LEONIDA (sculându-se din somn spăimântat)
Ai! Ce e?
EFIMIŢA
Leonido! Scoal’ că-i foc, Leonido!
LEONIDA (speriat)
Unde-i foc?
EFIMIŢA
Scoal’ că-i revuluţie, bătălie mare afară!
LEONIDA
Aş! Vorbă să fie! Ce te pomeneşti vorbind, domnule?
EFIMIŢA
Bătălie la poartă, soro: pistoale, puşti, tunuri, Leonido, ţipete, chiote, lucru mare, de am sărit din somn!
LEONIDA (luând-o cu binişorul)
Miţule, nu-i nimica; ştii cum este dumneata nevricoasă, unde am vorbit toată seara de politică, t-ei fi culcat şi cu faţa-n sus şi ai visat cine ştie ce.
EFIMIŢA (impacientată)
Leonido, deşteaptă sunt eu acuma?
LEONIDA
Apoi de! Miţule, asta dumneata ştii.
EFIMIŢA (atinsă)
Bravos, bobocule! Nu m-aşteptam ca tocmai dumneata să te pronunţi cu aşa iluzii în contra mea; te credeam mai altfel… îmi pare rău!… Cocoane Leonido, sunt deşteaptă; am auzit cum te-auz şi m-auzi… revuluţie, bătălie mare!
LEONIDA
Bine, Miţule, stăi, nu te importa degeaba. De când m-ai deşteptat pe mine, ai mai auzit ceva?
EFIMIŢA
Nu.
LEONIDA
Apoi de! Cum vine treaba asta. Spune matale…
EFIMIŢA (cam în nedomirire)
De, soro, ştiu şi eu?
LEONIDA
Apoi, vezi? Dar… s-o mai luăm şi pe partea ailaltă, să vedem ce-ai să mai zici. Bine, chiar revuluţie să fi fost, să zicem;… nu ştii dumneata că n-are nimini voie să descarce focuri în oraş? E ordin de la poliţie…
EFIMIŢA (aproape răsconvinsă)
De! Bobocule, să zic şi eu cum zici, că după cum le spui dumneata, una şi cu una fac două, n-are de unde să te mai apuce omul… (Stând la gânduri şi iar îndoindu-se:) Da’ bine, soro, am auzit, am a-u-zit; cum s-auz ce nu era? Ce-am auzit dacă nu era nimica?
LEONIDA
Ei! Domnule, câte d-astea n-am citit eu, n-am păr în cap! Glumeşti cu omul! Se-ntâmplă… (cu tonul unei teorii sigure:) că fiincă de ce? O să mă-ntrebi… Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-ştiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? Fandacsia gata; ei! şi după aia, din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, fireşte, şi nimica mişcă.
EFIMIŢA
Comedie, soro! (Minunându-se:) Aşa o fi!
LEONIDA
Bunioară şi la dumneata acuma, o ipohondrie trecătoare; nu-i nimica… Hai să ne culcăm: noapte bună, Miţule.
EFIMIŢA
Noapte bună. (Încă nedomirită oarecum, stinge lampa şi se vâră în pat.)
LEONIDA (după o pauză)
Nu te mai culca cu faţa-n sus, Miţule, că iar visezi.
(Cocoana s-aşază p-o ureche; în odaie întunerec, în orchestră melodramă; o pauză, după care d-odată se aud în depărtare chiote, strigăte şi detunături.)