Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor

Carea arată începătura neamului gotthilor și de unde ieșind ei au năpădit în Evropa. Așijderea multe și mari crăii din varvari descălecate. Așijderea ieșirea Attilii cu [h]unnii și câteva năpădzi a lor spre părțile Evropii. Așijderea dovedéște traiul romanilor în Dachia, de la Theodosie cel Bătrân pănă la Anastasie împărat, când s-au schimbat numele Dachiii în Volohia și romanii dintr-însa s-au numit volohi CAPUL I Arată-să începătura a tot neamul gotthilor, de unde au ieșit ei întăi și apoi pre ce locuri cu ședérea s-au aședzat Multă lesnire spre mai adevărată cunoștința și înțelégirea lucrurilor, carele înainte sint să pomenim, să aducă socotim, de vom arăta niamul acesta a gotthilor, de unde le iaste începătura, pre ce locuri au trăit, și pănă mai pre urmă de unde s-au așédzat. Și macar că aceasta afară din calea Hronicului nostru a fi s-ar videa, însă precât în socoteala noastră iaste, nici noi în zădar ne trudim, nici cititoriului, caréle științii adevărului slujéște, fără folos va fi și mai ales căci sint unii din istoricii cești mai noi, cu multul mai îndrăzneți decât, cât istoricului ar trebui și a lor părére vrând să întărească, după plăcére, cursul istoriilor și lucrurile aiavea într-un chip însămnate, într-alt chip le tâlcuiesc și le prefac și pre acestea nu numai puține desputații și întrebări 260 Patavie, Partea 1, Cartea 6, Cap. 14. Iornand, Cartea De gotthi, Cap. 3 și 4. Pavel Diaconul, Carte 12, Cap. 21 267: Iornand, De gotthi, carte 29 Socrat, Carte 14, Cap. 33. Pavel Dioacon, în Misțelana, Cartea 12, Cap. 12 Procopie, Carte de gotthi fac, decât himicii pentru piatra filosofilor sau filosofii fizici, cum și din ce să nasc lucrurile toate, din oaă au din putrégiunea altui lucru? Așé sint unii din istorici, precum am dzis, socoteala și păreré sa urmând, silesc să aréte precum Dachia noastră câtăva vréme de ani să fie fost supt stăpânirea gotthilor, apoi a hunnilor și de ciia nu știu a cui și a cui, pre carile toate aicea a le înșira, multe ar fi. Carii părerii lor urmând să căznesc să aréte precum românii noștri să nu fie din romanii lui Traian doaă argumenturi numai aduc: unul precum Avrelian să fie scos din Dachia pe romani și să-i fie mutat în Misia; ce aceasta precum să fie fost slove pe apă scrise, pare-mi-se că s-au dovedit; iară alt argument le iaste, că, viind gotthii, să fie gonit pe romani din Dachia și de ciia să fie cuprins ei acéle locuri, pentru carea noi gâlceava aceasta într-un alt chip a să curma peste putință a fi socotim, fără numai de istorici vrednici de credință și pre acélé vrémi, de vom arăta pre cât mai pre scurt vom putea, începutul și coreniia acestui neam și apoi de au putut sau de au avut vréme să-și înfigă șederile în Dachia noastră. Deci dară să știe cititoriul că aicea noi nu istorie, ce tălmăcire istoriii facem; adecă a lui Patavie, carile din istoricul Iordan (au cum alții îi dzic Iornand) și din Pavel Diaconul, pentru neamul acesta așé scrie: „Tot neamul, dzice, a gotthilor, din Scandinavie au ieșit. Aceștia mai întăi la marginile mării ce-i dzic Baltică lăcuind, apoi s-au mutat în Schithia și s-au așédzat la marginile Mării Negre (Iornand, De gotthi, Cap. 29), adecă de la Don pănă la gura Dunării, din carii unii, carii s-au întins mai mult spre Răzsărit, s-au chemat ostrogotthi, adecă gotthii despre Răzsărit, iară carii mai spre Apus s-au tras, s-au chemat visegotthii, adecă gotthi despre Apus. Așijderea domnii acestora în doaă familii să despărțiia, una [a] Amalitilor (carea stăpânea pre ostrogotthi), alta a Valthilor, pre visegothi. Acestor doaă neamuri, locurile carile cuprinsése și hotarăle cei despărțiia, curmat le arăta Procopie Chesareanul, în Carte 261 4, Cap. 4 Petavie, Partea 1, Carea 6, Cap. 14. Stravon, Cartea 7 268: pentru gotthi, Carte 4, Cap. 4, carile așé dzice: Așéși în malul bălții Meotis iaste cel véchiu lăcaș a gotthilor, carii să cheamă Tetraxidii, iară departe, mai încolo de aceștia, sint gotthii carii să chiamă visegotthii și vandalii și alte a lor năroade toate, carile mai denainte schithi să chema. Dintr-acestea a lui Procopie cuvinte, curat poate cunoaște cineva, că céle vechi a gotthilor lăcașuri, după ce s-au coborât de la Scandinavia, să fie fost pre lângă Marea Azacului, adică balta Meotis. Aceasta mărturiséște și Petavie în Sămăluirea vrémilor, Parte 1, Carte 6, Cap. 14, iară Stravon mai vechiu între toți gheografii, Carte 7, unde hotăréște neamurile și locurile gotthilor, pre unde au fost lăcuind dincepătura lor; și mai curat arată: Pământul, dzice, gotthilor iaste dimpotriva codrilor Herținii și de acolo, întindzindu-să, au cuprins toți munții spre Dachia și pencet și pănă la gura Dunării și pănă la Nistru au agiuns, și pre acolo cu sarmatii amestecați au trăit. Stând dară acestor scriitori socoteală neclătită, rău cade a lui Sarniție liahul, carile Carte 4, Cap. 5, fără nici o mărturie dzice precum scaunul ostrogotthilor să fie fost Zermitusa și Tomos, cetate la Dunăre, și ostrovul Dunării Pevchi; ce foarte rău greșéște, că cetatea căria îi dzice el Zermitusa, o însămniadză Bonfin, Ulpia Traiana. Tomos, cei vechi istorici și gheografi o pun peste Dunăre, în Misia, la marginea Mării Négre, macar că din multe dovéde socotim să fie fost unde iaste acmu Cetatea Albă; iară Pevchii ostrovul iaste între gârlile Dunării; la care locuri nici gotthii, nici ostrogotthii aședzământ n-au avut, fără numai după ce i-au gonit hunnii, i-au priimit împărații Răzsăritului, peste Dunăre în Misia, precum înainte pre rând vom arăta. Așé dară, din istoricii și gheografii mai sus pomeniți să dovédește că mai denainte, pănă a nu năbuși hunnii peste gotthi, ostrogotthii să fie lăcuit de la Nistru și de la gura Dunării pănă la balta Azacului, iară visegotthii la aceștia mai sus, adecă la codrii Herțini pănă în hotarăle Dachiii. Sarniție, uitându-și céle dintăi cuvinte, Carte 3, Cap. 4, vine și el după socoteala noastră; căce 262 Iornand, Carte De gotthi, cap. 29. Socrat, Cartea 4, Cap. 33 Pavel Diacon, în Misțelana, Carte 12, Cap. 12 269: Leat 374 Procopie, De gotthi, Cartea 4, list 323. Sozomen, Cartea 6, Cap. 37. Iornand, De lucrurile gotthilor, Cap. 24. Ca acéstéș și Ammiian acolo aducând mărturie pe Ptolomei, vestitul gheograf, pe ostrogotthi îi pune la gura Dunării, iară pe visegotthi la Marea Baltică. De ciia amândoaă acésté niamuri multă vréme pre locurile pomenite, într-o inimă lăcuind și bine între sine trăind; când au fost pre vremile lui Valens împăratul, s-au scornit între dânșii price și gâlceavă. Domnul visegotthilor era pre atuncea Fritighernis, iară a ostrogotthilor, Athanaricus. Fritighernis fiind de putére mai slab și vădzind că nu va putea sta împotriva lui Athanaric, au cerșut agiutoriu împotriva lui Athanaric de la Valens împăratul și pentru ca mai credincios să se aréte împăratului și légea creștiniască (însă supt erésa lui Arie) au priimit. Ce împăratul, prin mijlocul episcopului lor, lui Ufila, și gâlcévele li-au împăcat și légea mult între niamurile lor au lățit. După acéstea, la anul 374, hunnii, precum mai sus am pomenit, ieșind din fundurile Sarmatiii și Bosforul Chimeric trecând (Bosforul Chimeric să chema unde acmu sint Cherci și Taman, la Bogazul Mării Azacului, unde să împreună cu Marea Niagră) de năprasnă asupra ostrogotthilor au cădzut și i-au și supus. De patima ostrogotthilor înspăimântându-se gotthii despre Apus sau visegotthii, iarăși au cădzut la împăratul Valens cu rugăminte să-i priimască supt supunerea împărățiii și să le aréte loc unde să-i mute cu totului tot. Valens, precum s-au dzis, priimindu-i i-au trecut Dunărea și i-au aședzat în Misia și în Thrachia. Într-acesta chip dară au fost ieșitul, începătura și călcarea gotthilor de la hunni. Iară acmu să cercăm, după aceasta, acesteași ce au mai făcut? Și ce au mai lucrat? Cu care mijloc, bună nedejde avem că vom putea dovédi că nu driaptă iaste socoteala acelora ce vor să dzică că gotthii au stăpânit Dachia. 263 Iornand, Cartea De ariiani, cap. 41 270: Moreri, în Dicționarul istoricesc, tomul 3 Iornand, acoloși CAPUL II Arată-să precum gotthii numai căci au trecut prin Dachia, iară nu au stăpânit-o Cei ce vor să dzică precum gotthii au stăpânit Dachia, argumentul lor îl iau din Iornandis, carele în carte pentru gotthi, Cap. 41, dzice, precum iarăși singure cuvintele lui Patavie vom pune: „De ciia ostrogotthii (adecă după așédzarea celorlalți gotthi în Thrachia) supt stăpânirea unilor, iarăși pre locurile lor céle mai denainte, cu deosăbiți domnii lor au rămas; iară locurile acestea vor să dzică că au fost Dachia unde acmu sint munténii, Ardealul și moldovénii.” Tâlcuirea aceasta iaste a lui Maienburg, din carele apucă (precum să dzice prostéște ca caia mațul) Moréri în Dicționalrul istoricesc, la numele gotth. Ce această așé de crudă tâlcuire, precum nici un fundament de adevăr să fie având, acmuș va cunoaște cititoriul nostru, de vréme ce stând povéstea istoriii curată și aiavea; nici o nevoie nu iaste, carea tâlcuirilor și mai adevărat să dzicem, viselor să ne siliască a créde, nici istoriia poftéște credință, ce știință, că credința trebuie să o avem la lucrurile carile nici dovadă au, nici a să dovédi pot, care lucru, la istorie puțin și mai nici la un loc nu are. Întăi, dară, socoteala precum departe de adevăr să fie stând, să dovedéște, căci istoricul Iornand aiavea arată că gotthii după ce au ieșit din părțile Mării Baltică, au vinit și s-au aședzat pre locurile carile stau pre marginile Mării Negre, care margini oricum în stânga și în driapta de ar sili să le tâlcuiască, Maienburg și alți carii ar urma lui, adeverința istoriii într-alt chip și aiurea nu le poate cunoaște, fără numai de la gura Mării Azacului (adecă de la Bosforul Chimeric) pănă la gura Dunării, pre unde iaste acmu Crâmul și pănă la Chiliia. Iară alte margini a mării, carile sint de la Chimeric spre Răzsărit, adecă spre parte încotro sint acmu Cerchejii și de la 264 271: 272: Dunăre spre Țarigrad, unde iaste întăi Misia și apoi Thrachia, să nu să pot înțelége să fie fost cuprinsă de gotthi, căci într-același istoric chiar să arată, că hunii trecând Bosforul Chimeric, îndată au cădzut asupra ostrogotthilor, de unde aiavea iaste, că ostrogotthii era în Crâm (pentru aceasta și mitropilitul Crâmului astădzi să numéște a Gotthiii) și pe marginile Mării Azacului, iară visegotthii de la dânșii spre Apus; ce iarăși pe marginile Mării Négre pănă la