ACELAȘI DECOR, ÎN ZORI. LYSANDER, DEMETRIUS, HERMIA ȘI HELENA ADORMIȚI LA UMBRA DE TUFIȘURI.
ÎNTRĂ, CU ALAIUL EI DE ZÂNE, TITANIA ÎNSOȚITĂ DE BOTTOM CU CAPUL DE MĂGAR ȘI DE CEI PATRU SPIRIDUȘI-SLUJITORI. OBERON, NEVĂZUT DE CEI DE PE SCENĂ, SUPRAVEGHEAZĂ TOTUL.
TITANIA (LUI BOTTOM):
O, vin’ pe-acest covor de flori frumos.
(Se așază cu Bottom pe dâmbul de flori.)
Vreau să-ți dezmierd obrazul tău duios,
Să-ți încunun iubitul tău căpșor
Cu-un trandafir frumos mirositor.
Și să-ți sărut, cu dâra lor de rouă,
Urechile frumoase, amândouă.
BOTTOM (CU O CUNUNĂ DE FLORI PE CAP):
Dar unde e Măzăriche?
MĂZĂRICHE:
La poruncă, stăpâne!
BOTTOM:
Freacă-mă puțin pe cap, jupâne Măzăriche. Dar Musiu Tort-de-Păianjen pe unde-o fi?
TORT-DE-PĂIANJEN:
La poruncă, stăpâne!
BOTTOM:
Dragă musiu Tort-de-Păianjen, ia apucă o armă în mână și omoară-mi albina aceea mică având piciorușele roșii care stă acolo cocoțată pe un scaiete; și pe urmă, bunule Monsieur, adu-mi săculețul ei cu miere. Dar nu-ți da prea multă osteneală în toate aceste treburi, Monsieur; și ai grijă să nu se spargă punga cu miere. Tare mi-ar părea rău să te văd năclăit de miere peste tot. Dar unde-i Monsieur Bob-de-Muștar?
BOB-DE-MUȘTAR:
La poruncă, stăpâne!
BOTTOM:
Dă lăbuța încoace, Monsieur Bob-de-Muștar!
Lasă toate curteniile astea, dragă Monsieur.
BOB-DE-MUȘTAR:
Ce-mi porunciți?
BOTTOM:
Nimic, Monsieur dragă. Poate doar atât, să-l ajuți pe Cabalero Măzăriche să mă scarpine la ceafă. Trebuie să merg la bărbier, Monsieur. Fiindcă mi s-a năzărit că mi-ar fi crescut o droaie de păr pe obraz, mă simt foarte necăjit dacă simt că mă mănâncă puțin capul; și trebuie neapărat să mă scarpin.
TITANIA:
Nu vrei să-asculți și muzică, iubite?
BOTTOM:
Ce-i drept, ureche muzicală aș avea eu destulă. Ia să răsune vătraiele și fusele!
TITANIA:
Dar n-ai vrea să-mi spui, dulcea mea iubire, ce-ai pofti să mănânci?
BOTTOM:
Zău dacă n-aș mânca o baniță de grăunțe. Ca, de pildă, niște boabe de ovăz bine uscat. Și aș mai avea poftă și de o furcă de fân proaspăt. Fânul dulce, înmiresmat, e fără de pereche!
TITANIA (UNEI IELE):
Tu, zână dragă, du-te să-i aduci,
Dintr-un hambar de veveriță, nuci.
BOTTOM:
Mi-ar prinde mai bine o mână sau două de mazăre uscată. Numai că v-aș ruga din suflet să nu se ostenească pentru mine niciunul din slujitorii tăi. Simt că mă fură somnul.
TITANIA:
O, dormi, și eu cu brațul te-mpresor.
Să plece ielele la rostul lor!
IES IELELE ȘI SPIRIDUȘII.
Și astfel rourusca-îmbrățișată
De iederă, încolăcește toată
Al ulmului trunchi vechi și noduros.
