Fabule și povești

Prea înaltă stăpînirre, este vreme, socotesc,
Cu adîncă plecăciune, două vorbe să-ţi şoptesc:
Ţi-am slujit cu înfocare, şi la orice ai urmat,
Faptele măriii tale glasul meu le-a lăudat.
Şi în versuri, şi în proză, tuturor am dovedit,
C-aşa bună stăpînire de mult nu s-a pomenit.
Cînd asprimea, nedreptatea (vorba fie între noi)
Apăsa sărmana lume cu necazuri şi nevoi,
Eu povăţuiam norodul a-mpleti cununi de flori,
Şi strigam că se pogoară fericirile din nori.
Pîn-acum, cu toate-acestea, pentru cîte am făcut,
Vreo dreaptă răsplătire de la nimeni n-am văzut!
Doamna mea, să ne-nţelegem, căci de nu mi-i răsplăti,
Veacul fericirei noastre, veac de fier îl voi numi!
Voi lua cu înlesnire virtuţi mari ce am răpit
Din America vestită şi uşor ţi-am dăruit.
Opoziţia m-aşteaptă, ea doreşte al meu vot
Şi-i vedea cînd s-o aprinde sîngele de patriot!
Drepturile ţării mele care nu prea să păzesc
Sînt materie destulă ca să strig şi să vorbesc!
D-or voi apoi să-ntrebe cum defaim ce-am lăudat,
Atunci … atunci voi răspunde că vremile s-au schimbat,
Că era odată bine, cel puţin de suferit,
Dar acum românul jalnic a ajuns nenorocit,
Că ţăranul pătimeşte, că se află-mpovărat,
Că la judecată pierde tot acel nevinovat,
Că dreptatea este surdă, că pravila a căzut,
Că intriga e cinstită, şi meritul nevăzut.
C-un cuvînt numai eu singur o să strig cît stigă toţi.
Ş-o să las patriotizmul moştenire la nepoţi!