Dunăre, căci peste Dunăre să fie trecut în Misia sau mai sus pe malul Dunării spre parte Dachii să să fie lățit, istoricul nu scrie, nici Petavie aceasta într-alt chip tâlcuiaște; de unde rămâne curată adeverința istoriii, carea nici o tâlcuire mai multă nu priiméște, precum și ostrogotthii și visegotthii, pre câmpii din Tanai, adecă din Don pănă la Nistru, cât să cuprinde locul acela pre marginile Mării Négre, să le fie fost cuprins amândoaă familiile acélea a gotthilor. Dovedește-să a doa căci gheografii cei vechi, pre carii urmadză vestitul gheograf Gluverie, hotarăle Dachiii pre carea o stăpâniia Decheval, de la carele au luat-o Traian Marile, le pun din apa Tisei pănă în apa Prutului, carile precum nu atinge țărmurile Mării Négre cui iaste neștiut? Și așé de vréme dară ce după adeverința istoricului Iornand gotthii s-au așédzat pre marginile Mării Négre, iată că nici pănă la hotarăle Dachiii n-au agiuns, ce numai pănă în dreptul gurii Dunării, pănă peste Nistru. Căci iarăși de s-ar fi mai tins spre Apus, pănă în Prut, sau și pănă peste Prut în Dachia, ar fi trebuit istoricul pre lângă marginile Mării Négre să adaogă și marginele Dunării; ce istoricul acesta nici au dzis, nici să poate din adeverința istoriii a să înțălége, fără numai din viseroasă și părăroasă tâlcuirea lui Maienburg. Așé dară dovadă neclătită rămâne că ostrogothii carii au rămas subt stăpânirea hunnilor pre locurile céle dintăi, nu poate fi Dachia, ce Crâmul; și locurile pre denafara Crâmului, pe Don în sus și peste câmpii, spre Apus, spre Nipru și spre Nistru, de unde-i acmu țara căzăcească, și spre Zaporova și spre Nistru unde iaste acmu Podoliia și Ocraina leșască. Așijderea rămâne să 265 Zonoras, Cartea 13, Cap. 17. Theodorit, Cartea 5, Cap. 5 273: cercăm acei gotthi, carii supt supunerea unilor să fie rămas și carii au trecut în Thrachia, de ciia cât au trăit acolo și ce s-au făcut? CAPUL III Arată-să despărțirea gotthilor pre carii i-au suppus Theodosie cel Bătrân și săvârșitul lor Precum amândoaă familiile gotthilor, cu domnii lor Fritighernis și Athanaric, în dzilile lui Valens, de huni împinși și goniți fiind de pre locurile lor, să fie trecut în Thrachia și apoi cum și din ce pricină s-au rădicat asupra împărățiii și cum au omorât mai pre urmă și pre Valens, în cele trecute destul s-au pomenit. Acmu vine dară rândul să cercăm acei gotthi ce s-au făcut? Dovedim, dară, că acélé familii a gotthilor amândoaă, dacă au trecut în Tharchia să nu să fie mai întors înapoi, întracesta chip. Grațian împărat, după moarté lui Valens chemând pe Theodosie, îndată oaste gătind asupra gotthilor au mărs (carii acmu în Pannonia, Thrachia, Misia și Dachia de nime opriți, precum voia le era prăda și ardea; deosăbi cât încă cum să bat cetățile neștiind, vreo cetate să fie apucat, istoricii nu pomenesc). Și bătând pe gotthi, toate țărâle și provințiile romanilor, carile ei cu bir și cu alte nevoi asupriia, îndată li-au dezbătut. Precum și Anton Bonfin, luând din pomeniții istorici, la Decada 1, Carte 2, așé mărturiséște: „Theodosie, dzice, stând la împărăție îndată au strâns oastea și singur cu capul său au mărs asupra varvarilor, cărora dându-le războiu pre lesne i-au înfrânt și i-au gonit, și îndată au scos Misia cea de sus din mâna lor; iară apoi iarăși, mai întorcându-se nepriiatinii, de câteva ori mare stricăciune au făcut într-înșii; și nici un lucru vrédnic de stăpânitoriu să nu pliniască n-au lăsat. Apoi dezbătând și Misia cea de gios, Thrachia și Dachia măluroasă, au făcut pace cu 266 Leat 381 Zosim, Carte 4. Idatie și Prosper, în Hronic. Sinchie, în Cuvântul pentru împărăție Leat 382 Idatie, acoloși 274: Zosim, Carte 5. Prosper și Marțelin, în Hronic. Orosie, Carte 7, Cap. 37. Avgustin, De cetate, Carte 5, Cap. 23, și Iornand, acoloși Athanaric, domnul gotthilor. Și așé biruitoriu s-au întors la Țarigrad.” Iată aice să véde ce parte a Dachiii au fost cuprins gotthii și câtă vréme au fost supt tirăniia lor, adecă de la anul 378 pănă la anul 379, adecă numai un an. Iară leat 381 Athanaric, domnul ostrogothilor, de la ai săi gonit fiind, Theodosie Marele, cu cinste l-au priimit. Athanaric după ce au vinit la Theodosie, într-același an, în luna lui ghenarie 25, au murit în Țarigrad, pre carele Theodosie cu cinste ca pre un crai l-au astrucat. Iară de la anul al doilea, leat 382, precum scrie Idatie și pe alți gotthi, pre toți i-au suppus, ei de bună voie suppuindu-se împărățiii din carii Theodosie pre unii i-au trimis tocma la Eghipt, pre unii i-au lăsat să trăiască în Thrachia; și celor de la Eghipt i-au pus să lucreadză pământul și cu țarina să să hrăniască; Idatie, istoricul, a supunerii gotthilor din Thrachia și dzua în carea s-au tâmplat, adecă octomvrie 3, arată când adecă gotthii cu toții romanilor să dau. Și aceștia de aciia în credință ținuți, dintr-aceștia mai pre urmă, după moartea lui Theodosie, împărățind Arcadie și Honorie, la anul 393 (precum mai pre larg înainte la locul său să va dzice), s-au sculat întăi Radagaizus, domnul gotthilor (acesta ficior, alt féliu de rudă să fie fost lui Fritighernis, din scriitorii, curat aiavea, încă n-am putut) cu 400 000 de oaste, precum scrie Zosim, sau cu 200 000 de oaste, precum scrie Orosie și Marțelus, și în toată Italié au năbușit, mare împărățiilor și creștinilor nepriiatin. După acesta, Alaric (și acesta a gothilor craiu) din familie Balthică (dzic unii să fie fost ficior lui Radagait) încă sculânduse, întăi au prădat Greția și acolo câtva zăbăvindu-se, apoi cu poronca lui Stilihon voievodul lui Honorie (carile vrea să ia Iliriia din stăpânirea lui Arcadie și să o suppue supt a lui Honorie) au trecut în taifaoa lui după ciialalți la Italia, unde multe prădzi făcând, pănă mai pre urmă și Roma au izbândit, apoi acestuia următori suppuind Gallia și Ispania și Africa, acolo 267 275: Procopie Chesareanul, Istoriia ascunsă, Cap. 18 împărățiia visegothilor au întemeiat; și o au ținut pănă la vrémile lui Iustinian, carele i-au stârpit de acolo, precum înainte la cursul istoriii să vă însămna. Așé dară au fost despărțirea gotthilor și ieșirea lor din Thrachia spre părțile Italiii. Din trécerea gotthilor spre Italia și de răutățile carele au făcut împărățiii romanilor, de când i-au priimit Valens în Misia pănă la Iustinian (carile apoi cu vrednicia lui Velisar și a lui Narsitis hatmanilor, din Italia așéși de tot i-au stârpit). Și alt prepus să poate scorni, adecă gotthii, carii au cuprins Roma și Italia să fie ținut supt stăpânirea sa și Dachia, au ba? Căci cei ce vor să fie rămas Dachia supt stăpânirea gotthilor, și aceasta în partea sa trag; adecă de vréme ce gotthii atâta au fost slăbit puterile romanilor, cât și Roma dobândise și toată Italia cuprinsése, cum n-ar fi putut stăpâni și Dachia, fiind decât toate țărâle mai departe de buricul împărățiii? Noi precum gotthii o parte de a Dachiii, adecă cea măluroasă, să fie cuprins nu tăgăduim; iară precum toată Dachia să fie stăpânit, nici noi, nici vréunul din istorici a vrémilor acelora priimește; și încă și stăpânirea Dachiii măluroasă, foarte pre scurt li-au fost, căce supt Valens (precum la Viața lui am pomenit) cu alalte vecine țări au fost cuprins-o; iară îndată ce au stătut Theodosie Marele la împărăție, au și dezbătut-o, precum înainte și aceasta am arătat. Ce precum gotthii stăpânitori Dachiii nicicum să nu fie rămas, mărturie ne iaste Procopie Chesareanul, ca carile pentru lucrurile gotthilor mai curat și mai adevărat, pare-ni-se, altul să nu fie scris. Acesta dară istoric în Istoria ascunsă, Cap. 18, hotărând toată stăpânirea gotthilor, adecă cât loc au fost cuprins ei, din locul împărățiii romanilor, dzice așé: „Mai denainte de războiul Italiii (adecă carile au făcut hatmanii lui Iustinian cu gotthii), toată stăpânirea gotthilor de la țara franțozilor pănă în hotarăle Dachiii la cetate Sirmium să întindea”; iară cetate Sirmium au fost între Sava și între Dunăre, care loc și astădzi de pe acel vechiu acei cetăți nume să chiamă Serem, sau cum vor să-i dzică turcii Seremovasi, care câmp iaste, precum dzisem, peste Dunăre 268 276: Iornand, De gotthi,Cap. 48 împotriva Beligradului. Dovedindu-se dară că gotthii, carii au întrat în Italié, stăpânire în Dachia n-au avut, acmu vine rândul să arătăm că și rămășița gotthilor, carii de gotthii au întrat în Misia despărțindu-să ș-au rămas supt giugul hunilor, așéși nicicum n-au stăpânit-o, precum la rândul istoriii vom arăta. CAPUL IV Arată-să precum nici rămășița gotthilor carii au rămas supt stăpânirea [h]unnilor Dachia să fie stăpânit Macar că precum am arătat, domnii gotthilor cu amândoaă famileile și cu multă mulțime de nărod au trecut în Thrachia și de acolo în Italia, unde piciorul de-ciia ș-au înfipt; însă, după socoteala a tuturor istoricilor, o rămășiță din familiia ostrogotthilor, supt suppunerea și stăpânirea hunilor să mai fie rămas aflăm, de vréme ce la același istoric Iornandis citim: „Întraceste, dzice, ostrgotthii, carii supt stăpânirea hunilor au rămas, cu ai săi deosăbiți domni, pe locurile lor céle dintăi lăcuind”. De aicea vor unii să apuce cap de funie și să aréte că acești ostrogotthi rămași să fie lăcuit pre locurile Dachiii, care istorie cât să fie de șchioapă în calea adevărului, precum din céle ce mai denainte am dzis, așé dintr-acestea caréle acmu sintem dzicători să va arăta. Întăi dară că hunii îndată ce au trecut Bosforul Chimeric (adecă Bogazul, carele acmu să cheamă Cherci și Taman), îndată au cădzut asupra ostrogotthilor (și altele precum în Capul trecut am arătat) și i-au supus, din care cuvinte aiavea iaste că domnul lor Fritighernis cu o samă cu carii au putut scăpa (carii nu puțini să fie fost din mulțime ce numără istoricii să cunoașté) și cu toate familiile lor fugind, împreună cu Athanaric au trecut la Thrachia, precum am dzis; iară carii n-au putut a scăpa aciia să fie rămas, 269 277: 278: Iornand, cap. 14. Procopie, supt stăpânirea hunnilor. Deci ostrogotthii, pentru căci apucase locurile pre țărmurile Mării Négre spre Răzsărit, pentru acéia și ostrogotthi s-au numit. Acésté țărmuri, din cuvintele istoricului alltele a fi nu să pot înțelége, fără unde acmu iaste Crâmul și câmpii spre apa Donului în sus; iară de la aceștia spre Apus, iarăși pre țărmurile mării apucase visegotthii; ce amândoaă acésté familii, precum pănă la Dachiia să nu fie agiuns, în céle trecute atâta am arătat, cât precum ni să pare nici un prepus să nu fie rămas. Și de vréme ce nici visegotthii, carii