Iubitul meu! Ah! Cât ești de frumos!
TITANIA SE CULCĂ PE SÂNUL LUI BOTTOM. ADORM AMÂNDOI.
INTRĂ PUCK ȘI SE ÎNCHINĂ LUI OBERON.
OBERON:
Ei, Puck, bine-ai venit! Vezi ce idilă?
De nebunia ei mi-e totuși milă.
Îmi pare rău că am năpăstuit-o…
Mai adineauri chiar am întâlnit-o
Cum rătăcea prin gropi, printre ponoare,
Să-i caute miresme-adormitoare
Acestui dobitoc și nătărău,
Acela ce-i acum iubitul său.
Atunci am dojenit-o, mânios,
Căci vrea să-ncingă botul lui scârbos
Cu șiruri lungi de flori mirositoare,
Ca niște tufe de mărgăritare
Ce străluceau aievea, triumfale,
De-a lungul veștejitelor petale,
Ca niște lacrimi stoarse de rușine.
Ea, după ce-am mustrat-o mult și bine,
Părea umilă și, cu vorbe bune,
S-a învoit, curând, să mă îmbune.
Când i-am cerut copilul, ea mi-l dete
Și-a poruncit la una dintre fete
Să-l ducă în împărăția mea…
Acum că pajul e al meu, aș vrea
S-o mântui de orbirea-i nebunească…
Ridică, dragă Puck, această mască
Străină, de pe tigva ăstui prost,
Ca deșteptat, ca și ceilalți tovarăși,
Să se întoarcă la Atena iarăși,
Încredințat că vis urât a fost
Tot ce i s-a-întâmplat în noaptea-aceasta.
Dar mai întâi merg să-mi dezleg nevasta.
ATINGE CU O BURUIANĂ OCHII TITANIEI.
Fă-te iarăși ce erai,
Vezi din nou, precum vedeai,
Pentru ca prin Oberon,
A Dianei floare castă
S-o învingă pe cea proastă,
Roșie –, a lui Cupidon!
Titania, trezește-te din somn,
Crăiasa mea cea dulce!
TITANIA (DEȘTEPTÂNDU-SE):
Al visurilor domn.
Par’că am visat un vis nespus de rar:
Eram îndrăgostită de-un măgar!
OBERON (ARĂTÂNDU-I CAPUL DE MĂGAR):
Da, te-ai îndrăgostit de-această ființă!
TITANIA:
Dar cum a fost aceasta cu putință?
Cu scârbă-l văd acuma ochii mei!
OBERON:
Titania, vreau muzică. Acei
Ce zac acum înlănțuiți prin somn,
Să-i mântuiască-al Duhurilor Domn!
Legând cele cinci simțuri ale lor,
Căci prea s-au chinuit îngrozitor.
TITANIA:
Hai, muzică, în ritm adormitor!
CÂNTĂ MUZICA, TRIST.
PUCK (LUI BOTTOM):
Când ți-oi deschide ochii tăi de prost,
Să vezi ce fel de dobitoc ai fost!
OBERON:
Hai, ziceți, cântăreților! Tu vină
Să ne-mpăcăm, frumoasa mea regină.
Mâine pe la miezul nopții, tu și eu,
Vom dănțui la nunta lui Thezeu
Și-i vom aduce spor și bucurie
În fericita lor căsătorie.
Tot în aceeași seară se cunună
Perechile ce dorm aci-mpreună.
PUCK:
Crai al zânelor, ne-am dus:
Cântă ciocârlia sus!
OBERON:
Hai, regină, în tăcere,
După umbra care piere,
Să călătorim mai iute
Ca icoana lunii mute.
TITANIA:
Haidem și în zbor să-mi spui
Cum se face că zăcui
Pe pământ și printre flori
Printre simpli muritori?
IES.
CORURI DE VÂNĂTOARE ÎN CULISE. INTRĂ THEZEU, HIPPOLYTA, EGEU ȘI SUITA DE VÂNĂTOARE.
