Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor

Lucrurile vechi și a annilor bătrânéțe, altuia nu așé cu cuviință să cad fără numai unuia carele iaste Παλαιός τών ήμερών. Adeverința cuvântului, nu alt mai gata scutitoriu sau mai înțelept ocârmuitoriu a afla poate, fără numai pre cel vécinic Cuvânt, carile sigur iaste adevărul, cu părintele născătoriul sau de o ființă. Dragoste cătră cel de aproape nu să poată plini, fără numai în temeliia și izvorul dragostii Duhului, carile ne învață toată adeverința și toată dreptatea, carile de la Părintele vecinicéște purcéde și pre Fiiul mai denainte și după toată vrémea să odihnéște. Pentru aceasta dară ție, cerescule Părinte, căruia annii nu să scad, ție a anarhului Părinte Fiiu, a căruia naștere iaste mai denainte și peste toți vécii, și ție, Svântule Duh, a căruia purcédere covârșéște toate vremile trecute și viitoare, și încă ție unuia, svântului și marelui Dumnădzău, sudorile osteninților méle în loc de jirtvă de laudă aduc și închin.
Supt scutul nebiruitelor tale puteri, slabe și lângede osirdiile méle să aciuedz și să le scutesc alerg. Pre tine, bunule Doamne, pricina cea dintăi și pricinitoriul a tuturor bunătăților credzind și cunoscând, în binele fratelui și în folosul de aproapelui (pentru carile tare poruncindu-ne, după tine, în dragostea lui, toată légea și prorociia să cuprinde și voia ta a să împlé, arăți) lucrușorul acesta cu tine l-am început și, cu nenumărate și nemăsurate milostivirile tale, iată că l-am și săvărșit.
Pentru carea ție, α și ω, începutului și sfârșitului, cu umilit suflet și cu înfrântă inimă, plecându-l și supplecându-l, rogu-mă nu-l lepăda, nu-l tréce, ce ca un bun și milostiv ce ești, de ochiul zavistnic și de limba simceloasă păzindu-l și ocrotindu-l, ție, căruia unuia să cuvine toată slava și închinăciunea mărire dă, de acum și pănă în véci, Amin.