locurile mai despre Apus apucase, la Dachia n-au agiuns, cu cât mai vârtos n-au agiuns ostrogothii carii era mai spre Răzsărit și mai spre Crivăți întinși. Așijderea de vréme ce istoricul dzice: „Ostrogothi sub Hunnorum dominatu cum priuatis regibus, pristinas sedes obtinebant” (adică:) „Ostrogotthii, cei supt stăpânirea hunilor, cu deosăbiți domni ai săi, scaunele céle vechi își ținea”; iată că, fără altă trebuință de tâlcuire, fietecui cunoscut poate fi, că ostrogotthii acei rămași, țărmurile mării ținea, carile sint unde acmu iaste Crâmul, căci și hunnii când au vinit asupra lor îndată ce Bogazul Tamanului au trecut, îndată pe ostrogotthi au cădzut. Ce singure cuvintele istoricului să aducem: „Hunni, inquit rege Balamire traiecto Bosphoro Cimmerico, repente, in Ostrogothos impressionem faciunt, eosque sibi subjiciunt” – „Hunnii cu domnul lor Valamir, trecând Bosforul Chimeric, de năprasnă pre ostrogothhi au împresurat și au suppus.” Din care cuvinte, ce mai luminat poate fi decât că de năprasnă, adecă îndată i-au împresurat, pentru căci așéși în țermurile mării de ceasta parte, adecă unde iaste Crâmul au fost lăcuind. Aceștia dară (precum mai înainte, în cursul Hronicului, vom arăta) gotthii supt stăpânirea hunnilor au rămas aproape de 50 de ani, pănă la moartea Atilii; iară după moarté lui îndată au rădicat cap asupra hunnilor și cu domnul lor Verimudis sculându-se, au fugit în Gallia, unde acmu stăpânie visegotthii. Aceastași cu alalți scriitorii mărturisind și Iornandis, pre aceștia apoi Procopie Chesareanul îi numéște vandali, și anume le arată și locul unde 270 Carte De războiul vandalesc, Cap. 3 279: au ieșit, Carte 1, De războiul vandalilor, Cap. 3: „Vandalii, dzice, carii lăcuia pe lângă balta Meotis, cădzind pe dânșii foametea și sculându-să s-au oprit tocmai pe apa Renului, la ghermani, pre carii astădzi îi chemăm franchi, trăgând la soție cu sine pe alani”. Și așé, într-acesta chip fiind și povesté rămășiții ostrogotthilor decât soarele mai curat să véde, că nici ca suppușii altora stăpânitori Dachiii au putut fi, nici ca lăcuitorii Țărmurilor Mării Négre céle mai despre Răzsărit. Carele nu numai căci ceva amestec cu Dachia au, ce încă foarte depărtate sint, că cât loc iaste din Prut (care-i apă după hotărârea a tuturor celor mai vechi gheografi iaste hotarul Dachiii cel despre Răzsărit) pănă în Cherci și Taman pot ști toți carii spre acesté părți au îmblat. Acmu socotească fietecine că de vréme ce după socoteala lui Maienburg au fost țiind Dachia, carea încépe din apa Prutului și pănă în apa Tisei să întindea, iată c-au trebuit visegotthii de la dânșii mai spre Apus să să fie întins și așé ar fi fost cuprins sau toată țara ungurească sau o parte dintr-însa, carea de-ar fi fost așé adevărat, toată istoriia lui Iornand ar fi ieșit minciunoasă, de vréme ce el scrie precum „gotthii, ieșind de la țărmurile Mării Baltică, s-au dus în Schithia și s-au așédzat la Țărmurile Mării Négre”. Deci de la hotarul Dachiii spre Răzsărit, adecă de la apa Prutului, unde la Gălați în Dunăre dă, pănă la Marea Neagră, precum sint 500 de mile italienești toți corăbiiarii știu. Vadză acmu, de să poate ascunde sulița în sac și de să poate înțălege cumva precum ostrogotthii să fie cuprins și ținut Dachia. Iară hunii, după ce au suppus pe aceștia ostrgotthi și pre visegotthi, cu alalți ostrogotthi scăpați i-au gonit de pre locurile lor. Îndată au trecut în Pannonia pre carea au stăpânit-o ca la 50 de ani, pentru carea înainte la locul său să va dzice. Deci și hunii nicicum prin Dachia noastră oprindu-să (macar nu fără călcare și multă stropșitură să fie fost scăpat, putem înțălége) și prădzile și războaiele lor în părțile Apusului slobodzind, nu iaste pricină pentru care să nu putem cunoaște, că doară împărățiia romanilor să-și fie tras mâna și lăcuitorii din Dachia pentru carea acmu 271 Leat 382 280: Leat 386 iarăși la cursul istoriii întorcându-ne, fietecaré la locul și la anul său pomenindu-să, mai curat să vor arăta. CAPUL V Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia, de la aședzământul gotthilor în Misia pănă la Arcadie și Honorie Theodosie Marele, leat 382, precum s-au pomenit, așédzind și împăcând lucrurile gotthilor și toate țărâle împărățiii, spre odihnă întorcându-le, într-același an, noiemvrie 24 s-au întors și au întrat în Țarigrad, unde luând sama desfrânatelelor fapte a împăraților, carii mai denainte de dânsul dregătoriia împărățiii ținuse, și socotind că cu multe și fără ispravă desfătările lor împărățiia la atâta slăbiciune și primejdie adusése, au stătut pravile și canoane a pune, cu carele împărățiia și purtătorii ei să să chivernisască; începătură făcând și cercare de la curtea împărătească. Și din desfătările și cheltuialele céle fără ispravă, foarte contenită și cumpătată au făcut-o. Că, precum scrie Sigon, împărațiii cei mai denainte puțină desfătare să fie având socotiia, de n-ar fi avut în mijlocul iernii trandafiri a cărora flori să înoate în păharăle cu vinul și în miedzul vérii de n-ar fi avut ghiață în răcitoare. Așijdérea dulceața bucatelor nu cu gustul gurii, ce cu sama cheltuialii cei mai multe o alegea, adecă, care bucate era mai scumpe, acélea să fie și mai bune li să părea. Și orice li să aducea despre fundurile Răzsăritului, sau de la Colhii, cei peste hotarăle împărățiii acéia era mai poftită și mai plăcută. Acestea dară toate așédzind și tocmind, putérile împărățiii iarăși au răzsuflat și la locul vârtutei lor au vinit. După aceasta, leat 386, s-au sculat grutinghii, neam tătărăsc, 272 Zosim, Cartea 4. Ammiian, Idatie și Marțelin, în Hronic Amiian, Cartea 27. Ieronim și Idatie, în Hronic 281: sau precum alții le dzic, neam gotthicesc (poate fi rămășița gotthilor acesta nume să fie luat), făcând ca la 3000 de vase; au trecut ș-au prădat la Thrachia, împotriva a cărora Theodosie trimițind cu oaste pre voievodul Promotos, atâta i-au bătut și i-au fărâmat, cât apa Dunării s-au împlut de stârvurile lor. Pentru care a lor prăpădenie scriind Marțelus Poeticul într-acesta chip: „Fluitantia nunquam, largius Arctoos pavere cadavera pisces” [adică]: „nici odânăoară nu s-au hrănit peștii ca acmu de trupurile crivățénilor céle ce plutiia”. Aicé încă socotească cititorul, că de va lua sama binișor tare nedejduim că toată socoteala noastră, pentru gotthi o v[a] afla adevărată. Întăi, că acești grutinghi sau gruthinghi nu sint alt neam fără numai rămășița gotthilor carii am dzis să fie rămas din gotthii carii au trecut la Thrachia; căci mărturiséște Ammian că aceștia gotthi au fost supt Athanaric, domnul gotthilor, când au avut războiu cu Valens, leat 369, pentru care războiu am pomenit la același an, unde dzicem dintr-același istoric: „Valens Grotungos Gothos, bellicosam gentem aggreditur, et post leuiora certamina, Athanaricum cogit in fugam”. (Valens au mărs asupra gotthilor, grotinghii carii era neam foarte vitiaz și, după câteva războaie mai iușuréle, au asuprit pe Athanaric să dea fuga.) Așé precum să dovédește, grutinghii rămășița acelor gotthi, carii cu Athanaric și cu Fritighernis, domnii lor, trecusă în Trachia, să fie așé de pe mărsul lor cu corăbii în Thrachia să dovedéște, că acéle corăbii să le fie făcut sau la Nipru, sau la Nistru și de acolo trecând, să fie lovit la Thrachia, că de ar fi fost acei gotthi lăcuit în Dachia, ar fi trebuit întăi să fie întrat în Misia, carea iaste împotriva Dachiii peste Dunăre și apoi să lovască în Thrachia. Ce aceasta ce n-au fost, istoricul nescriind, să cunoaște că nu din Dachia cea din Schithie, despre părțile Niprului s-au coborât acéle corăbii și au trecut peste mare și peste Dunăre, tocma de la Thrachia, iară de ar socoti cineva cuvintele poeticului, pre caréle am pomenit, cum să cade și mai bine va cunoaște, căci pre acești gotthi îi numéște crivățéni sau cu alt sens, (înțelégere), 273 282: Leat 395 Socrat, Cartea 5, Cap. 24. Zosim, Cartea 4 numéște peștii carii s-au hrănit cu stârvurile gotthilor crivățéni. Oricum s-ar înțelége, ori peștii mării, ori gotthii aceiași mări lăcuitori, tot spre Crivăț sint să să înțeleagă, în care parte cade Schithia, împotriva Thrachiii. Iară de-ar fi fost acei gotthi în Dachia, ar fi trebuit să facă vaséle sale cu multul mai sus decât unde-i acmu Beligradul, și așé pe acolo cu corăbiile Dunărea trecând, neatingându-să de Misia, să între în Thrachia, carea de ar fi fost nu despre Crivăț, ce despre Apus ar fi trebuit să să pomenească, macar peștii hrăniți, macar gotthii omorâți, de unde curat să cunoaște că acești varvari, macar și mai de pen gios de Dachia de au trecut Dunărea, iară nu marea, tot pricină nu rămâne, pentru ce romanii în Dachia să nu fie fost, de vréme ce și aceștia cu un războiu s-au topit și atâta mulțime de dânșii au pierit, că precum mulți să fie fost, numărul vaselor arată și trupurile carile plutind au fost acoperit apa. Acestea dară așé, iară de ciia pănă la moarté lui Theodosie, altă clătire sau lovire părțile Dachiii sau Thrachiii să mai fie făcut varvarii, istoricii nu pomenesc. Deci Theodosie împărat au murit la Mediolan, leat 395, ghenar 17, după ce au împărățit 16 ani, dzile 2, fiind la vârstă de 50 de ani, precum scrie Victor; iară, după cum va Isocrat, de 60; iară precum scrie hronicul alexandrin, 65. Într-același an, adecă în carile au biruit pe Evghenie tiranul și păgânul, în care războiu pomenéște Socrat și Marțel să fie avut cu sine câteva polcuri de alani, de gotthi și de huni, a cărora voievod să fie fost Alaric, domnul gotthilor, carele mai pre urmă, trecând la Italia, au luat și Roma. 274 283: CAPUL VI Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia de la Arcadie și Honorie pănă la Theodosie cel Tânăr Canon cum trebuie să înțăliagă cititoriul unde să va tâmpla înainte a să pomeni cuvântul: peste Dunăre. Aicé trebuie cititoriului nostru să ia sama și să înțeliagă că pre acésté vremi, câte prădzi și năpădiri să vor pomeni, că au fost [făcut] varvarii peste Dunăre, toate acéle pre alte locuri a împărățiii romanilor să fie fost, iară nu prin Dachia noastră; nici trecătorile printr-însa să le fie fost, căci o samă de gotthi cei suppuși de Theodosie și în Thrachia trecuți, după moarté lui să rocoșisă (precum înainte să va videa) și acmu toată Greția prădând, în Ilirie și în Epir piciorul își pusése și tirănéște stăpâniia. Hunnii așijderea apucasă Pannonia și o stăpâniia în putére (iară Pannonia era țara peste Dunăre între Sava, carea acmu să chiamă Sclavonia și capul hotarului îi