THEZEU:
Să-l căutați acum pe pădurar.
Aduceți-mi și noul armăsar.
Ritualul e-încheiat. Se-nalță zorii.
Vreau să-mi asculți, iubito, vânătorii,
Și-în fruntea tuturora, cercetașii,
Cum își îndeamnă câinii și hăitașii.
Auzul ni-l vor desfăta nespus,
Noi vom ședea pe-o culme, spre apus;
Vom asculta lătratul lor sonor
Cum îl îndeamnă orice vânător.
HIPPOLYTA:
Am fost odată la o vânătoare
De urși, prin Creta, ca însoțitoare
A lui Heracles și a lui Cadmos.
Spectacol cât se poate de frumos
Lătrau copoi spartani de dimineață:
N-am pomenit o larmă mai măreață.
Aici ai câini de neam atenian?
THEZEU:
Ba câinii mei sunt toți de neam spartan.
Li-e blana doar în negru și în aur,
Au labe-strâmbe și au guși de taur.
Li-s clăpăuge-urechile-amândouă,
Culeg cu ele boabele de rouă.
Nu-s iuți gonaci, dar latră laolaltă,
Orice vânat, când latră ei, tresaltă.
Copoi mai buni nu s-au văzut vreodată
În Creta, în Thesalia bogată
Nici chiar la Sparta… Cine oare sunt
Aceste nimfe-întinse la pământ?
EGEU:
Copila mea, stăpâne, e culcată
Aici. Aici, Lysander. Altă fată,
Helena e, copila lui Nedar.
Mai e Demetrius, tânăr plin de har,
Mă mir că-i văd, tuspatru, împreună.
THEZEU:
S-or fi vorbit, plimbându-se sub lună,
De ziua de-întâi mai să se desfete
Și, ca și noi, să-și pună verighete.
Egeu, nu-i astăzi ziua sorocită
Când Hermia cu Lysander se mărită?
EGEU:
Ba da, stăpâne…
THEZEU:
Cred că înțelept e
Ca-în sunete de corn să se deștepte!
SUNETE PUTERNICE DE CORN ÎN CULISE. DEMETRIUS, LYSANDER, HERMIA ȘI HELENA SE DEȘTEAPTĂ ȘI SAR ÎN SUS VĂZÂND ALAIUL DUCAL.
Demult trecut-a Sfântul Valentin.
În codru-acesta păsările vin
Atâta de târziu să se-împreune?
LYSANDER (ÎN VREME CE TOȚI PATRU CAD ÎN GENUNCHI ÎNAINTEA DUCELUI.):
Ascultă-ne umila rugăciune,
Măria Ta, și iartă-ne!
THEZEU:
Odată
Știam că o pețeați pe-aceeași fată
Cu gelozie. Astăzi, cum se face
Că vă găsesc pe amândoi, în pace,
Culcați alături. Ura lângă ură?
Vă dușmăneați, și fără de măsură.
LYSANDER:
Da, duce, mintea îmi era semeață,
Acum plutește între vis și viață.
Și totuși… parcă îmi aduc aminte:
Fusese gândul nostru tăinuit
Să părăsim Atena, negreșit
Și Hermia cu mine, împreună,
Să ne aflăm o soartă, rea sau bună.
EGEU (LUI LYSANDER):
Ajunge! Duce, știu acum de-ajuns:
Voiau să se cunune pe ascuns.
Să-l surghiunești! Voia să-mi fure fata!
Iar ea ținea cu dânsul, blestemata,
Deși știa că i-am făgăduit-o,
Și lui Demetrius chiar i-am dăruit-o.
DEMETRIUS:
Măria Ta, copila cea frumoasă
A lui Nedar mi-a spus că fug de-acasă
Lysander și cu Hermia-împreună
Și că-în pădurea-aceasta se cunună.
I-am urmărit, nespus de supărat;
Helena mă iubea și m-a urmat.
