LEONIDA
Aşa, cum îţi spusei, mă scol într-o diminează, şi, ştii obiceiul meu, pui mâna întâi şi-ntâi pe ‘Aurora Democratică’, să văz cum mai merge ţara. O deschiz… şi ce citesc? Uite, ţiu minte ca acuma: ’11/23 Făurar… a căzut tirania! Vivat Republica!’
EFIMIŢA
Auzi colo!
LEONIDA
Răposata dumneaei – nevastă-mea a d-întâi – nu se sculase încă. Sar jos din pat şi-i strig: ‘Scoală, cocoană, şi te bucură, că eşti şi dumneata mumă din popor; scoală, c-a venit libertatea la putere!’
EFIMIŢA (afirmativ)
Ei!
LEONIDA
Când aude de libertate, sale şi dumneei răposata din pat… că era republicană! Zic: găteşte-te degrab’, Miţule, şi… hai şi noi pe la revuluţie. Ne îmbrăcăm, domnule, frumos, şi o luăm repede pe jos pân’ la teatru… (Cu gravitate:) Ei, când am văzut… ştii că eu nu intru la idee cu una cu două…
EFIMIŢA
Ţi-ai găsit!… dumneata nu eşti d-ăia. Ehei! Ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.
LEONIDA
Ori să zici nu ştiu ce şi nu ştiu cum, că adicătele ‘acu, unde eşti tu republican, ţii parte naţiunii…’
EFIMIŢA
Aş!
LEONIDA
Dar, când am văzut, am zis şi eu: să te ferească Dumnezeu de furia poporului!… Ce să vezi, domnule? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, şi lume, lume,… de-ţi venea ameţeală nu altceva.
EFIMIŢA
Bine că n-am fost în Bucureşti pe vremea aia! Cum sunt eu nevricoasă, Doamne fereşte! Păţeam alte alea…
LEONIDA
Ba nu zi asta; puteai trage un ce profit. (Schimbând tonul:) Ei, cât gândeşti c-a ţinut toiul revuluţiei?
EFIMIŢA
Până seara.
LEONIDA (zâmbind de aşa naivitate, apoi cu seriozitate)
Trei săptămâni de zile, domnule.
EFIMIŢA (minunându-se)
Nu mă-nnebuni, soro!
LEONIDA
Ce te gândeşti dumneata, că a fost aşa un bagadel lucru? Fă-ţi idee: dacă chiar Galibardi, de-acolo, de unde este el, a scris atunci o scrisoare cătră naţiunea română.
EFIMIŢA (cu interes)
Zău?
LEONIDA
Mai e vorbă!
EFIMIŢA
Adică cum?
LEONIDA
Vezi dumneata, i-a plăcut şi lui cum am adus noi lucrul cu un sul subţire ca să dăm exemplu Evropii, şi s-a crezut omul dator, ca un ce de politică, pentru ca să ne firitisească…
EFIMIŢA (curioasă)
Da’… ce spunea în scrisoare?
LEONIDA (cu importanţă)
Patru vorbe, numai patru, da’ vorbe, ce-i drept! Uite, ţiu minte ca acuma: ‘Bravos naţiune! Halal să-ţi fie! Să trăiască Republica! Vivat Prinţipatele Unite!’ Şi jos iscălit în original ‘Galibardi’.
EFIMIŢA (satisfăcută)
Apoi, atunci dacă-i aşa, a vorbit destul de frumos omul!
LEONIDA
Hehei! Unul e Galibardi: om, o dată şi jumătate! (Cu mândrie şi siguranţă:) Ei! Giantă latină, domnule, n-ai ce-i mai zice. De ce a băgat el în răcori, gândeşti, pe toţi împăraţii şi pe Papa de la Roma?
EFIMIŢA (mirată)
Şi pe Papa de la Roma? Auzi, soro?
LEONIDA
Ba încă ce! I-a tras un tighel, de i-a plăcut şi lui. Ce-a zis Papa – iezuit, aminteri nu-i prost! – când a văzut că n-o scoate la căpătâi cu el?… ‘Mă, nene, ăsta nu-i glumă; cu ăsta, cum văz eu, nu merge ca de cu fitecine; ia mai bine să mă iau eu cu politică pe lângă el, să mi-l fac cumătru.’ Şi de colea până colea, tura vura, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, l-a pus pe Galibardi de i-a botezat un copil.
EFIMIŢA (cu ironie)
Şi-a cunoscut omul naşul!
LEONIDA
Vezi bine!… Acu ia spune, cam câţi oameni te bate gândul că să aibă Galibardi?
EFIMIŢA
Sumedenie!
LEONIDA
O mie, domnule, numa’ o mie.
EFIMIŢA
Ei! Fugi că mor! Şi adică numa’ cu o mie să…
LEONIDA (întrerupând-o)
Da, da’ întreabă-mă să-ţi spun ce fel de oameni sunt.
EFIMIŢA
Ceva tot unul şi unul.