era cetatea Sirmion carea au fost împotriva Beligradului peste Sava și acmu de la turci să cheamă Serem). Alaltă tătărâme și multe féliuri de varvari carii era de huni suppuși (precum înainte vom spune) spre țara leșască și spre Littfa să spudzise; și când să slobodziia spre hotarăle împărățiii romanilor, șliahul își îndreptase prin locurile carile acmu să cheamă Selezia și Saxonia. Căci și mai aproape pe acéia parte le cădea cale și mai pre lesne nefiindu-le a mai tréce munții înapoi să să întoarcă în Dachia și să le fie a tréce Dunăré pre unde atâtea cetăți făcuse romanii, și trecătorile păziia (pentru care cetăți la locul său înapoi s-au arătat). Și așé, veri războaie pre Dunăre, veri trecători au avut, tot mai sus de Dachia au fost, pre părțile țărâi unguréști; și pe acolo trecea la Italia; la Gallia, la Ispania și de acolo și la Africa. Iară 275 284: Arcadie și Honorie Leat 400 Idatie și Marțelin, în Hronic Leat 401 Sigonie când s-au tâmplat din Panonia să fie agiuns hunii cu prădzile și pănă la Dachia și în Dachia ce au făcut sau au stricat, atunce istoricii anume pomenesc, pentru carile noi pre amăruntul la locurile lor vom dzice. CAPUL VII Arată-să poiadea varvarilor dintăia Murind Theodosie cel Mare, precum am dzis la anul 393, moștenitoriu împărățiii au lăsat doi ficiori, pre Arcadie (fiind la vârstă de 18 ani) împărat Răzsăritului; iară pe Honorie de 11 ani, împărat Apusului. În vrémile acestora împărați, leat 400, scriu istoricii precum Alaric domnul gotthilor (carele acmu cinci ani era de când în Epir stând, toată țara grozav prăda și o prăpădiia) ș-au pus gândul să năpădiască asupra Apusului. Și așé cu toată oastea lui sculându-se, au întrat sfărâmând și prădând în Dalmația și în Pannonia, hatmanii lui Honorie puțin de această în samă băgând. De acolo mai înlontru purcegând, la al doilea an trecând apa Padul (pre carea acmu stă târgul Padova), în cetatea Asta Honorie închidzindu-se, o au încungiurat; unde Stilihon, voievodul lui Honorie, cu agiutoriul sosind și pre împăratul au izbăvit și pe gotthi biruind; Alaric cu mare rușine necunoscut s-au întors, de unde ieșise, la Illirie, leat 401. Un Gaina, caréle întăi credincios fiind împăratului lui Arcadie, apoi viclenindu-se, la Asia de acolo s-au agiuns cu gotthii din Illiria, ispitindu-se să apuce Țarigradul și cu tirănie s ă i a ș i împărățiia. Ce împărățiia mai de cu vréme de vicleșugul lui înștiințindu-se și trăgând în parté sa o samă de gotthi, cu voievodul lor Fraitat pre mare la Elispont l-au lovit și l-au biruit; de unde Gaina, lăsând vasele, au ieșit la uscat și au năzuit spre Dunăre. 276 285: Leat 404 Zosim, Cartea 5. Prosper și Marțelin, în Hronic. Orosie, Cartea 7, Cap. 37. Avgustin, Pentru cetatea lui Dumnădzău, Cap. 23. Iornandis Leat 405 Leat 406 Zosim, Cartea 5. Prosper, în Hronic 286: Leat 408 Zosim, Cartea 6. Ce Huldis, domnul hunilor, socotind să facă lucrul pre plăcérea împăratului, având atuncea cu împărățiia pace, de câteva ori cu oaste l-au lovit și pănă mai pre urmă de tot răzbindu-l și pre Gaina în războiu omorându-l, i-au tăiat capul și, în suliță înfipt, l-au trimis împăratului la Țarigrad. CAPUL VIII Arată-să poiadea varvarilor, a doua și a triia În anul 404, Radagazinus, domnul gotthilor, luând cu sine sarmatii și ghermanii, cu toții 400 000, precum scrie Zosim, sau cum va Orosie și Marțel, cu 200 000, peste toată Italie au năbușit, pre carii Stitihon voievodul, cu mare și minunată nărocire, între munții ce să cheamă Fezulanți, închidzindu-i, i-au prăpădit și pre Ragaz, domnul lor, l-au omorât. Această bătaie, Petavie însămniadză, precum să să fie tâmplat la anul 405, urmând istoricului lui Prosper, iară Marțel, la anul 406. Scrie Zosim că atâția de mulți varvari robi cădzusă pre mânule romanilor cât un rob să vindea câte un galbăn. A triia poiade s-au făcut leat 406, cu multul mai grozavă și mai groaznică decât cealealalte carea au făcut vandalii cu domnul lor Godighilil, împreună cu alanii, ghermanii, cvadii, marcomanii și saxonii, carii pe la sfârșitul lui dechemvrie biruind pe franții, au trecut apa Renul ș-au întrat în Gallié; în cale Monguția au sfărâmat, Vanghiona dându-se, au izbândit-o; remii, albianii, atrebatii, morénii, tornavénii, nemutii și Arghentorata au jecuit. Acéstea a varvarilor năpădiri spre părțile Apusului (macar că nu caută la treaba Hronicului nostru), aicea li-am pomenit pentru ca să cunoască cititoriul că părțile Dachiii noastre au fost neclătite și de călcăturile varvarilor depărtate, pentru carea nu iaste pricină, carea să dzică, că doară lăcuitorii Dachiii pre această vréme într-însa a lăcu i s ă n u f ie f o st p u tu t m acar c ă istoricii despre aceastași parte ceva nu pomenesc. Într-acestea, la anul 408, Arcadie, împăratul Răzsăritului, în 277 Socrat, Cartea 6, Cap. 23. Procopie, De războiul persilor, Cartea 1. Agathus, Cartea 4, list. 132 Theodosie cel Tânăr Socrat, Cartea 6, Cap. cel de pre urmă. Zosim, Cartea 10. Orosie, Cartea 7, Cap. 40 Leat 405 Orosie, Cartea 7, Cap. 29. Zosim, Cartea 5. Iornand, Pentru împărați, Cap. 96 și De lucrurile gotthilor, Cap. 30. Marțel, Cartea 13 Leat 408, 409 287: luna lui mai, au murit, după ce au împărățit ani 13, luni 3, dzile 15, lăsind în locul lui împărat pe fiiul său Theodosie, carele s-au numit cel Tânăr; cu testament l-au dat supt paza și socoteala lui Iezdegherd, împăratului persilor, caréle cu credință grijea cuconului luând, l-au dat supt învățătura lui Antioh, carile era om prea învățat, dzicând ca, când cineva s-ar ispiti împotriva lui, să-i facă știre, iară el împotriva aceluia, ca asupra nepriiatinului s[u, va vini. CAPUL IX Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia de la Theodosie cel Tănăr la năpada Atilii Arcadie murind au stătut la împărățiia Răzsăritului fiiul lui Theodosie, fiind cucon numai de opt ani. Într-a căruia anul dintăi Alaric, domnul gotthilor (după cum însămneadză Calvizie), sculându-se cu mulțime de gotthi, alani și svevi și lăsind acmu Gallia deșartă și pustie, au întrat în Ispanie, oct. 15 purcegând. Ricțiolul, în hronicul mare, dzice acestea să să fie tâmplat la anul acestași; în care socoteală să véde a fi și Petavie, de vréme ce dzice că Alaric, domnul gotthilor, leat 405, după ce au prădat Greția și câtăva vréme în Epir să zăbăvisă, apoi învoind Stilihon, hatmanul lui Honorie împăratului Apusului, să fie pătruns în Italie; pentru care lucru, înțelegând Honorie, leat 408; să fie omorât pe Stilihon. Alaric pentru aceasta înfocându-se, leat 409, întăi au întrat în Italié (precum am dzis); cu carile Honorie vrând să facă pace, el într-adins să fie pus condiții, carile Honorie să nu le poată priimi; cerșind de la Honorie, șie și oamenilor lui, locuri în Italia pentru lăcași, carea Honorie nepriimind, el au întins spre Roma ș-au încungiurat-o; și în anul 410, avgust 23, au dobândit-o și trei dzile în prada varvarilor săi au dat-o, poroncindu-le ca câți vor fi 278 Zosim, Cartea 6. Marțelin. Casiodor și Prosper, în Hronic Acéiași acoloși Leat 411 Leat 412 Socrat, Cartea 7, Cap.23. Prosper, Marțel și Olimpiodor Leat 423 288: Valentinian și Plachidia scăpat la Besérica Sfinților Apostoli Petăr și Pavel, pe aciia să nu-i atingă. Acolo au robit și pe Plachidia, sora împăratului Honorie, pre carea au dat-o femeie cumnatu-său, fratelui muierii lui Athaulth. După trei dzile, de nime de ai sei în Roma lăsind, arsă și pustie au lăsat-o și s-au dus la Reghion, unde era să treacă la Sichilia și la Africa; ce acolo i s-au tâmplat moarte. Alții dzic că după moarte lui Alaric, cumnatu-seu stând domn în locul lui, iarăși cu pradă să fie vinit la Roma, și atuncea să fie apucat pe Plachidia, sora lui Arcadie și a lui Honorie, și ducând-o în forul lui Cornilie, să fie făcut cu dânsa nuntă. Iară Idatie și Isidor, istoricii, dzic să să fie luat Roma în anul trecut, în carile adecă au încungiurat-o. Leat 411, vandalii și svevii au cuprins Gallia, alanii, Luzitaniia; silinghii, Betica. Iară leat 412 gotthii cu Athaulth, domnul lor, iarăși să fie întrat în Gallia, scrie Prosper. Acestea într-acele părți năbușiri, Petavie le socotéște să să fie tâmplat la anul 409, urmând istoricului, lui Idatie. Ce pentru acéstea acmu destul fiind, la rândul Hronicului înainte să ne întoarcem. După acéstea și Honorie, leat 423, au murit în Roma, după ce au împărățit ani 28, luni 7, de vârstă fiind de 39, rămâind la împărăție fiiul séu, Valentinian și mătușea lui, Plachidia. CAPUL X Arată-să multe descălecături a multe crăii din neamul varvarilor acestora După atâtea de multe dése și în toate părțile lățite prădzile și călcăturile varvarilor, carele pre la acestea vrémi s-au tâmplat și cu alalte carele mai pre urmă au cădzut, slută și grozavă s-au 279 Lemon, Cartea 1, Cap. 4. Ivon, în Hronicul frizilor. Epitomi, Cap. 4 Sidonie, Cartea 5, stih. 212. Prosper, în Hronic, și alții Leat 420 Leat 429 289: făcut fața împărățiii romanilor și ruptă și destrămată haina cinstei și mărimei ei au rămas, de vréme ce varvarii și toate strânsurile limbilor despre Crivăț, late și largi porți, prin părțile Sileziii și Saxoniii și a Thrachiii deșchidzind (precum mai denainte am arătat), nu precum au făcut când au ieșit spre Răzsărit, ce într-alt chip; căci atuncea de să și așédza pre undeva, iară curund locurile muta, precum au făcut aceștea gotthii și după dânșii hunnii despre Răzsărit, de la Schithia spre Apus năbușind (precum istoriia înapoi au arătat) sau de loviia și prăda vre într-o parte, iarăși înapoi la sălașele lor să întorcea. Ce acmu spre părțile Apusului pănă unde agiungea, pre acolo și rămânea, și véstite locuri, înflorite crăii ca bruma réce pre o floare deșchisă să lăsa și le veștedziia, de pre carile de ciia nu să mai rădica. Și așé de ciia dintr-acei varvari sirépi și nedomoliți, a mari crăiii, carile acmu înfloresc, findamenturile s-au aruncat pre unde acmu iaste Vestvalia, Frizié, Saxonié, Turinghia, Hesia, Mesnia și tot tractul carele cu numele Franconiii să cunoaște. Dintr-aceștia întăi, cu nume de craiu numindu-se Formund, ficiorul lui Marcomir, pe la anul lui Honorie 26 a crăiii Franțiii, au pus începătură, care an de la Hristos iaste 420. După Farmund, ficiorul său Clodie, la anul 428 sau 429, adecă 5 ani mai pre urmă de moarté lui Honorie trecând apa Renul au întrat în Gallie și pă[nă] la anul 445 au tot lățit de ciia crăiia, căriia acmu îi dzic a franțozilor. Așé pe aceastași vréme, visegotthii temeliile crăiii Ispaniii au pus, precum și vandalii, sfevii, ostrogothii, fietecarii crai alegându-și, în multe crăii și domnii s-au făcut. Pre aceasteași tulburări, leat 429, vestit și în toată lumea cunoscut orașul Venețié, temeliele pre năsip și pre apă și-au pus, precum astădzi să véde, că trăiaște una din toate a lumii câte sint publice, ficioară și de mâna nepriiatinilor neatinsă; și pentru aceastea în scurt atâta. 