Mă duc să mă-nchin, Răzvane… Numai în zile de goană
Omul uită necredința și-nțelege o icoană!…
(Iese.)
CĂPITANII
Să trăiești!
RĂZVAN
Nu-i timp de vorbe!… Pe când viteazul Mihai
Scaldă Țara Muntenească de la Giurgiu pân’ la plai,
În sângele de năpârcă al urdiilor păgâne;
Pe când Jigmon ungureanul, la hotarele române,
Păscut cu noi împreună de șarpele veninos,
Își pune pieptul în luptă pentru crucea lui Hristos;
Pe când neamțul, frâncul, papa, țările creștine toate
S-au unit ca să doboare spurcata păgânătate,
Numai leșii cei zburdalnici sunt cu turcul înțeleși,
Iar domnul Aron al vostru s-a tocmit argat la leși!
Sunteți români, și românii n-au suferit niciodată
Pe fruntea domnilor țării măcar o singură pată!
Un vodă-i un fel de doftor, și norodul, frații mei,
Nu-i dator să fie jertfa doftorilor celor răi!…
Mulți domni avuse Moldova; cei buni au domnit o viață,
Celalți au purtat cununa o singură dimineață;
Căci făcându-se lumină și soarele fiind sus,
Poporul da jos pe-aceia pe cari poporul i-a pus!…
Un vodă, ca orișicine, își ia plata după faptă…
M-ați înțeles? Vremea trece…
CĂPITANII
Jos Aron!…
RĂZVAN
(arătând ușa)
Țara v-așteaptă!
(Căpitanii ies, afară de Vulpoi și de Tănase.)
VULPOI
Să-l ucidem?…
RĂZVAN
Nu, lăsați-l!… Domnii când nu mai domnesc
S-aseamănă cu strigoii: ei umblă, dar nu trăiesc…
VULPOI
Bine!…
RĂZVAN
După ce-l veți prinde, să dați semne din pistoale!…
VULPOI
Înțeleg!… Ș-apoi să facem ca norodul să se scoale,
Ș-adunându-se cu gloată, mic și mare pe maidan,
Să zbiere dobitocește: „Trăiască vodă Răzvan“…
RĂZVAN
Pe Bașotă…
VULPOI
Știu! Cu dânsul voi avea chiar eu a face:
De mult îl pândesc de-aproape, căci nici de frică nu-mi place!…
(Iese.)
TĂNASE
O să plec și eu îndată, numai o vorbă să-ți spui…
Faci rău!…
RĂZVAN
De ce?
TĂNASE
Apoi bine, nu se cade orișicui
A ședea pe scaunul țării…
RĂZVAN
Ce-nsemnează?…
TĂNASE
Proasta minte
Ar vrea să-ndulcească vorba și nu găsește cuvinte…
Dă-mi voie să-ți spui pe față…
RĂZVAN
Spune verde, moș Tănas!
TĂNASE
Despot fu grec, Ioan-vodă fu armean și Iancu sas…
Dar orișicum pân-acilea, din mila dumnezeiască,
Noi n-am avut nici un vodă… știi! Țara o să cârtească.
Ce să-i faci!… Mai bine hatman. Să nu fi fost tată-tău…
RĂZVAN
(încruntat)
Cum?…
TĂNASE
Apoi de! Bătrânețe!… Să ne ierte Dumnezeu!…
(Iese.)
RĂZVAN
(Se așază cu capul plecat pe mâini, apoi se scoală, face în tăcere cățiva pași prin odaie, se oprește pe loc.)
Nu-i greu încă patru zile de-a ne mai lupta-n cetate,
Pân’ ce tabăra lui Jigmon va lovi pe leși la spate…
Docamdată, pân-atunce, nu ne temem de păgâni:
Ramazanul lor mai ține tocmai două săptămâni…
M-am gândit bine la toate… Câte griji și câte trude
Numai ca s-apuci domnia!…
(Cu tulburare.) Dar pistolul nu s-aude!…
(Ascultând.)
Nu!… Tot nu!…
(Își freacă fruntea, se așază iarăși pe divan și pleacă capul pe mâini.)
VIDRA
(intrând încet)
Acum, iubite, nu-i timp a mai cugeta!
Steaua lui Răzvan e mare: încrede-te-n steaua ta!…
Fii bărbat în orice soartă: și-n cădere, și-n izbândă,
Privind cu sângele rece la răsplată sau osândă!…
RĂZVAN
(sculându-se)
Tu n-ai auzit pistolul?
