POSTELNICUL ŞI ZOIŢA
(În vârful degetelor vine şi stă după scaunul lui.)
POSTELNICUL
(Neînsemnând, spune înainte.)
Şi zic că ar fi fost un om de tot voinic:
Spătos, la umăr lat, de trup însă cam mic.
Tătarii se temea de numele lui mult,
Fiindc-adeseori vrăjmaş i-au mai bătut.
O vorbă, mă iertaţi, de dânsul au rămas,
Zicând că de femei el nu făce vrun haz.
ZOIŢA
(de după scaun)
Din partea mea zic: Zău că nu m-am supărat!
POSTELNICUL
(sărind de pe scaun)
Mă rog! Da tu ai fost? Ce lucru de mirat!
Cucoanele s-au dus şi m-au lăsat cu tine?
Îmi pare foarte rău şi nici le şade bine,
Că vorba dumnealor m-au ameţit de tot.
Apoi adevărat acum a zice pot:
Că cel mai fericit la o femeie dar,
Să nu vorbească mult.
ZOIŢA
Aceasta în zadar!
Şi tocmai dumneata o zici aşa de tare?
Când singur ai şi scos cu vorba din răbdare…
POSTELNICUL
Ferească Dumnezeu! Îţi spun prea înadins,
Că eu ca oamenii nici gura n-am deschis.
Dar, în sfârşit, mă duc.
ZOIŢA
(Oprindu-l.)
Îngăduie, mă rog.
Poftim un răvăşel.
POSTELNICUL
(Uitându-se deasupra răvaşului.)
La mine! Din ce loc?
(Dispecetluind, citeşte răvaşul tare şi repede.)
„Cu frăţească dragoste mă închin dumitale, arhon postelnice!
Persoana ştiută dumitale m-au însărcinat pe mine să-ţi
scriu că dumneata foarte necuvenit ai împrăştiet în lume
veste pentru însoţirea dumilorvoastre, acea ce poate avea
fiinţă numai în singură părerea dumitale. Aşadar, te pofteşte
pe dumneata ca să părăseşti o asemene zadarnică vorbă şi să-i
dai de acum înainte bună pace, fiindcă dumneaei nici odinioară
nu este hotărâtă a merge după un aşa om, carele nu-şi poate
păzi gura sa. Iar eu sunt a dumitale ca o sor’; Mărioara Spă-
tăreasă”.
ZOIŢA
Eu cred că dumneata nu eşti prea bucuros
De un asemenea răvaş nepriincios.
Dar ce să facem, zău, aşa se nimereşte,
Cum soarta omului în lume hotărăşte.
POSTELNICUL
Da eu am înţeles a cui şi fapte sânt
Şi peste nas apoi frumos să-i dau am gând,
Fiind încredinţat că toate le prefac
Ş-asupră-mi dragoste în silă pot să fac,
Când coanei Saftei eu voi pune înainte
Din cele ce-am vorbit vro câteva cuvinte.
ZOIŢA
Zău, nu ştiu ce va fi, iar eu nădăjduiesc
Pe aga Nouleţ stăpân ca să-l numesc.