280 Leat 425 Socrat, Cartea 7, Cap. 42. Theodorit, Cartea 5, Cap. 36 Leat 427 290: Prosper și Marțelin, în Hronic. Idatie, în Hronic. Isidor, în Hronic. Misțelana 4. Socrat, Cartea 1, Cap. 23, 24, 25 CAPUL XI Acéia să dovedéște pănă la năpada Attilii În cursul anilor de la domnul Hristos 425, carile iaste al 18 ani a împărățiii lui Theodosie cel Tânăr, scrie Socrat și Theodorit, precum Roilas, domnul schithilor, de hotarăle împărățiii romanilor apropiindu-se și acmu și pănă la Thrachia cu jacurile agiungând, cu dumnădzăiască putére fură prăpădiți; căci domnul lor de fulger lovit, iară alalți schithi cu de năprasnă ciumă potopindu-se, așé s-au împrăștiiat; cât ce s-au făcut, nu s-au mai știut. Așijderea, leat 427, scrie Marțelin în hronic, precum „romanii au răscumpărat Panonié de la huni, carii acmu de 50 de ani era de când o cuprinsése și i-au împins peste Dunăre înapoi”. Aceasta mărturisește și Callimah, în „Attila”. Aceasta a hunilor peste Dunăre trécere nu să poate înțălége, că doară să fie trecut spre părțile Dachiii (căce Pannonia să fie, unde acmu iaste Sclavonié între Dunăre și între Sava, mai înainte am arătat), ce mai pre sus, spre părțile Austriii, de vréme ce dintracolo nu după multă vréme sau precum alții vor, încă pănă a nui scoate Theodosie din Panonié, leat 425, Aeție, hatmanul Apusului, i-au fost indemnând să-i vie într-agiutoriu asupra tiranului, lui Ioan, carele după moarté lui Honorie să apucase de împărăție tirănéște, la carele s-au și dus. Precum și mai pre urmă la leat 434, Honoria, sora lui Valentinian împăratului Apusului, pentru curviia ce făcuse cu pristavul casii, din palat gonită și la Theodosie trimisă fiind, pe Attila, domnul hunnilor, asupra împărățiii Apusului au învitat, precum înainte, la același an, mai curat să va dzice. De unde chiar să cunoaște, că cu pricinile zarvelor carele spre Apus ca un pojar nestâns și nepotolit să ațița și să lățiia și spre părțile Apusului ceale mai dinlontru în toate dzilele să întindea; părțile 281 291: Matthei Pretor, în Lumea gotthilor, Cartea 1, Cap. 8 Răzsăritului, în carele era și Dachia, în pace și în odihnă rămânea.Ce aicea noi așé în scurt arătând, cursul Hronicului înainte pre larg va dovédi. CAPUL XII Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia de la ieșitul Attilii dintăi pănă la întoarcerea lui iarăși în Schithia Matthei Pretor, proaspăt a lumii gotthilor scriitoriu, foarte ne asupréște, ca câtva din cursul Hronicului abătându-ne nu puținéle de treabă pentru lucrurile hunnilor să însămnăm; și mai vârtos, căci pomenitul Pretor, de tot așé de la sine a atâția și a atâția scriitori credință lepadând, a sa socoteală (pre carea nici o mărturie de credință vrednică întărind-o) m ai p e s u s ș i m ai d e crezut decât a tuturor să o puie să căznéște și să arăte va, precum crăiia dachilor (pre carii ei gotthii îi numéște), Traian Marele să nu o fie supus, ce acéiași pănă la vinirea hunilor neclătită să fie stătut și apoi hunii stăpânind Dachia, să fie gonit pe gotthi, adecă precum va el, pe dachi de pré acestea locuri; hireșă dară cuvintele lui, Carte 1, a Lumii gotthilor, Cap. 8, sint acéstea: „Așé, dzice, gotthii în Dachié au tot stăpânit nu numai pănă la vrémile lui Traian carele câteva războaie cu năroc au avut cu dânșii, însă de tot să-i calce n-au putut; și pentru ca să nu poată gotthii întra în hotarăle împărățiii romanilor, au făcut peste Dunăre pod, și multă oaste pentru pază puind, năvălirile gotthilor au oprit. Stătut-au (iarăși dzice) stăpânirea gotthilor în Dachia pănă la vremile Attilii și a lui Balameber, craiul hunnilor, carile cu nărocite războaie biruind pe gotthi, i-au scos din Dachia”. Pretorie dară unile ca acéstea din singura părérea sa scornind și pre nime pre altul în socoteala sa să fie fost a arăta neputând, așéși nici răspuns să-i mai dăm s-ar fi credzut, căci neclătită stă socoteala și mărturiia a atâția istorici, precum Traian toate puterile dachilor sau a gotthilor lui Pretorie sfărâmând, tot 282 292: neamul lor din Dachia au scos și pre romanii săi în locul lor au așédzat, carii macar că cu multe furtuni însă precum pănă la năbușirea Attilii tot în Dachia să fie rămas, fără prepus, precum nedejduim, am dovedit. Însă pentru voia cititoriului nostru și această a lui Pretorie piatră de scandal, din drumul adeverinții istoriii, nerădicată nu o vom lăsa. Întăi dară au trebuit lui Pretorie să cunoască că toți istoricii într-un glas mărturisesc precum hunnii pre gotthi nu din Dachia ce de la balta Azacului și de pe marginile Mării Negre i-au gonit, iară marginile mării de la scriitorii cei adevărați, să înțeleg de la balta Azacului pănă la gurile Dunării; iară de ar fi fost ținut pre acéia vréme gotthii și Dachia, precum va Pertorie, ar fi trebuit să adaogă istoricii, pre lângă marginele mării și țărmurii Dunării, căci mai multă parte a Dachiii stă, precum din gheografii cei vechi și cei noi chiar s-au arătat. A doa i-au trebuit să nu asupriască pre cei adevărați istorici, nici să le mute cuvintele după voie și pofta lui, căci ei dzic precum Traian împăratul vrând ca mai pre lesne să-i fie a întra în Dachia asupra dachilor, au făcut pod peste Dunăre; iară Pretorie dzice că au făcut acel pod pentru ca să opriască pe dachi să nu poată tréce în hotarăle împărățiii; că mai pre lesne ar fi fost romanilor a păzi trecătoarea a atâta lățime de apă ca a Dunării, fără pod fiind decât cu pod. Că doară numai Pretorie de nu poate cunoaște, că fietece apă, macar cât de îngustă, mai cu anevioe iaste cuiva a o tréce fără pod decât cu pod! Pentru carea, socotind Adrian, următoriul lui Traian, scrie Dion și Evtropie, precum acel pod a lui Traian să-l fie stricat: dând cătră senat pricină, precum de vor cumva apuca vreodată sarmatii podul, poate mai pre lesne să triacă mai spre înlontrul împărățiii. Ce pentru aceasta noi giudecata la cititoriu lăsind, la Pretorie să ne întoarcem, căruia pentru un lucru foarte îi mulțămim, căci supt Atila pune sfârșitul stăpâniii gotthilor din Dachia, în locul a cărora aduce de ciia stăpânirea hunnilor. Deci, precum gotthii în Dachia pănă la această vréme să nu fie avut stăpânire stătătoare, din céle mai denainte s-au dovedit, iară după ce au vinit hunnii 283 293: Anton Bonfin, Decada, Cartea Mihail Riție Neapolitanul, Istoriia ungurească, Cartea 1 294: de au stăpânit Dachia, pe cuvintele lui Pretorie pre lesne nu ne vom încredința, ce vom cerca la alalți cu multul mai vechi și de toată credința istoricească vrednici scriitori, la carii vom videa, pentru stăpânirea hunnilor, pe unde au fost, ce hotară și ce cetăți au stăpânit, și pănă mai pre urmă, lucrurile în ce li s-au săvârșit? Nu pentru lauda, ce pentru adevărul, cu îndrăzneală putem dzice, că câți istorici ellinești, lătinești și ales ungurești, carii unii mai pre urmă, pre scurt, alții mai pre larg de lucrurile hunnilor au scris, mai pre toți poate fi, cu amănuntul i-am cercat; și cum să dzic cuvântul, nici o piatră neclătită și nici un unghiu nescociorât n-am lăsat, pentru ca să ne înștiănțem de începătura și purcéderea și așédzământul cel mai de pre urmă a acestui neam, din carii ne înștiințăm cu adevărat, o parte de huni, o parte de Dachia noastră, prin câtăva vréme să fie cuprins, întăi mai pre urmă, iarăși supt stăpânirea romanilor (deosăbi de Dachia cea de sus, cărie istoricii grecești îi dzic Πανοδάκια) să fie rămas. De care lucru, pănă a încépe istoriia pentru năbușirea Atilii, domnul unilor, întăi vom aduce pre scurt mărturiile scriitorilor carii pomenesc câte oarece pentru Dachia supt vrémea năbușirii unnilor. Dintăi dară Anton Bonfin, istoric ungur și de lucrurile ungurești foarte ispitit și nevoitori scriitoriu, Decada: „Ungaria, dzice, carea din uni iaste născută, a cărora limbă schithicească iaste și deosăbită de a tuturor vecinilor, Panonia și peste Dunăre Iazigul și mai toată țara dachilor au cuprins”. Într-această hotărâre a țărâi ungurești înțelege Bonfin Panodachia și Dachia Mediterrannie, care iaste Ardialul, știind că Dachia măluroasă și muntoasă era supt împărățiia romanilor, precum și acmu iaste supt stăpânirea turcului. Mihail Riție Neapolitanul, Carte 1, dzice: „Unnii trecând Meotida, întăi hotarăle gotthilor au cuprins, de ciia pe besii, sidalii și amândoaă Cumaniile, cea albă și cea neagră au supus, pe carile socotéște să fie acmu Moldova; ce greșéște, căci Cumaniia neagră și albă iaste care acmu îi dzicem Rusiia albă și neagră; de ciia trecând, dzice, Tanais, adecă Donul, ș-au pus 284 295: Leat 434 taberile la apa Tisei. Iară Bonfin, Decada 1, Carte 7, dzice: „Mulți siculi (acestora le dzicem noi secui), viind cu Attila, cea mai din dos a Dachiii parte cuprinsése, pre carea acmu Transilvania o chiamă. Apoi aceștia audzind precum alți de ai săi pănă la Roxolan au fost agiuns, pănă la amaxovii (carii acmu ruși să chiamă), li-au ieșit înainte. Și la Decada 1, Cartea 3; „Unii, dzice, carii pre ostrogotthi, pre ghepidi și multe niamuri de schithi asuprisă, pentru ca după pofta lor slobod și lat să poată stăpâni, precum hronicile ungurești povestesc, după ce au apucat Dachia, dimpotriva ei priviia Panoniele, carele nu numai cu bișugul pământului și a locului frumséțe, ce încă și cu a ceriului bunătate pe alte țări întrecea, pre atuncea stăpânind proco[n]sulul (romanilor) Macrin din Sevastiia născut, și mulți din alemani și din itali, într-însele lăcuind, trecând unii Dunărea să între într-însele să nevoia”. Acéstea dară pentru ieșitul unilor și pentru apucarea lor o parte din Dachia, așé înțelegându-se, să ne întoarcem la rândul Hronicului și din an în an, cum au vinit unii, ce-au lucrat și pănă în cea mai de pre urmă, unde și cum s-au aședzat, să videm. CAPUL XIII Arată năpada dintăi a lui Attila cu unnii săi Hunii (a cărora odraslele și astădzi sint ungurii), după ce i-au scos Theodosie din Pannonia, precum am dzis, trecând peste Dunăre spre părțile carile acmu Austria să chiamă, sau mai gios de Austriia, hireșă țara unguriască, pănă la anul 434, în care an (precum însămniadză Petavie, Calviz și Ricțiol, în hronicile lor), Honoria, sora lui Valentinian fiind gonită