VIDRA
De nu vei avea noroc,
Blăstemul o să izbească pe nepoata lui Moțoc,
Care din cupa măririi s-a străduit să te-mbete.
Și nici ea nu-i vinovată! Nu!… Sunt neamuri cu pecete,
În cari Dumnezeu sădește vrun bine sau vrun păcat,
Ș-apoi toți de-același sânge îl moștenesc ne-ncetat!
Neamul lui Moțoc nu poate s-aibă altă cugetare,
Decât numai-numai-numai văpaia s-ajungă mare!…
RĂZVAN
Tu n-ai auzit pistolul?… Pistolul!…. Nu l-ai auzit?
Spune!
(Cu furie.) Ureche! Ureche!…
(Afară se aude o împușcătură.) A! De-acuma s-a sfârșit!
Sunt domn! Trăiască domnia!…
(Cu amărăciune.) Cât de lesne, cât de iute
Se răstoarnă domnii țării, cel mult în zece minute!
(Către Vidra.)
Dar tu nu mai spui nimica? Mai dinioară mi-ai zis
Nu știu ce… ba mi se pare… de!… îmi povesteai un vis…
Mai spune-mi-l înc-o dată…
VIDRA
(îngenunchind)
Îți mulțumesc, Doamne sfinte,
C-ai auzit cu-ndurare o rugăciune fierbinte!…
(Se scoală)
Crezut-ai oare, Răzvane, că se poate speria
De niște deșerte vise chiar o inimă c-a mea?
Gândit-ai oare, iubite, c-o nălucă muierească
Ar putea glasul măririi în pieptu-mi să-l năbușească?…
Vântulețul, ce-adiază printre vițe din lăstar,
Rămâne fără putere în fața unui stejar,
Pe care numai furtuna îl zguduie și-l sfăramă…
RĂZVAN
Furtună?…
VIDRA
Cea mai cumplită!
RĂZVAN
Ești doamnă, Vidro…
VIDRA
Sunt mamă!…
Aici copilul se mișcă… Simțindu-l în sânul meu,
Uit toate și văd acuma, văd că-s femeie și eu!…
(Afară se aud strigăte: „Să trăiască Răzvan-vodă!“)
RĂZVAN
Ascultă, iubito Vidră! Ascultă, scumpo soție!…
Sângele nostru din leagăn va moșteni o domnie!…
(Intră Șoltuzul și mai mulți târgoveți.)
ȘOLTUZUL
(închinând lui Răzvan pe o tablă de argint struguri și spice de grâu)
După datina străbună, rămasă de la mai-mari,
Eu, șoltuzul ot-Suceava, cu cei doisprezece părgari,
Aleși ca să fim în fruntea târgoveților d-aice,
Dorim măriilor-voastre ani mulți și viață ferice,
Încât să-ncingeți Moldova, asemenea unui brâu,
Numai cu livezi de struguri, numai cu câmpii de grâu;
Căci norodul, dând domnia, se mulțumește cu poame,
Ca să nu piară de sete și să nu moară de foame.
RĂZVAN
Primesc din mâinile voastre prinosul de bun ogur,
Ș-a fi părintele țării făgăduiesc și mă jur:
Nu voi uita niciodată c-a românului tărie
Este plugul și cântarul mai presus de boierie…
ȘOLTUZUL
Tot după vechi obiceie, păstrate din veac în veac,
Ales-am din sânul nostru băiatul cel mai sărac,
Pentru că măriei-tale din gura-i copilărească
Să dea, fără să se teamă, o povață bătrânească…
Copile, sărută poala îmbrăcămintei domnești,
Și cum vei putea mai bine, orația s-o citești!
BĂIATUL
(după ce sărută mâna ce-i întinde Răzvan)
Măria-ta!
Nu te supăra,
Ci fii bun a ne-asculta!
Îți vom spune cam multe Și mărunte,
Dar tot lucruri plăcute,
Să fie drag orișicui să ne-asculte!
O sută de ani să domnești,
Pe dușmani să-i biruiești,
Pe vrășmași să-i pedepsești.
Dar cu moldovenii tăi,
Măcar de-o fi și răi,
Măria-ta, să fii bun cu ei;
Și de-i vedea unii și desculți,
Măria-ta tot să-i asculți;
Căci norodul e cam năzdrăvan:
Face multe pozne într-u an;
Și țara-i cam nebună:
Face multe pozne și-ntr-o lună;
Ba le-ndemână;
Și-ntr-o săptămână;
Iar de nu te-i păzi,
Chiar într-o zi
Multe-i auzi!
