Tot acele şi CUCOANA MĂRIOARA cu CUCOANA NASTASÂICA
CUCOANA MĂRIOARA
Zicând întâi bonjur, te şi heretisesc.
Noroc, întru mulţi ani şi ceas bun îţi doresc!
CUCOANA NASTASÂICA
Şi eu asemene.
CUCOANA ZAMFIRIŢA
Da pentru ce, şi cum?
CUCOANA MĂRIOARA
Pân’nu se face foc nici nu mai iese fum.
Şi, dar, la ce de noi aşa tăgadă mare,
Când Ieşul tot acum această vorbă are.
Doar nu-i ceva de rău, găsind o văduviţă
Pe un adevărat prieten de credinţă;
Şi cu postelnicul, zău, nu ţi-a fi urât.
CUCOANA ZAMFIRIŢA
Eu foarte mult mă mir de unde-aţi auzit.
CUCOANA NASTASÂICA
Postelnicul ne-au spus şi ne-au încredinţat
Că el ar fi acum ca şi un însurat.
CUCOANA ZAMFIRIŢA
Pe cinstea mea vă spun că eu nu ştiu nimică.
Tăgadă nu-i aici, căci nu am vre o frică.
Iar că postelnicul la tiţa merge des,
Aceasta eu v-o spun din toate mai ales,
Şi poate dumneaei ceva să fi vorbit,
Dar eu mărturisesc că nu mi-i priimit.
CUCOANA MĂRIOARA
O, Doamne! Şi ce vrei, să ai bărbat plăcut,
Să te mai îngrijeşti de a-l păzi din scurt
Şi de a purure să fii înmărginită
Cu o statornicie de lume părăsită!
Atunci când dumneta eşti tânără, nurlie,
Şi poţi închinători avea încă o mie.
CUCOANA ZAMFIRIŢA
Vă mulţumesc de sfat, iar eu aşa nu sunt;
Mai bine să mă-ngrop de vie în mormânt!
Pentru aceasta eu vă fac şi rugăminte
Să spuneţi tiţă-me acum, mai înainte:
Că cu postelnicul eu nu mă pot uni.
ZOIŢA
(într-o parte)
Un guralei aşa din casă ne-a goni.
CUCOANA MĂRIOARA
Apoi la mine las’; eu toate le prefac:
Pe unii îi despart, pe alţii îi împac.
ZOIŢA
Fugiţi, cucoanelor, postelnicul ne vine;
Dar ascultaţi-l cum vorbeşte el cu sine.
POSTELNICUL
(după scenă)
Cucoana trebuie să fie tot acasă;
Nici vremea nu-i acum la vizite să iasă,
Şi ceasul au sosit în care eu gândesc
Cu dumneaei prea larg de toate să vorbesc.
CUCOANA NASTASÂICA
Haidem mai repede în altă odăiţă,
Ca să scăpăm de dânsul.
ZOIŢA
Cu alt chip nu-i putinţă.