EFIMIŢA
Ai auzit?
LEONIDA
Ai auzit?
(Amândoi, d-odată, se ridică înfioraţi. Zgomotul s-apropie.)
EFIMIŢA (sărind din pat)
E idee, Leonido?
LEONIDA (cu spaimă)
Aprinde lampa… (Sare şi el din pat.)
(Zgomotul mai aproape.)
EFIMIŢA (aprinzând lampa)
E fandacsie, bobocule?
LEONIDA (tremurând)
Nu-i lucru curat, Miţule!
(Zgomotul tot mai tare.)
EFIMIŢA
E ipohondrie, soro?
(Zgomotul creşte mereu.)
LEONIDA
E primejdie mare, domnule! Ce să fie?
EFIMIŢA
Ce să fie? Dumneata nu vezi, ce să fie? Revuluţie, bătălie mare, Leonido!
LEONIDA
Bine, frate, revuluţie ca revuluţie, da’ nu-ţi spusei că nu-i voie de la poliţie să dai focuri în oraş?
(Zgomotul creşte înainte.)
EFIMIŢA (tremurând)
Voie, ne-voie, auzi?
LEONIDA (asemenea)
Auz; da’ nu e, nu se poate să fie revuluţie… Câtă vreme sunt ai noştri la putere, cine să stea să facă revuluţie?
EFIMIŢA
De! Întreabă-mă să te-ntreb… (Zgomot mare.) Auzi?
LEONIDA
Unde mi-este gazeta? (nervos:) că dacă o fi să fie revuluţie, trebuie să spuie la ‘Ultime ştiri’. Unde mi-e gazeta? (Merge la masă, ia gazeta, îşi aruncă ochii pe pagina a treia şi dă un ţipăt.) A!
EFIMIŢA
Ei!
LEONIDA (pierdut)
Nu e revuluţie, domnule, e reacţiune; ascultă: (citeşte tremurând:) ‘Reacţiunea a prins iar la limbă. Ca un strigoi în întunere, ea stă la pândă ascuţindu-şi ghearele şi aşteptând momentul oportun pentru poftele ei antinaţionale… Naţiune, fii deşteaptă!’ (cu dezolare:) Şi noi dormim, domnule!
EFIMIŢA (asemenea)
Cine strică, soro, dacă nu mi-ai citit gazeta de cu seara!
(Zgomot tare.)
LEONIDA (prăpădit)
Şi pe mine mă ştiu toţi reacţionarii că sunt republican, că sunt pentru naţiune.
EFIMIŢA (tremurând şi începând să plângă)
Ce-i de făcut, soro?
LEONIDA (stăpânindu-se ca să-i facă curaj)
Nu te speria, Miţule, nu te speria…
(Salve şi chiote foarte apropiate.)
EFIMIŢA
Iute, soro, pune mâna.
(Amândoi trag cearşafurile din paturi în mijlocul casii, golesc dulapul, scrinul, şi fac două legături mari; apoi baricadează uşa cu paturile şi cu mobilele.)
LEONIDA (lucrând)
Mergem la gară prin dosul Cişmegiului, şi plecăm până-n ziuă cu trenul la Ploieşti… Acolo nu mai mi-e frică: sunt între ai mei! Republicani toţi, săracii!
(Zgomot şi mai aproape.)
EFIMIŢA (îngrozită, oprindu-se din lucru şi ascultând)
Soro! Soro! Auzi dumneata? Zavragiii vin încoace!
LEONIDA (asemenea)
Auz… (Tremură.) Şi cum sunt eu deochiat, drept aicea vin, să ne dărâme casa.
EFIMIŢA (îndoindu-se de genunchi şi înecându-se)
Nu-mi spune, soro, că mor!
LEONIDA
Fă iute, iute!
(Zgomotul şi mai aproape; Leonida cade-n genunchi.)
EFIMIŢA
Soro, mor! A intrat în uliţa noastră…
LEONIDA
Stinge lampa!
(Cocoana suflă iute în lampă; zgomotul este sub ferestre. Amândoi sunt trăsniţi. O pauză, zgomot şi apoi câteva bătăi în uşa d-afară.)
EFIMIŢA (şoptind)
Sunt la uşă.
LEONIDA
Atât mi-a fost!… Nu te mişca. (Bătăile se repetă mai tare; zgomotul s-a cam depărtat.) Să ne ascundem în dulap…
EFIMIŢA
Să lăsăm calabalâcul şi să sărim pe fereastră…
LEONIDA
Dar dacă or fi intrat în curte?
(Bătăile în uşă se îndesesc cu nerăbdare; zgomotul se depărtează mereu.)
UN GLAS DE FEMEIE (d-afară)
Dar asta, comedie!
EFIMIŢA (cu uimire, plecându-se spre uşă s-asculte)
‘Ai?
LEONIDA (oprind-o)
St! Nu te mişca!
(Pumni tari în uşă; zgomotul şi mai departe.)
GLASUL (d-afară)
Ei! Doamne! (Strigând:) Coniţă!
EFIMIŢA (uimită)
E slujnica, Leonido, Safta.
(Chiotele şi împuşcăturile d-abia se mai aud foarte departe.)
LEONIDA
St! Parcă s-a mai depărtat zavera!
(Bătăi desperate în uşă.)
GLASUL (d-afară)
Deschide, cocoană, să fac focul. (O pauză. Leonida şi Efimiţa ascultă uimiţi, neştiind ce să crează.) Vai de mine! Nu-i bună asta! A păţit boierii ceva!
EFIMIŢA
E Safta… (Vrea să meargă la uşă.)
LEONIDA (oprind-o)
St! Nu deschide o dată cu capul!
EFIMIŢA (nemaiputând răbda şi zmucindu-se)
Trebuie să deschiz, soro, că-ncepe dobitoaca să ţipe şi-i mai rău: ne dă de gol la zavragii!
(Bătăi din toate puterile în uşă.)
LEONIDA (comprimându-şi inima şi cu un ton de supremă resignare)
Deschide!
EFIMIŢA (mergând în vârful degetelor la uşă, întreabă cu gura jumătate)
Cine e?
GLASUL (d-afară)
Eu, cocoană; am venit să fac focul.
EFIMIŢA (stă un minut la îndoială, apoi se hotărăşte şi, dând în lături baricada, deschide, şi cu glasul alterat)
Haide, intră.
(În odaie e întunerec. Coana Efimiţa ţine piept Saftii la uşă.)