RĂZVAN
(dându-i o pungă)
Destul! Să trăiești, băiete!…
(Intră Răzașul, Tănase și mai mulți căpitani.)
RĂZAȘUL
Măria-ta! Sănătate!
Isprăvit-am toată treaba fără multă greutate:
P-Aron-vodă la răcoare în spătărie l-am pus;
Boierii, mitropolitul, pe toți la palat i-am dus;
Mai în sfârșit, lucru-i gata!
RĂZVAN
Unde-i Bașotă?
RĂZAȘUL
El are
Pe Vulpoi cu toată ceata de vânători în spinare.
RĂZVAN
Bine, dragii mei tovarăși!… Stăpânirea-mi în curând
La toți și la fiecare va da răsplată pe rând…
SBIEREA
(intrând iute, speriat, pierzând răsuflul, cu o lădiță în mână)
Jupâne!… Mărite Doamne!… Scapă-mă! Norodul pradă!
Sinete, zapise, țara, lumea-i în această ladă!…
RĂZVAN
Liniștește-te, jupâne. Averea-ți chiar pe maidan
O poți lăsa fără grijă în zilele lui Răzvan…
SBIEREA
(răsuflând mai ușor și făcând semnul crucii)
În ladă tot e mai sigur!… Părăluța cere pază:
Mai bine s-o ții sub cheie, ca nimene să n-o vază…
VIDRA
Doamne, soțule, stăpâne! Nu mă mai pot opri!…
Într-un glas cu țara-ntreagă, viu a-ți ura ș-a-ți dori
O domnie fericită… Ba înc-aș mai vrea ca mâine
Tu să legi într-o cunună toate țările române,
Încât de la Marea Neagră pân’ la falnicul Carpat,
Să nu domnești ca un vodă, ci ca Răzvan-împărat!
CĂPITANII
Da, da, da! Împărăție!…
RĂZVAN
(trist)
Ar fi bine docamdată
Să rămânem cu Moldova!
SBIEREA
Ce om fără judecată!
Dar Moldova-i sărăcită! Nu-i chip astfel s-o cârpești
Decât unind laolaltă mai multe țări românești…
Două și două fac patru: cea mai dreaptă socoteală!…
RĂZAȘUL
Vulpoi avuse dreptate… Nu mai cred în poticneală!…
Toate semnele sunt bune!… Măria-ta, la palat
Ne-așteaptă mitropolitul cu toți boierii din sfat!…
RĂZVAN
Să mergem! Voiesc acuma din gura domniei-mele
Țara s-audă nădejdea d-a scăpa din zile grele.
SBIEREA
(cu umilință)
Stăpâne preamilostive, unde-i merge merg și eu;
Lada mea e-n siguranță numai lângă domnul meu!…
(Toți se pregătesc a ieși)
VULPOI
(intrând cu spaimă)
Pierduți!…
TOȚI
Ce veste?
VULPOI
Vătavul…
TOȚI
Ce-i?…
VULPOI
Bașotă…
TOȚI
Zi!…
VULPOI
Trădare!
Scăpă din mâinile mele, deschise poarta cea mare,
Leșii au umplut cetatea!…
(Sbierea cade mort, fulgerat de apoplexie.)
RĂZAȘUL
(clătinând din cap)
Poticneala!…
TĂNASE
Eu știam
Că nu se cădea s-apuce scaunul țării orice neam…
VIDRA
(luând pe Răzvan de mână)
Iubite! Nu sta pe gânduri… Când soarta te prigonește,
Fii mândru chiar în cădere!…
CĂPITANII
Măria-ta! Poruncește!…
VIDRA
Și ce s-așteptați voi oare de la viteazul Răzvan
Decât paloșul în mână și-nainte la dușman?
RĂZVAN
(scoțând sabia)
Să trăiască neagra moarte! Ne cunoaștem foarte bine!…
Cine vrea s-o strângă-n brațe, iată calea! După mine!… Moartea-i mireasă,
Mormântu-i casă,
Viermii sunt nași,
Hai la vrăjmași!
(Iese urmat de căpitani.)
VIDRA
Moarte!… Moarte!… Dar se poate?… Moară oamenii cei mici,
Precum călcâiul turtește moșoroiul de furnici;
Omul, însă, care lumea pe palmă-i ar vrea s-o poarte,
Zodia-i, scrisă pe frunte, respinge pizmașa moarte!…
(Se gândește.)