la Țarigrad pentru pricina carea mai sus s-au pomenit, au fost invitată la Attila, domnul hunnilor, să între cu oștile în publica împărățiii Romei; ce precum mărturiséște Sigon și Marțelin, această ispită în zadar 285 Leat 441 Leat 442 Sigon și Pavel Diaconul, Cartea 14. Prosper și Hronicul Alexandrin Leat 443 296: i-au ieșit, că Atila atuncea din țara ungurească n-au vrut să să clătiască. Iară leat 441 Atila și cu frati-său Vleda (acestuia Olah, istoricul unguresc, îi dzice Buda), domnul hunnilor (pre carii Theodosie cel Tânăr în anul 427 îi scosése din Pannonié), sculându-să asupra Răzsăritului și vrând să între cu pradă în Misia și în Thrachia, cetățile carele era pe malul Dunării pentru paza împărățiii împotriva varvarilor puse, au lovit; din carile pre unile li-au și fărmat. Ce Theodosie împotriva lor oaste trimițind, deodată i-au oprit și cetățile de pre Dunăre iarăși au întărit. Iară al doile an nemaiputându-i sprijeni, au trecut în Thrachia, Illiria, Machedonia și pănă la Greția au agiuns; și atăta răutate și vrăjmășiia au făcut, cât cu multul pe răutatea gotthilor covârșiia. Theodosie, vădzind atâta primejdie ce vinise asupra lui și a toată împărățié, au trimis de au întors oștile de la Sichilie, unde pre atuncea să afla. Ce și oștile viind și macar cevași neprocopsind, de nevioe i-au căutat lui Theodosie a pleca la pace și cu dare de bani, vrăjmășiia varvarilor a îmblândzi. Care pace s-au încheiat la începutul anului 443, într-acesta chip: ca Theodosie atuncea în loc de dar să dea Attilii 6000 de litre de aur și de ciia înainte în toți anii câte 1000. Așé Attila, pe lângă avuție multă ca aceasta luând și robi ca la 120 000 de oameni, s-au întors înapoi. Aicea încă aievea să véde, precum într-această năbușire dintăi, pănă la Dachia n-au agiuns, căci trecând Dunărea prin țărâle de sus, au întrat în Misia și Thrachia și precum am dzis, spre Amiadzidzi lățindu-se au agiuns și pănă la Greția. Că de ar fi lovit prin Dachia, ar fi pomenit istoricii, precum au trecut printrînsa în Misia, precum pomenesc la a doa Atilii vinire, de care vom dzice la Capul ce urmadză. Mai iaste de știut că între alalți scriitori iaste Sigon, carele dzice că Attila, după ce au aflat pace cu Theodosie, să să fie întors în Schithia; ce precum greșit și adaos să fie numele Schithiii să cunoaște și din cuvintele istoricilor carele pentru huni 286 Prosper, în Hronic 297: Leat 444, 446 Leat 447 s-au dzis, și înainte să vor dzice, să dovedéște că hunii acmu nu numai țara unguriască spre Austria, ce și pănă la Italia, Dalmația, Litfania și de acolo pănă în Schithia agiungea, care pustietate de mare stăpânire pre acélea vrémi, în părțile Crivățului, tot cu numele Schithiii să pomeniia, iară nu doară că Attila părăsind locurile acélea s-au întors cu totul în Schithia, precum mai gios să va videa. CAPUL XIV Arată-să a doua năpadă a Attilei asupra împărățiii Răzsăritului Atila, după ce s-au întors la locul său și acmu pace având cu împărățiia, neputând mărimea și putérea sa cu frate-său Vleda de obște a o ținea, ce singur stăpânitoriu a fi poftind, s-au sculat asupra frăține-său, pre carile ucigându-l, au suppus sie și pre varvarii carii era supt ascultarea frăține-său; tâmplatu-s-au aceasta leat 444. Iară la anul 446, scrie Marțelin că Theodosie nevrând să dea Attilii birul care-l legase să dea pre an, Attila iarăși s-au gătit de oaste asupra lui. Aceastași să facă să lauda și lui Valentinian, împăratul Apusului; pentru care Valentinian au chemat pre Aetie din Gallia, la Roma, pentru ca să să sfătuiască pentru războiul hunilor. În anul 447, Attila sfatul inimii sale a plini vrând, „Dunărea încă înghețată fiind au trecut cu prada și pănă la Dachia au agiuns; împotriva a căruia Theodosie împăratul, trimițind pe Anthimie și pre Arnighislie hatmanii cu oști, au bătut pe Attila în strâmpte locuri, aproape de cetatea Sardica, unde tare războiu dându-și, Arnighislie hatmanul, fiind viclian împărățiii, în mijlocul toiului s-au dat în parté hunilor, armele împotriva soțiii sale Anthimii întorcând. Ce Anthimie, nici cu acesta din bărbățiia 287 298: Leat 449 Gluverie, Cartea 3, cap. 16 și vitejiia sa scădzind, cu ai săi bărbătéște războiul au ținut; și macar că cu multă trudă și primejdie, însă pănă mai pre urmă pe Attila au biruit și la pace să să pléce l-au făcut. Attila încă vădzind că cea mai pre urmă la rău îi va cădea, i-au căutat a face pace după vrérea lui Anthimie, priimind ca și pre viclianul Armighislie să-l omoare”; și așé au și făcut; apoi, rușinat, la locurile sale s-au întors. Aicea încă mare dovadă iaste că romanii au fost lăcuitori neclătiți în Dachia și în toate năbușirile a tuturor varvarilor câte mai denainte s-au făcut, ei pre locurile sale trăitori au stătut, căci chiar istoricul arată că într-această năvală și pănă la Dachia au agiuns, iară războiul li-au fost în Bulgarié, căci Sardica cetatea, după socoteala gheografilor, iaste Sofiia; de unde să poate cunoaște că trécerea Attilii peste Dunăre au fost prin Pannonia și numai ciambulurile să-i fie agiuns și pănă la Dachia. Așijderea, înainte să va arăta că Attila mai mult spre părțile Saxoniii să zăbăviia și de acolo era șliahul oștilor lui, prin țara leșască (carea pănă atuncea tot supt numele tătă[râ]mii să cuprindea, precum am arătat la hotărârea Schithiii, iară mai pre urmă după cé s-au descălecat crăiia leșască s-au numit țara leșască) pănă la Tanais și în tătărârea despre Răzsărit. CAPUL XV Arată-să a triia năpadă a Attilii La annul 449, scrie istoriia carea să chiamă Constituțiile, adecă aședzământurile împăraților, precum Attila mutându-se cu toate oardele de la Răzsărit spre părțile Apusului, au vinit la Turinghia, carea iaste parte a familiii saxonești, între ducatul Misniii, Brunsvicului, Hassiii și a Franconiii; acolo locul sfatului așédzindu-și, în cetatea ce să chiamă Insacon sau precum acmu mai știută iaste Isnac, au poroncit hatmanilor săi să margă să 288 299: supuie normanii, frizii, țimbrii și alalți de prinpregiur varvari, apoi el pentru ca să poată lua știre mai curund pentru toate lucrurile carile să vor lucra în oblastiia lui, în patru locuri, patru rezidenții (scaune de stăpânire) au orânduit, în carile au pus oameni purtători de grijă, să știe ce să face în toate părțile și prin olăcari să-i facă știre. Deci o rezidenție au pus în coloniia Agripina (carea iaste pe apa Renului, la hotarăle Galliii) în Ghermania; alta la Iadira, în Dalmația; a triia în Litfania și a patra în tătărâmea despre apa Donului. Iată aicea aiavea, să șeruiaște și să cunoaște șliahul, carile au fost țiind varvarii lui Attila și din tătărâmea cea mare, cu multul mai din sus de Dachia noastră au fost trecând de la Răzsărit spre Apus, adecă de la Don prin Litfania spre Ghermania și Italia, de care lucru romanii, lăcuitorii Dachiii, macar că scriitorii ceva ales nu pomenesc, însă de jiganie mare și putérnică ca aceaia, de care să vor fi și clătit ceva despre părțile de la câmpi, de credzut iaste, că să vor fi tras mai spre munți (căci într-altă parte să să fie adus sau din Dachia de tot să să fie rădicat, precum dzisem, nime nu însămniadză), adecă spre Ardial și peste Sireti, cești mai de sus, iar spre Olt, cei mai de gios și pre tot tractul carile acmu să dzice podgorie; adecă pe supt Munții Carpatici (cărora noi le dzicem munții ungurești) de la Câmpulungul Moldovenesc pănă la Câmpulungul Muntenesc și pănă în dreptul Severinului, pre care locuri de ciia au și lăcuit, mai mulți, înainte vom arăta; căci și acesta loc, cât să fie de lat și de lung pot ști cei ce mapele vor cerca, cu carii prin țărâle noastre a îmbla li să va fi tâmplat, că nu puțin loc iaste și acesta carele și de agiuns și mai fără grijă să poată putut fi și celor ce vor fi trăit mai denainte pe acolo și celora ce să vor fi tras de la câmpi spré munți. Aceasta noi socoteală o dzicem, căutând la cuvintele lui Mihail Neopolitanul, pre carile în Capul trecut l-am arătat, unde dzice că unii au fost cuprins amândoaă Comaniile, cea neagră și cea albă, iară cititoriul, cu cursul Hronicului înainte să va adevéri că și lucrul așé au fost, și precum romanii totdeauna în Dachia au lăcuit, precum și acmu într-însa a lăcui să văd; deci să mergém 289 300: Prosper, în Hronic. Iornand, De lucrurile gotthilor, Cartea 14 Leat 450 301: înainte. CAPUL XVI Arată-să pricina cu carea Attila au aflat mijloc de a întrarea în Ghermania Attila dară, cuprindzind cu oardele sale atâta de mare parte a Evropii și atâtea de multe neamuri de varvari supt stăpânirea sa puind, cu acestea cu toate neîndestulindu-se, de multă vréme după socoteala voii lui, cum ar putea fi încă mai înlăontrul Evropii să între și de toate părțile Apusului supt mănunchiul sabiii sale să puie și mai vârtos, căci știia că multe crăii de varvari ca dânsul, într-aceale părți, altele acmu să întemeiase și alalte începuse a să descăleca și a să așédza, din carii mai tari și mai putérnici să videa gotthii a fi (a cărora rămășiță și el supt oblastiia sa ținea), carii pre atuncea Gallia stăpâniia. Așijderea vandalii Africa apucasă, și Carthaghinea cea vestită, și Romii protivnică cetate ținea. Într-acestea gânduri Attila răsturnându-se, iată lucru după voia lui, precum să dzice, în ceri cercându-l, pre pământ îl află; că leat 450, Ghenseric, craiul vandalilor în Italia, să încuscrise cu Theuderic, craiul gotthilor din Gallia; luând cu ficiorul său Hunneric pe fata lui Theodoric, pentru carea Ghenseric cădzind în prepus precum au vrut să-l otrăvască, spentecându-i nasul și grozav sluțind-o, au trimis-o la tată-său. După această faptă, Ghenseric, temându-se să nu cumva Theodoric să să agiungă cu romanii și să-și cérce răscumpărarea mai cu asupră, cu multe daruri au trimis soli la Attila, rugându-l să vie asupra gotthilor și să-i gonească din Gallia. Attila, pricină ca aceasta luând, îndată foarte bucuros au priimit, nedejduind că cu acela mijloc nu numai pre gotthi din Gallia va scoate, ce încă și împărățiia Apusului cu vicleșug va răpi. Și așé au poroncit, toate oardile să să strângă în Sicambria, unde era să facă slim de obște (Sicambria iaste țara pe apa 290 Neapolitanus, Cartea 1. Olah, în Attila. Bonfin, Decada 1, Cartea 3 302: Renului carea să întinde de la colonia Agripina pănă unde să îngeamănă Renul, iară spre Răzsărit pănă la Ghermania, ce să chiamă cattii, scrie Gloverie la gheografi, Carte 3, Cap. 3). Strânsu-s-au dară acolo schithii, gotthii (carii rămășița acelor trecuți mai denainte