LEONIDA
Ăi mai prima, domnule, aleşi pe sprinceană, care mai de care, dă cu puşca-n Dumnezeu; volintiri, mă rog: azi aici, mâine-n Focşani, ce-am avut şi ce-am pierdut!
EFIMIŢA
Ei! Aşa da.
LEONIDA
Şi toţi se-nchină la el ca la Christos; de hatârul lui, sunt în stare, trei zile d-a rândul, să nu mănânce şi să nu bea, dacă n-or avea ce.
EFIMIŢA
Ce spui, soro?
LEONIDA
Ce-ţi spui eu, şi câte şi mai câte altele şi mai şi.
EFIMIŢA
Bravos!
(O mică pauză şi căscături de amândouă părţile.)
LEONIDA
Trebuie să fie târziu, Miţule; ne culcăm?
EFIMIŢA (se scoală şi se uită la ceas)
Douăspce trecute, bobocule.
LEONIDA (sculându-se şi el şi mergând spre patul din stânga)
Vezi dumneata cum trece vremea cu vorba…
EFIMIŢA (dregându-şi patul)
Ei! Cum le spui dumneata, să tot stai s-asculţi; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.
LEONIDA (la pat şi intrând sub plapumă)
Miţo, ai zis matale fetii să vie mâine mai de dimineaţă ca să facă focul?
EFIMIŢA (stingând lampa)
Da. (Se-nchină şi se aşază în pat la dreapta.)
(Odaia rămâne luminată numai de flacăra tăciunilor din sobă.)
LEONIDA (după ce s-a învârtit în pat până să-şi facă culcuşul, cu satisfacţie)
A! Aaşa!
(Un moment pauză, în timp ce fiecare se aşază bine în aşternutul său.)
EFIMIŢA (din aşternut)
Şi zi aşa cu Galibardi, ‘ai?
LEONIDA (asemenea)
Aşa zău!… Ei! mai dă-mi încă unul ca el, şi până mâine seara, – nu-mi trebuie mai mult, – să-ţi fac republică… (Cu regret:) Da’ nu e! Da’ o să-mi zici că cu încetul se face oţetul, ori că mai rabdă, că n-a intrat zilele-n sac. (Cu tărie:) D-apoi bine, frate, până când tot rabdă azi, rabdă mâine? Că nu mai merge, domnule, s-a săturat poporul de tiranie, trebuie republică!
EFIMIŢA
Adică, zău, bobocule, de! Eu, cu mintea ca de femeie, pardon să te-ntreb şi eu un lucru: ce procopseală ar fi şi cu republica?
LEONIDA (minunat de-aşa întrebare)
Ei! Bravos! Ş-asta-i bună! Cum, ce procopseală? Vezi asta-i vorba: cap ai, minte ce-ţi mai trebuie? Apoi, închipuieşte-ţi dumneata numai un condei, stăi să-ţi spui: mai întâi şi-ntâi că dacă e republică, nu mai plăteşte niminea bir…
EFIMIŢA
Zău?
LEONIDA
Zău… Al doilea că fieştecare cetăţean ia câte o leafă bună pe lună, toţi într-o egalitate.
EFIMIŢA
Parol?
LEONIDA
Parol… Par egzamplu, eu…
EFIMIŢA
Pe lângă pensie?
LEONIDA
Vezi bine; pensia e başca, o am după legea a veche, e dreptul meu; mai ales când e republică, dreptul e sfânt: republica este garanţiunea tuturor drepturilor.
EFIMIŢA (cu toată aprobarea)
Aşa da.
LEONIDA
Şi al treilea, că se face şi lege de murături.
EFIMIŢA
Cum lege de murături?
LEONIDA
Adicătele că nimini să nu mai aibă drept să-şi plătească datoriile.
EFIMIŢA (crucindu-se de mirare)
Maică Precistă, Doamne! Apoi dacă-i aşa, de ce nu se face mai curând republică, soro?
LEONIDA
Hei! Te lasă reacţionarii, domnule? Fireşte, nu le vine lor la socotează să nu mai plătească niminea bir! E aproape de mintea omului: de unde ar mai mânca ei lefurile cu lingura?
EFIMIŢA
Aşa e… da’… (Reflectând mai adânc:) un lucru nu-nţeleg eu.
LEONIDA
Ce lucru?
EFIMIŢA
Dacă n-o mai plăti niminea bir, soro, de unde or să aibă cetăţenii leafă?
LEONIDA (în luptă cu somnul)
Treaba statului, domnule, el ce grije are? Pentru ce-l avem pe el? E datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme…
EFIMIŢA
Aşa da… vezi, mie nu-mi dădea-n gând. (După o pauză de reflecţie:) Ce bine ar fi! Unde dă Dumnezeu odată să o mai vedem ş-asta, republică! (Leonida începe să sforăie:) Dormi, soro?… (Leonida sforăie-nainte.) A adormit.