Dumnezeule puternic! De ce mai faci uriași
Dacă-n rând cu toți piticii pradă morții vrei să-i lași?…
Cum? Cereasca ta dreptate se pogoară pân’ la fiară:
Vulturul trăiește veacuri, iar musca d-abia o vară,
Și numai omul cel mare, stăpâne, tu-l osândești
Ca să moară dopotrivă cu muștele omenești!…
(Se cutremură.)
O, nu, nu! Răzvan nu moare!… Orice pai în astă lume
Trebui s-aibă vro ursită, o țintă, vrun scop anume,
La care-i dator să meargă, de vântul sorții împins,
Și cade numai atunce când este semnul atins!…
Calea lui Răzvan e lungă și d-abia se desfășoară:
Pân’ la capăt de departe… Răzvan nu poate să moară!
Nici chiar Dumnezeu el însuși nu schimbă ceea ce-i scris!…
(Iute.)
În genunchi, Vidro!…
(Îngenunchează și ridică ochii în sus.) Iertare!…
(Cu spaimă, punând mâna la ochi) Visul meu!… Grozavul vis!
(Sculându-se cu tărie.)
Și de ce eu stau aice, când Răzvan înfruntă focul?
Dați-mi armă!… Lângă dânsul, în primejdie mi-e locul…
(Se repede la armătura de pe perete și se oprește.)
Dar copilul meu, o, Doamne!
(Se cutremură.)
(Din spațiu răsună o voce ca un echo: „Dar copilul meu?“ Vidra cu groază își întoarce fața spre ușă, ca și când ar vedea pe cineva acolo.)
Muma lui Răzvan!… Mă-ntreabă… Și ce-i pot răspunde eu?
(Făcând semnul crucii.)
Piei, nălucă, piei! Sunt mamă!
(Face un pas îndărăt.) Nu te-apropia!…
(Răsună iarăși ecoul: „Sunt mamă!“… Vidra, zdrobită de emoțiune, se aruncă pe divan.)
Ea vrea dinte pentru dinte! Muma mumei cere samă!…
(Face o sforțare și se scoală cu energie.)
Oare nu mai sunt eu Vidra?
(Abătură.) E cumplit al mumei dor!…
(Pe prag apare Răzvan, greu rănit, ținut de Vulpoi și de Răzaș. Vidra se repede îniante-i.)
A! Scăpat! Ce fericire!… Tu!
RĂZVAN
(cu un glas slab, pe când Vulpoi și Răzașul îl pun pe divan.) Am biruit și mor!…
(Arătând la cadavrul lui Sbierea.)
Nu-mi ziceai tu, oare, Vidro, să fiu întocmai ca Sbierea?
Eu cu cinstea și mărirea, el cu prada și averea!
(Vidra îngenunchează și-și ascunde fața în mâini.)
Dar ce-i mai trebui acuma mii de galbeni în grămezi?
Ce-mi folosește domnia?… Pe-amândoi aci ne vezi
Praf, pulbere și cenușă!… Nebuni, ce din lăcomie,
El pentr-o biată lescaie, eu pentr-un ceas de mândrie,
Necruțând nimica-n lume, neștiind nimica sfânt,
Uitam că viața-i o punte dintre leagăn și mormânt!…
(Cu durere.)
Mi se-ntunecă vederea, dar văd ceva de departe…
O jumătate din mine de cealaltă se desparte…
Ah! veniți, veniți cu toții!… Unde-i bătrânul Tănas?…
RĂZAȘUL
Apărându-te pe tine, mort în luptă a rămas!…
(Vulpoi plânge.)
RĂZVAN
(în agonie)
Țigan!… Țigan!… Apă!… Apă!…
(Cade mort peste Sbierea.)
RĂZAȘUL
Decât o așa domnie,
Mii de tunete, mai bine-i un petec de răzășie!…
Zmeul zmeilor să-ncapă într-o șchioapă de mormânt!…
VULPOI
(cu spaimă)
Nu vezi că-i moartă și Vidra?… N-a zis un singur cuvânt,
Nici o vorbă, nici un țipet, privind pe Răzvan că moare!…
VIDRA
(sculându-se liniștită)
Voi puteți vorbi ș-a plânge!…
VULPOI
Doamnă!…
VIDRA
Pe voi nu vă doare!…
RĂZAȘUL
(cu furie)
Dar tu l-ai ucis, ciocoaică! Tu la moarte l-aduseși!
O să mi-o plătești acuma, tune-fulgere!…
(Scoate cuțitul și voiește s-o lovească.)
VIDRA
(cu sânge rece, arătând la ușă)
Să ieși!
(Răzașul lasă mâna în jos și pleacă capul.)