să fie, de câteva ori am dzis), sarmații, cvadii, rughii, bastarnii, marcomanii, burgundionii, thuringhii, bructerii, saxonii și franții; cu toții 700 000 de varvari. Ce Attila, pre gotthi socoti cu armele, iară pre romani cu vicelșug să-i biruiască, pentru carea au scris carte la Valentinian împăratul și soli au trimis, rugându-să ca să priimască să poată tréce prin hotarăle împărățiii cu prieteșug; pentru căce el iaste să margă asupra gotthilor în Gallia, carii sint totdeauna nepriiatini împărății romanilor. Cătră aceasta adăogea să-i gătiască gazdă în Roma, iară în titul scrisorii s-au numit „Atiila, fiiul lui Mundizic, nepot marelui Nemvrot, născut în Engadia, cu dumnădzăiască bunătate, craiul hunnilor, midilor, gotthilor și a danilor, groaza lumii și biciul lui Dumnădzău” (Mihail Ruție Neapolitianul, Carte 1, și Olah, în „Attila”, Bonfin, Decada 1, Carte 3). Pre altă parte au scris la Theodoric, domnul gotthilor în Gallia, poftindu-l ca să să însoțască cu dânsul asupra romanilor, giuruindu-i că-i va da giumătate de Gallia. Ce de aceste a lui vicleșuguri Valentinian și cu alții înștiințindu-se, cu toții s-au pus la un cuvânt și s-au însoțit, vădzind că asupra tuturor primejdiia de obște stă. Însoțitu-s-au dară cu împăratul Râmului, Theodoric a gotthilor, Gunderic a burgundilor, Merovic a franchilor și Sarghiban, a alanilor crai, și cu toții au ales să fie Aetie, hatmanul lui Valentinian, voievod peste toate oștile. Fost-au acest Aetie roman născut în cetatea Dorostola, căriia îi dzicem noi acmu Dristorul. Într-acesta an, 29 a lui avgust, Theodosie cel Tânăr, împăratul Răzsăritului, la vânătoare cădzind de pe cal și frângându-și osul spinării, au murit, după ce au împărățit ani 42, luni 3. În locul lui Theodosie au apucat împărățiia Marchian Thracul, 291 Marchian Thracul Leat 451 Iornand, De gotthi, Carte mai sus. Nicolai Olah, în Attila. Pavel Diacon, Cap. 15 Theofan, în Misțel. Grigorie de Toron, Cartea 2. Isidor, în Hronicul gotthilor. Casiodor și Idatie, în Hronic 303: Leat 453 pre carele l-au luat bărbat Pulheriia, sora lui Theodosie, fiind dată ficioară, de ani 51. CAPUL XVII Arată-să răzbirea Attilii în Ghermania și în Italia și pieirea lui La Răzsărit împărățind Marchian, leat 451, Attila s-au sculat cu toate oardele lui și pre mijlocul iernii au întrat în Ghermania, pre carea mai toată cu sine o au rădicat-o, dându-le nedejde de multă și mare dobândă. De ciia trecând apa Renul, multe cetăți au arsu și au răsturnat, pănă au vinit și la Avreliii, carea cetate tare sprejinită fiind, acolo au agiuns și Aetie, împreună cu Theodoric și cu ficiorul lui Thorismund, cu oștile romănești și a soțiilor și îndată pe Attila biruind, cetatea au mântuit. Ce Attila, cu atâta macar în samă cevași nebăgând, ș-au tras oștile la câmpii Catalaonii, unde de iznoavă războiul prospătându-se, groaznică și dintr-amândoaă părțile multă moarte s-au făcut, cât de toți să fie cădzut 180 mii de oameni, osăbi de 90 mii de ghependi și de franchi, carii deosăbit s-au bătut; unde macar că Theodoric craiul gotthilor au pierit, însă romanii biruitori au ieșit. Iară Attila, cu câți varvari i-au rămas, au fugit la Illirie. Attila iarăși la anul 453 întrasă cu oști în Italie, fiind de oștile lui Marchian gonit din Illiria și acmu sta pe lângă Acfilia; ce Valentinian, împăratul, trimițind la dânsul sol pe papa Leon, cu cuvintele l-au înfrânt; și așé Attila atuncea din Italia, nefăcând multe stricăciuni, oștile ș-au scos. Ieșind din Italia, au întrat în Gallia și au năbușit asupra alanilor, cărora Thorismund, domnul gotthilor, într-agiutoriu viind, cu războiu pre Attila au biruit. Attila, vădzind că spre Italia nu-i merg lucrurile cu năroc, s-au întors iarăși la Schithie. Și nu după multă vréme, leat 454, sau 292 Leat 454, 455 304: Bonfin, Decada 1, Cartea 7 precum socotéște Ricțiolus 455, în nunta unei copile ce vrea să ia, cu vin mai mult împodobindu-să, i s-au slobodzit singele pre nări și, așé stărnutând singe, au murit. De moartea Attilii, Nicolai Holah, în carté ce o numéște Attila, mai pre larg scrie așé: „Attila, dzice, întăi au cerșut să ia pe Honora, sora lui Valentinian, ce în zădar ieșindu-i pofta, să fie luat pe fata domului bactrianilor, pre care au fost chemând-o Micolta; ce acmu el prea bătrân la vârstă și din fire fiind slăbit, și vin mai mult decât s-au cădzut la nuntă să fie băut, și noaptea, cu copila peste măsură giucându-să, de multă ostenință să i se fie pornit în somn singele a-i cură din nas și așé dimineața să-l fie găsit mireasa mort”. Iară aceasta povéste, precum Attila să fie cerșut pe sora lui Valentinian și copila aceaia să fie fost fata domnului de Bactria, noi, de unde au luat-o el, n-am putut afla. După pieirea lui Attila, ficiorul lui cel mai mare Dinzing au rămas domn unnilor din Pannonia, iară cel mai mic, căruia Bonfin îi dzice Ernac, luând o parte de oști, s-au aședzat în marginile Schithii cei mici, carea astădzi iaste locul den afara Crâmului. Așijderea, Decada 1, Carté 7, dzice precum „niște rude a Attilii, Evmegiur și Vultizic să fie apucat Dachia măluroasă (carea iaste din Tisa pănă în Olt), iară o parte de uni împrăștiindu-se pănă la Machedonia și la țara grecească să fie agiuns, aceștia cu toții pe-ncet, pe-ncet s-au potopit; de unde au rămas la unguri dzisa carea dzice: Ca unii în Greția s-au dus, adecă carii ce s-au făcut nu s-au mai știut.” Istoria Attilii pentru aceasta oarecé mai pre lung dinceputul pănă la sfârșitul lui am adus-o ca să poată chiar cititoriul nostru a cunoaște; că deși mare și lat au fost pojarul acestui varvar, însă toți scriitorii (câți noi a videa am putut, căci și alții, carii la mână nefiindu-ne, cevași dintr-înșii a pomeni n-am putut), unul macar nu pomenéște Attila sau să fie stăpânit Dachia peste tot, sau să fie trecut prin Dachia de gios, fără numai cât o dată, i-au agiuns prădătorii și pănă la dânsa, precum s-au pomenit. 293 305: Uréche Vornicul, în Pridoslovie Leat 454 Maioran Leat 456 Pentru aceasta, dară, greșéște săracul Neculai Costin (Dumnădzău să-l ierte), căci în istorioara sa de Dachia, la Capul cel mai de pre urmă scrie, precum țara Dachiii să să fie pustiit pre vrémile Attilii și să fie stătut pustie, toată țara aceasta, unde noi trăim, mai bine de 600 de ani. Ce greșala lui pre lesne să poate arăta, căci întăi pune năpădiré Atilii la anul 401 și Attila au întrat spre părțile Apusului la anul 449; precum toți istoricii într-un glas mărturisesc și trécerea oștilor prin Dachia să nu fie fost, curat s-au arătat. Așijderea precum pănă la vinirea lui Dragoș Vod, carele după greșită socoteala istoricului moldovenesc să pune la anul de la Adam 6867, carele iaste de la Hristos 1359, nu 400 ce 910 ani sint la mijloc; în care an, după socoteala lui Costin, ar fi trebuit țara noastră să fie stătut pustie. Ce noi mai mult dintre celé omenești pe omul trecut nesupărându-l, în cursul Hronicului înainte, de va agiuta Dumnădzău, nu numai nepustiită țara să fie stătut, ce încă cu mulți ani mai înainte, de Dragoș Vod’ bine întemeiată și cu domni vestiți ținută să fie fost, o vom arăta, așé cât și el (Dumnădzău să-l pomenescă), de ar fi viu, și să vadză istoricii (pre carii poate fi în viață a-i vidé nu i s-au tâmplat) singur greșala sa cu dragă inimă ar mărturisi, ce aceasta lăsind, să vinim la cuvânt. Valentinian, împăratul Apusului, încăși la anul 454, mart. 17, fu ucis de Anichie Maxim, în Câmpii Marțiii, în al treidzecele an a împărățiii lui și a vârstii în 36 de ani. După moarté lui Valentinian au stătut scaunul Apusului fără împărat, luni 10, dzile 15, pănă când Leon împăratul Răzsăritului au trimis pe Maioran, mai marile oștilor, împărat la Roma, leat 456, fevruarie 28, căci și Marchian împăratul Răzsăritului, într-același an, în 26 a lui ghenar, murise, după ce ținusă împărăția ani 6, luni 6 și după dânsul au stătut la împărăție Leon Thracul, precum dzisem; iară Maioran s-au încoronat împărat Apusului, în Ravenna, april începându-se. 294 306: Leon Leat 460 Ithachie și Sigon Leat 461 Sever Leat 463 Leat 465 Anthimie Leat 467 Procopie, Cartea 1. Nichifor, Cartea 13, Cap. 17 307: CAPUL XVIII Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia de la Leon Thracul pănă la Zenon Împărățind la Răzsărit Leon și la Apus Maioran, în părțile Dachiii ceva să să fie lucrat, istoriile anume nu pomenesc, fără numai la anul de la Hristos 460 scriu, precum Dinzig, ficiorul Attilii, stând în locul tătâne-său împărat hunnilor, multe războaie să fie avut cu varvarii, carii după moarté Attilii vrea să leapede giugul de pe cerbicea lor, din carii întăi era ostrogothii, carii nu numai căci de supt stăpânirea hunilor s-au dezbătut, ce încă în părțile Panonii crăiia aședzindu-și, de ciia precum hunnilor așé altora strașnici au rămas. Iară al doilea an, leat 461, Maioran, împăratul Apusului, au pierit ucis de mâna lui Rețimir gotthul, mai marile oștilor și au stătut la împărăție Sever. Maioran au împărățit ani 4, luni 4, și au pierit în 7 a lui avgust. În anul 463, ostrogotthii cei dezbătuți de supt huni și apucasă o parte din Pannonia, au întrat cu pradă în Thrachia, de acolo în Illiria; ce mai pre urmă au făcut pace cu împăratul Leon; și pentru credință (precum scrie Sigon), Theodomir, domnul gotthilor, au dat zălog împăratului pre ficiorul său, pe Theodoric, fiind copil de 8 ani, carele mai pre urmă s-au chemat Veroneanul. Leat 465, s-au tâmplat pierirea lui Sever împăratul Apusului, de carea mai sus am dzis. După moarté lui, au stătut scaunul văduv un an și 8 luni pănă când s-au ales împărat Anthimie, carile s-au încoronat la anul 467, april 12. Pre acestea vrémi multe războaie să pome[ne]sc în părțile Africăi, unde Gherseric, domnul vandalilor, mare biruință au dobândit asupra hatmanilor lui Leon, că având aproape de 1000 de vase, cu blăstămățiia lui Vasilic, mai toate au cădzut pe mâna nepriiatinilor; cu carea de ciia atâta s-au întărit vandalii, cât de nime nu să mai temea. 