Fabule și povești

Catîrul unui părinte
Cu proastele lui cuvinte
Nobleţea îşi lăuda,
Zicînd fără încetare
Că de o virtute mare
Exempluri mumă-sa da,
Că ea a fost la războaie,
Că la cutare bătaie
Singură a biruit,
Şi că l-a ei privire,
Oricare om cu simţire
De tot rămînea uimit;
De aceea se cuvine
Oamenii să i se-nchine,
Domnul catîr socotea;
Şi uitînd a sa rea stare,
Părinteasca naintare
La lumină tot scotea.
Dar cum se sfîrşi nobleţea?
Cînd îi veni bătrîneţea.
La rîşniţă el fu pus,
Unde, prost, în scăpătare,
De tatăl său, măgar mare,
El aminte şi-a adus.