Dar o putere supraomenească –
Doar nu e o putere pământească
Mi-a destrămat iubirea-înflăcărată
Ce Hermiei purtatu-i-am odată.
Da, s-a topit iubirea mea ca spuma,
Așa că pentru mine este-acuma
Ca amintirea unei jucării
Ce mă-încânta, pe când eram copii.
Acuma chipul care mă desfată
E al Helenei, preafrumoasa fată
A lui Nedar. ’Nainte de-a vedea
Pe Hermia, a fost aleasa mea.
Acum pe veci de veci îi voi rămâne
Helenei credincios. Mă jur, stăpâne.
THEZEU:
Copiii mei! Vorbi-vom cu mirare
De minunata voastră întâmplare.
Norocul vă slujește de minune.
Acum, Egeu, tu te vei supune
Poruncii mele. Fi-vor pe vecie
Și printr-o îndoită cununie,
Perechile acestea-îndrăgostite
În templul din Atena, fericite.
Da, tinerii aceștia se cunună,
Acum, cu nunta noastră împreună.
E dimineața, văd, înaintată.
Rămâne vânătoarea pe-altă dată.
Veniți dar la Atena. La altar
Trei cununii primi-vor sfântul har.
Să mergem, Hippolyta mea iubită!
IES THEZEU, HIPPOLYTA, EGEU ȘI ALAIUL DUCAL.
DEMETRIUS:
Vai! mintea mi-e nespus de încâlcită,
Așa precum se-întâmplă, uneori,
Să crezi că-n loc de munți vezi numai nori.
HERMIA:
Eu văd ponciș, nu limpede, ce este.
HELENA:
Demetrius îmi pare o poveste,
Un giuvaier: l-am regăsit cu greu:
Știu că-i al meu, dar parcă nu-i al meu!
DEMETRIUS:
Să fim noi treji? Sau poate mai dormim?
Pe ducele pe care îl slăvim
Nu l-am văzut aici? Suntem chemați
Să fim tusșase astăzi cununați.
HERMIA:
Și tatăl meu…
HELENA:
Și Hippolyta-a fost.
LYSANDER:
Ne-așteaptă la altarul unui zeu.
DEMETRIUS:
Deci suntem treji. Să mergem. Și pe drum
Aflăm ce s-a-întâmplat, și când, și cum!
IES TOȚI. BOTTOM SE DEȘTEAPTĂ.
BOTTOM:
Dacă se întâmplă să trebuiască să-mi spun partea mea, n-aveți decât să mă strigați și voi răspunde. În scrisul meu stă așa: ,,Preafrumosul meu Pyram“. Hei-ho, tu Flute, cârpaci de foale! Și tu, Peter Quince, dulgher. Și Snout, căldărarul. Starveling, croitorul. Ce dracu’! Au plecat cu toții și m-au lăsat dormind! Și ce vis grozav am avut! Stă mintea omului în loc și nu are cum să povestească o asemenea vedenie! S-ar cuveni să fie omul măgar să poată povesti un asemenea vis! Mi se părea că aș fi fost… și se părea că aș fi avut… Numai o paiață într-un costum tărcat ar putea spune lămurit ce anume ajunsesem să fiu! Ochiul omului n-a mai auzit până acum asemenea minunăție, urechea omenească n-a mai văzut până acum așa ceva, nici mâna omenească n-ar fi în stare să pipăie, nici limba omenească să-și închipuiască, și nici inima să se rostească, ce anume vedenie am avut. Am de gând să-l pun pe Peter Quince să alcătuiască o baladă pe seama acestei vedenii. Are să-i spună: VISUL LUI BOTTOM, căci tot se va spune la fundul piesei. Și am să-l cânt la partea de pe urmă a comediei, înaintea ducelui. Din întâmplare, ca să-l fac să fie și mai gingaș, am s-o cânt atunci când își dă duhul Thisbeea.
IESE.