295 Leat 469 Leat 470 Sigon, Cartea 14 Leat 472 Olivrie Sigon, Cartea 14. Marțelin, Theofan, Cassiodor. Pavel Diacon Leat 473 Ithachie 308: Leat 474 Leon cel Tânăr Evagrie, Cartea 2, Cap. 17. Theofanin și Theodor Iulie Nepos Marțelus și Cuspin, De lucrurile gotthilor. Ior- Iară leat 469 (scrie Marțelin), precum gotthii și hunnii, multe războaie au avut în Pannonia, între sine gâlcevindu-se, carii de carii o vor stăpâni; ce pănă mai pre urmă gotthii biruind pe huni, nu numai Pannonia au stăpânit, ce încă și pre Densic, ficiorul Attilii, omorând, i-au tăiat capul și l-au trimis la împăratul Leon în Țarigrad; căci gotthii (precum mai sus am pomenit) cu împărățiia Răzsăritului avea pace. Leat 470, hunnii, lovind în Pannonié pe de ceaia parte de Dunăre, au prădat pănă la Dalmația, ce înapoi cu pleanul întorcându-se, i-au lovit Theodomir, domnul gotthilor, și nu numai căce i-au biruit și tot pleanul au scos, ce încă și pe Hunimund, domnul hunilor, l-au prins viu; însă pre acesta nici l-au omorât, nici l-au trimis la Țarigrad, ce făcând între dânșii un aședzământ, l-au slobodzit. Leat 472, iunie 11, Rițimir s-au sculat asupra lui Anthimie, cumnatului său (căci Anthimie ținea fata lui Rițimir). Anthim, macar că în Roma să închisése, ce nici așé putând hălădui, fu prins și omorât, după ce au împărățit ani 5, luni 3. În urma lui au stătut la împărățiia Apusului Olivrie, carile trăind numai trei luni și 23 de dzile, au murit octomvrie 23, după carele au trecut luni 4 pănă s-au ales la împărăție Glichirie și la anul 473, în 5 a lui marte, s-au încoronat împărat în Ravena. Acéstea amestecături și războaie, toate câte s-au pomenit, aiavea sint, că de Dachia nici unul nu s-au atins, precum singuri istoricii arătând, altă dovadă nu le mai trebuiaște, precum și la anul mai denainte trecut Evaric, domnul gotthilor, au prădat la Luzitania. Iară leat 474, în luna lui ghenarie, Leon au murit de vintre, după ce împărățise ani 17, lăsind la împărăție pe nepotu-său Leon cel Tânăr, ficiorul lui Zenon, încă prunc în fașe fiind, carile trăind (precum scriu Fasțiculile Sicul) numai 17 luni, încă necunoscând ce luase, ce-au pierdut și ce-au lăsat. După moartea lui, într-același an, Iulie Nepos (carele mai înainte Leon împăratul îl făcusă chesar, și-l însemnase să fie moștenitoriu împărățiii Apusului), sculându-se cu vasele au întrat 296 nand, Cartea 1 Victor Tutroneanul Zenon Leat 475 Leat 479 Evagrie, Cartea 3, Cap. 10 309: Leat 479 Evagrie, Cartea 3, Cap. 25 și Marțelin în Italié și pre Glichirie, carile nici o gătire de oasté având, au scos din împărăție și l-au făcut episcop Saloniii. Și el în 24 a lui iunie au îmbrăcat haina împărătească. Murind pruncul Leon, tată-său Zenon au stătut la împărățiia Răzsăritului. Alții povestesc precum Zenon, vrând să omoare pe Leon cuconul, maică-sa Adriana, suppuind altul în locul lui, să-l fie ascuns și apoi mai mare făcându-să, să-l fie tuns cliric și de ciia supt schima călugăriască, necunoscut să fie trăit pănă la împărățiia lui Iustinian; ce acestea basne să fie, le socotéște Patavie, Parte 1, Carte 6, Cap. 17. CAPUL XIX Dovedéște-să traiul romanilor în Dachia de la Zenon pănă la Anastasie În al doilé an acestui împărat, carele iaste anul Domnului Hristos 475, scrie Chedrin, precum serachinénii Asia și hunnii Thrachia au prădat și împărățiia tare au destrămat; Zenon împăratul desfătărilor dându-să și de grijea publicăi puțin îngrijindu-să. Așijderea la anul 479 Theodoric, domnul gotthilor, cu pradă în Greția, cevași n-au putut isprăvi, căci Sabinian hatmanul oștilor de la Iliria, ieșind înainté lui, l-au oprit și l-au împins înapoi. Leat 479 Theodoric Schithul, ficiorul lui Thriarie, cu gotthii întrând în Thrachia, au prădat-o, pănă au vinit și supt zidurile Țarigradului și ar fi luat și cetatea de n-ar fi simțind vicleșugul oamenilor săi, de care lucru, sculându-să de supt Țarigrad, s-au dus la Illiria, unde cădzind de pe cal și dând într-o suliță ce sta la un car înfiptă, s-au înțăbat într-însa și au murit. Aicea, cu acest Cap, sfârșitul Cărții aceștiia vrând să dăm, pentru dovada traiului romanilor în Dachia supt stăpânirea împărățiii romanilor, iară nu a altora au fost, dovada cea mai de 297 Leat 483 Marțelus 310: Leat 487 Leat 490 Marțelus, acoloși. Cassiodor și Iornand pre urmă vom aduce, la care socoteala noastră, ca la un fier de corabie, neclătit și nemutat legând, nu numai cât în vremile trecute Dachia supt stăpânirea romanilor să să fie ținut, să va cunoaște, ce încă pentru vremile viitoare (carile sint să dzicem înainte), mare lumină, de adeverință Hronicului nostru va aduce și precum canoanelor, carele cititoriului nostru întăi am dat, în toate potrivindu-să, iară socoteala potrivni[ci]lor împotrivindusă, să va arăta. Deci dară, leat 483, Evaric, domnul gotthilor, în Galia după ce domnisă 17 ani, au murit și au stătut în locul lui domn, ficior lui, Alaric. Iară Theodoric, carele era din familia Amalilor, alt „domn a gotthilor, plecându-se împăratului cu mare cinste l-au priimit Zenon, puindu-l mai mare pre învățătura oștilor și însămnându-l să fie și consul și cătră acesta l-au pus voievod pre oștile Dachiii măluroasă (carea precum să fie o parte de Țara Munteniască, mai denainte am arătat), și pe cél din Misia”, unde au stăpânit acea voievodzie pănă la anul 487. Într-acesta an scrie același istoric, precum „Theodoric Amali, săturându-să de binefacerea lui Zenon în Misia, s-au viclenit și hotarăle împărățiii au început a prăda; împotriva a căruia, macar că Zenon și arme gătasă, însă au scornit mai bine prietenéște și cu binișor să-l poarte; și așé l-au îndemnat mai bine să între în Italia, giuruindu-i precum îi va da și cărți și agiutoriu pentru ca să-l primască, întrând acolo”. Theodoric încă, după sfatul împăratului lăsindu-să și „vădzind că alalți gotthi din neamul lor acmu în Galia lin trăiia și audzind precum herulii, neam prost și întunecat, Italia, ca cum li-ar hi fost de moșie, vrea să o ție, îndată cu toții ai săi s-au gătat să margă la Italia”. Și așé, leat 490, ”Theodoric Amali (carele mai pre urmă s-au chemat Veroneanul), pe la mijlocul iernii, s-au sculat cu tot neamul gotthilor, cu muieri cu copii și cu toată povijie caselor și ieșind din Misia, au purces spre Italia. Odoațer, domnul herulilor, vrut-au să-i închidză calea la 298 311: Procopie, De gotthi, Cartea 1 munți, ce ceva a isprăvi n-au putut. Apoi la apa Sonțium ș-au dat războiu, unde Theodoric au fost biruitoriu; de ciia iarăși l-au biruit la Verona și așéși de tot au spart pe Odoațer. După izbândă îndată au luat și cetatea Verona; pentru aceiea de ciia s-au chemat Veroneanul. Odoațer pierdzind războiul și oamenii au fugit la Roma; ce romanii având cărți de la Zenon, pentru ca să priimască pe Theodoric să le fie craiu, n-au priimit să lasă pe Odoațer în cetate. El vădzind că și în Roma nu l-au priimit, a fugit la Ravenna, unde așijderea nepriimindu-l, cu sabiia ș-au făcut cale în cetate.” După acéia Odoațer, mai culegând oaste, iarăși au avut cu Theodoric războiu la apa Duca, ce și acolo bătut și gonit fiind, au fugit la Ravenna. Theodoric de ciia încungiurând Ravenna au bătut-o 3 ani nepărăsit. Odoațer, macar că de demult, noapté fugisă din cetate, vădzind că acmu n-are ce să mai face, au cădzut la rugămente și la pace, poftind pe Theodiric să priimască să fie amândoi soții și să împărțască de atocma în Italia, care Theodoric întăi au priimit, apoi, chemând pe Odoațer la veselie, l-au omorât și au rămas el de ciia singur stăpânitoriu. Iată, iubite cititoriule, de adeverință iubitoriule, cum de frumos și de curat arată și dovedesc istoricii că Zenon împăratul au făcut pe Theodoric voievod (au precum cuvântul scriitoriului iaste maghistru) oștilor din Dachia și din Misia, dară dacă nu era supt stăpânirea romanilor, ce căuta oastea romăniască în Dachia? Și ce ar fi pus pe Thedoric maghistru oștilor, în țară de alții ținută. Aicea să dzicem și noi cuvântul lui Costin logofătul că rău să prinde mano țigănéște. Iar de ar socoti că acea diregătorie, carea au avut Theodoric în Dachia și în Misia, supt acela nume, adecă să se cheame că Dachia au fost stăpânită de gotthi, și așé nu să prinde, și nu mano, ci așéși nici lado loc n-are, în limbă ca aceasta țigănească. Nu să prinde, dzic, că-i orânduit de altul a fi într-o diregătorie, nu iaste stăpânire slobodă precum lătinéște dzicem: „Dominium absolutum”, stăpânitoriu în voie lăsată; ce de la altul ținută și dependens. 299 312: Grigorie Tudroneanul, Cartea 2, Cap. 3 și 4 313: Theofan, în Hronicul Alexandrin. Zonora, Cartea 1 Iară noi pentru voia celor ce vor vrea să-și ție pizma cea dintăi neschimbată, macar că le dăruim și aceasta și să dzicem, că Theodoric întăi au fost voievod în Dachia de la Zenon împăratul orânduit, ce apoi viclenindu-să, au ținut-o în putére și slobod; ce și așé tot încă nu să prinde. Întăi că scriitorii dzic că Theodoric au ieșit cu tot neamul său din Misia, iară nu din Dachia de unde să cunoaște, că după ce s-au viclenit Theodoric, romanii din Dachia și slujitorii ei s-au tras de lângă dânsul; iară de ar dzice împotrivnicii că aceasta scriitorii nu pomenésc, vom lăsa și aceasta după voia lor. Ce așé această stăpânire a lui Theodoric, mai mult de trii ani n-au fost, căci el s-au arătat nepriiatin împărățiii, leat 478, iară din Misia cu totul s-au rădicat, leat 490. Deci stăpânire sau mai adevărat să dzicem tirănie, numai de trei ani, adevărată stăpânire nu să poate chema. Rămas-au dară romanii în Dachia noastră de la Traian Marele pănă la această vréme nemutați și prin toate răzscoalele câte s-au tâmplat neclătiți, precum din istorici am arătat ș-am dovedit. Ce pănă Capul acesta a sfârși, pentru ca tot prepusul de stăpânirea gotthilor să rădicăm, pănă mai pre urmă unde s-au așédzat să arătăm. Gotthii dară, după ce au biruit ș-au omorât pe Odoațer, Theodoric mai pre urmă au făcut pace cu burgundionii, ș-au cumpărat de la dânșii cămpii Lunguriii, iară pre rămășița herulilor, din Italia scoțindu-i, i-au aședzat pe supt munți, locurile lor gotthilor săi împărățind; și acolo au rămas de ciia toți ostrogotthii. Între acestea, Zenon împăratul, din băutură fără măsură l-au lovit cea nevoie și atâta l-au ținut de mult cât toți s-au gândit că au murit și îndată l-au și îngropat, puindu-i piatră mare deasupra; apoi, în mormânt iarăși la fire viindu-și, au î n cep u t a s triga, c e nime să-l scoață n-au vrut și mai vârtos împărăteasa Adriana să-l lasă să să înnădușeaacă au poroncit; căci fiind eretic pelaghian, în boala lui, altă n-au fost strigând, fără numai pe Pelaghie ereticul; alții dzic că pe patrichiu Pelaghie să fie strigând, pre carele fără nici o vină l-au fost omorât. 300 Leat 491 Murit-au Zenon împăratul, leat 491, în luna lui marte, după ce au împărățit ani 17, luni 3. În locul lui Zenon împărătesa Adriana și senatul au rădicat la împărăție pe Anastasie, ce i-au fost dzicând Silențearul, adică Trecătoriul, în luna lui mart, în șeptesprădzéce au stătut împărat. 301 314: 315: