Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor

Carea arată greutatea aceștii istorii și pricina a continuațiii ei. Așijderea arată când și cum s-au schimbat numele Dachiii în Voloscaia, Volohia sau Valahia și precum acest nume cum moldovénilor, așé munténilor, prin multă vréme, au fost unul și de obște, iară mai pre urmă s-au despărțit CAPUL I Arată-să greutatea aceștii istorii Mărturisim și nu fără puțină tânguială ne cutremurăm, de mare și de nepurtat greuința carea asupră-ne vine; căci mari stânci în mijlocul drumului ca neclătite stau; și multe, și împletecite împidicături înaintea pașilor ni să aruncă, carile și pașii înainte ai muta ne opresc și calea Hronicului nostru slobod a alerga, tare astupă; și ca troeanii omeților de vivor și vi[s]col în toate părțile spulbărați și aruncați, cărările céle mai denainte de alții călcate, atâta le acopăr și le ascund, cât nu fără mare frica primejdiii ne iaste, ca nu cumva pârtea rătăcind și cărarea pe carea a merge am apucat pierdzind, cursul istoriii noastre în adânci vârtopi și neâmblați codri, de povață lipsit să cadă și așé la doritul popas și odihnă să nu putem agiunge. Ce întăi pre Dumnădzău, carele iaste calea și povața spre tot adevărul într-agiutoriu chemând, pre cât în slabe și slăbănoage putințele noastre va fi, cea de demult și de la mulți părăsită cale a cerca și urmele céle astupate și pierdute a adulmăca și a le descoperi ne vom nevoi; și macar că precum simțim mai de la toți istoricii (carii pănă acmu ducătorii și îndreptătorii noștri era), 302 316: părăsiți și într-un chip oarecarele mai de tot (însă nu de tot) lepădați sintem; însă după cuvântul ce să dzice: Tot ispitește dragostea, toate biruéște nevoința, cu care învitare oarécum de iznoavă însuflețindu-ne, nu așé de tot nedejdea vom lepăda, nici greuimea sarcinii așé de tot-de tot ne va spăriia, cât de nu în spate a o rădica, macar din locul său a o muta și cât de puțin a o porni, să ne ispitim. La carea de vom fi poftii și nevoinții noastre dobânditori, cu atâta mulțămiți și contetuiți vom fi invitând și îndemnând pre alții carii decât noi în puteri mai bogați vor fi (că precum și sint, și după noi mulți vor fi, cunoaștem și mărturisim), grea povara aceasta cu vârvul dégetului, din mijlocul căii rădicând-o ca pre un bulgăr, scandalul piciorului departe să o zvârliască; și așé de ciia altora lor următori călătoriia ușoară și cale deșchisă să facă, căci cătră céle aflate pre lesne iaste a adaoge, dzic cei știutori. CAPUL II Arată-să pricina spre îndemnarea continuațiii Hronicului Pierdut aș fi fost (omenite cititoriule) toată nédejdea și denainte împotrivnicilor și sabiia din driapta și scutul din stinga aș fi scăpat; și așé, precum să dzice cuvântul și ostenința și undelemnul în zădar aș fi fost cheltuit, și mai mult cursul Hronicului înainte a duce, de tot aș fi rămas, de n-aș fi fost, după multă trudă și sfărmare de cap aflat, precum pentru lucrurile Dachiii noastre de au și tăcut unii, iar nu toți istoricii condéile ș-au frânt: nici tăcérea celor mai vechi așé de tot museele, cămările unde stau la citială sau la învățătură, celor mai noi a închide au putut, cât vechimea vremilor și mulțimea annilor stăpânitoarea științii și întruducătoarea uitării, așé de tot și peste tot să să poată face. 303 317: Noi dzicem istorici, însă nu noi a veaculu nostru, ce noi a veacului după cei vechi scriitori, carii macar că nu după puține a soarelui învârtejiri, ca dintr-un greu somn deșteptându-să și ca prin odihnă lucrurile mai marilor săi în mente aducându-și, cu slove a le însămna și celor mai pre urmă viitori, ca pre o materie gata în palmă-le puind, spre tocmirea, orânduiala și aștérnerea lor a-i îndemna și a-i învăța au început. Și aceștia de ciia din céle puține și amelițate însămnări, istoriile vremilor trecute ca dintrun adânc întunéric la lumină și la prăvala lumii li-au scos și li-au arătat. Că precum cineva când află vreo parte de sferă sau de cerc de fier sau de lemn, de pe încujbătura carea véde în parte cea aflată, pre lesne poate giudeca cât să fie fost sfera sau cercul, când au fost tot și întreg. Într-acesta chip Omir, domnul poeticilor, din puține însămnări a altora, prin stâlpi, prin marmuri și prin moși în moși pomeniri, după 200 de ani, toată și întriagă istoria Troadei și războiul a tuturor grecilor la dânsa au scris și la un loc culegând-o, la știința oamenilor au scos-o; din céle, adică puține știute și cunoscute arătând și cu tari argumenturi dovedind, ce au trebuit cei vechi să dzică și n-au dzis, ce au trebut să scrie și n-au scris. Așé Irodot, întăiul istoricilor, după mie și sute de ani istoriia sa au scris; și trăind, el cu 444 de ani mai înainte de Domnul Hristos, pomenéște și de facerea Turnului Vavilonului. Așé și istoria împărățiii persilor și lucrurile ellinilor, cu multe sute de ani mai înainte de dânsul făcute, șăruind. Părintele istoriii s-au numit, nu doară că toată istoriia sa din crierii săi au născut-o, ce că ce de atâta vréme înainte împrăștiiată și netocmită, prin puține însămnări (precum mai sus dzisem) și pomeniri tăvălindu-să, la orânduială și știința tuturor o au adus. Așé Thuchidid, carele al doilé după Irodot istoria ellinilor săi au scris, așé alalți vechi și elenéști scriitori, lucrurile cu sute și mii de ani înainte din istoriile sale încep. Așé Xenofont, așé Dionisie Alecarnisău, așé Pavsanie, așé Cfintius Curțius, carele au trăit 48 de ani după nașterea Domnului Hristos, au scris istoriia lui Alexandru Marele 304 318: 319: Machedon, a căruia împărăție și fapte au stătut mai înainte de Cfintus Curțius cu 360 ani. Așé Plutarh, după 400 ani, au scris de lucrurile lui Filip și a lui Alexandru. Să nu pomenim aicea pre Moisii, marele proroc și hatman nărodului izrailtean, carele cu suflarea Duhului Sfânt scrie istoriia facerii lumii, carele au fost mai înainte de dânsul cu multe vacuri. Ce să pomenim pre Iosif și Filon, carii iudei fiind și în limba eliniască, pre la anii după nașterea Domnului Hrisrtos 60 și 70 pănă la 90, istoriile sale au scris, și mai ales Iosif, carele au alcătuit carte de véchimea lucrurilor iudeești de la începutul neamului său pănă la vrémea lor, istoriia de atâtea mii și sute de ani, din puține fântânele istoriii sfinte, în mari ape și râuri prefăcănd-o. Așé Titus Livius, carele au trăit pănă la anul după nașterea Domnului Hristos, al noaăsprădzécelea, au scris istoriia romanilor și lucrurile mai denainte de dânsul o mie și mai bine de ani. Așé toți alalți luând, și cu puținéle semne îndămânându-să, istoriile sale au șăruit și la cel cădzut a lor stat și chip li-au adus. Acestora dară și noi a ne uita de vom îndrăzni, ce spaimă și ce rușine ne va timpina și macar că cu întriagă a inimii știință dzicem, că nu doară cinstea și lauda a pomeniților istorici pretendeluim vom să cérem, (că aceasta de am și gândi nespălată pata feații noastre am pune), ce ca moimâța lucrurile omenești uimind, după slabe puterile noastre, ne vom nevoi, ca din însămnările și toanele unor mai pre urmă istorici, la ivală și la arătare să scoatem, ce au lipsit în cei vechi și ce au trebuit să nu lipsască, adecă célea ce istoricii cei mai vechi, sau cu condeiul liau trecut sau de nu li-au trecut,cu răutatea vremilor ni-au pierit, sau de sint și de față, ce sint puținéle și amelățături numai, pre larg și mai curat să le aședzăm; precum pofta adeverinții și a iubitorilor de știință adevărată poftéște să le dovedim, precum cestea, ce cât de târdziu și de nou să dzic, altele să nu fie fără 305 Anastasie Marțelin și Zonaras, Cartea 14, Cap. 2 Leat 499 320: Calviz, în Hronologhie la acesta an. Patavie, în Sămăluirea vremilor, Partea 1, Cartea 7 numai iarăși acélea ce în vremile lor adevărat au fost și s-au lucrat. Și dzisele cestor mai de pre urmă nu scornituri de crieri (nu de Dumnădzău acestea în capul vreunui istoric de adeverință iubitoriu să încapă), nici povestiri plăzmuite, ce célea ce cu condeiul atuncea trecute, acmu din închisoarea uitării izbăvindusă, la lumina pomenirii să vie, precum cursul Hronicului pre la locurile și vremile sale, înainte privélii și giudecății cititoriului le va pune și le va arăta. CAPUL III Arată-să cea dintăi a bulgarilor ieșire spre părțile împărățiii romanilor Întăi dară trebuie să să pomenească că noi în a Hronicului nostru, Carte 3, Cap. 2, 3, curat am arătat, precum minciunos și cu năpaste iaste Dachiii numele Flachiii, pre carile vor unii așé numai pe-ntreg și fără nici o socoteală, cu mulți ani mai denainte de desălecatul ei cu romani să i-l dea și cu năpaste asupră să i-l puie, unde noi pre scurt pentru aceasta amelițind, cuvântul am cruțat, că aicea la locul său, pe larg să-l dzicem și să-l arătăm. Deci pricina și născătorii acestui nume nou a Dachiii fiind întăi bulgarii, întăi pentru a lor ieșire într-aceste părți, să dzicem trebuiaște. După prădzile Attilii (pentru carele în Carte trecută mult s-au dzis), cu 48 de ani mai pre urmă, scrie Marțelin, precum leat 499, în 7 ani a împărățiii lui Anastasie împărat (precum însămneadză Calvizie la acesta an și Petavie, Partea 1, Carté 7, iar Gheorghie Chedrin dzice, într-al 10-lea și al 11-lea an a împărățiii lui Anastasie, despre părțile Crivățului s-au arătat întăi spre părțile Evropii neamul varvarilor bolgari, carii pănă atuncea nici vădzuți, nici audziți, necum știuți, era în părțile împărățiii romanilor. Acéștia dară bulgari rădicându-se de piste apa Volga (de pré 306 Leat 502 321: Leat 504 care și numele au), fără véste și tot de o dată au întrat în hotarăle romanilor și pănă la Thrachia peste Dunăré prădând, mari răutăți și jacuri au făcut; împotriva a cărora Anastasie împărat trimițind oaste, li-au ieșit înainte la apa ce să cheamă Zursa și dându-le războiu, fură romanii biruiți; multe capete de frunte și 4000 de slujitori pierdzind. Împăratul Anastasie, vădzind că împotriva a neam vrăjmaș ca acesta cu armele ceva nu va putea folosi, multă sumă de bani dându-le, i-au mai potolit și într-acea dată din hotarăle împărățiii să iasă i-au înduplecat. Bulgarii înapoi întorcându-să, tocma la locul lor să să fie întors, au prin locurile hotarălor împărățiii să fie rămas, la istorici curat a cunoaște n-am putut. Ce atâta numai cât iarăși acela istoric scrie, precum la anul 502, bulgarii iarăși să fie întrat cu pradă și să fie vinit pănă aproape de Thrachie. Aicea cititoriul bine de va lua sama acestor doaă prădzi a bulgarilor, a doaă lucruri va însămna, carele, precum trebuie cunoscându-să, multă lumină socotélii ce vom să dzicem vor da; unul dară iaste, că în prada dintăi au trecut bulgarii prin Dachia, Misié, pănă la Thrachia; iară al doilea precum s-au apropiat numai de Thrachia, din carea aiavea iaste, că bulgarii sau aproape de Dachia au stătut când s-au întors din năvala dintăi, sau în singură Dachia spre părțile câmpului s-au oprit, adecă spre Nistru. Deci, oricum ar fi fost, într-alt chip nu să poate înțelége fără numai că bolgarii prin Dachia li-au fo st a t réce l a M isia ș i l a Thrachia și ochii lor de ochii romanilor întăi în Dachia să fie dat, apoi aiurea. Această socoteală adevărată să fie, dintr-același istoric să dovedéște, de vréme ce scrie că bulgarii, la a doa vinire trecând în Misia au rămas într-însa și Anastasie împăratul cu de-a sila de acolo să-i scoață neputând, li-au dat cale să triacă în Pannonié. Și așé bulgarii, leat 504, au trecut Dunărea și au întrat în Pannonia, unde îndată au luat cetatea Sirmion (carea să fie fost dimpotriva Beligradului aiure am arătat), de unde să cunoaște, că 307 322: Hronograful slovenesc, Glav. 129 de n-ar fi trecut întăi prin Dachia (măcar că aceasta istoricul anume nu pomenéște), n-ar fi scriind, că din Misia sculându-să au întrat în Pannonia, carea iaste pesté hotarul Dachiii spre Apus, precum și de aceasta în doaă, trei locuri s-au pomenit. Rămâne dară adevărul, precum bulgarii, când de la Volga au ieșit, întăi să fie vădzut în Dachia pre romanii acolo trăitori și pre acei romani să-i fie numit cu numele carele au fost având în limba lor romanii, pentru carea acmu așé pre rând vine cuvântul să cercăm, să aflăm și să arătăm, romanii la limba bulgăriască (carea una cu cea slovenescă să fie, nime să va afla să tă[gă]duiască), ce nume au avut. CAPUL IV Dovedéște-să precum numele Dachiii bulgarii să-l fie schimbat și precum moldovanul și romanul în limba lor tot un nume au Cu greșită a voroavei deprindere, Non usu, sed abusu, s-au părut precum numele Dachiii și a romanilor într-însa lăcuitori, într-alt nume s-au numit,că precum cu bună dovadă sintem să arătăm, nu mutat numele, ce într-altă limbă tălmăcit să fie și tălmăcirea deciia să să fie ținut în loc de nume nou; iară amentréle în hirișiia sa și Dachia și romanii din Dachia, precum d-inceput s-au numit, tot așé și astădzi să număsc. Aflăm dară din hronicul slovenesc, precum cel vechiu a romanilor nume, la limba slovenească, să să fie chemat Volohă, carea anume astădzi ni-l dau noaă moldovénilor (și macar că și munténii tot supt acest nume să cuprind, însă mai pre urmă li-au dzis multéni, de carea mai înainte să va dzice), odânăoară romanii pe slovéni de la Dunăre, într-acesta chip scrie: Volohom je naședșim na Dunajckija sloveny; i sedșm im v nih, i nasilujușcim im slovene i v priședșe sedoșa ovina Visle-rețe i 308 Létopisețul slovenesc pentru multe neamuri a slovénilor, Cartea 1 323: prozvașja poljane i proci. Așé aceastași, cu acesteași cuvinte mărturisește, și letopisețul rusesc cel mare, de pre carea și pănă astădzi cei ce vor scrie hiriș slovenéște, când ar vrea să scrie numele romanului și a moldovanului, într-alt chip să le dzică nu poate, fără numai și cestuia și celuia volohă; iară când ar vrea nu după limba slovenescă, ce după cea lătinească să scrie, atuncea volohă numele hiriș rămâne a romanilor din Dachia, adecă din Moldova, iară romanilor din Italia, rimlene, de pe numele, adecă a Romii. De unde decât zările soarelui mai luminos să véde că bolgarii întăi de romanii din Dachiia dând, pre hireș numele romanilor în limba slovenească lor știut, volohi, i-au chemat, adecă români și țara Dachiii, în carea romanii lăcuia, Voloscaia Zemle, adecă țara sau pământul romanilor. Aceștei socoteale neclătite mărturii ne sint toate neamurile a cărora limbă pre limba slovenească maică să cunosc, precum sint: rusii, căzacii, léșii, bolgarii aceștia, slovenii (carii mai pre urmă și ei au vinit în părțile Evropii), boemii, sirbii, bosnénii, și alalte neamuri carele vor mai fi, toate acéstea, după cel hireș și vechi nume a romanilor, în limba lor, volohi ne dzic și noaă și romanilor din Italia, care neamuri de ciia, mari și vestite crăii în Sarmatia, în Misia (căci în Dachia noastră vreun niam de aceștia să să fie stăvit, la vreun istoric a videa nu ne s-au tâmplat), în Thrachia, în Dalmația, în Panonia, în Illiria și în Bohemia, au pus și au întemeiat (carele tuturor știute fiind, acmu aicea mai mult a le număra nu ne vom zăbăvi) și de la dânsele altele cu vréme desprindzindu-să, ca cum în limba lătinească și românească nou nume ar fi priimit – Dachiii Valahia; și românilor din Dachia, adică tuturor romanilor, cu un nume de obște, valahi li-au dzis, iară amentréle numele acesta, după tălmăcirea limbii slovenéști căutându-să, nici mutat, nici schimbat iaste, precum am dzis, roman, și Voloscaia Zemle, țara romanilor, precum noi singuri și astădzi români ne dzicem. 309 324: Gluverie, Întruduceré în gheografie de Dachiia, Cap. 18 CAPUL V Arată-să precum numele Valahiii, după acéste tâmplări, multă vréme cu moldovénii, tuturor românilor, de obște au fost După schimbarea sau mai adevărată tălmăcirea numelui Dachiii în Volohia, multă vréme toate trei țărâle pomenite cu un nume s-au numit, pănă adecă când domniia, dintr-una în doaă, s-au despă[r]țit, pre care vréme partea Valahiii cea mai mare, de pe apa Moldova a toată țara mutând, s-au numit Moldova, singură Țara Muntenească cu numele Valahiii rămâind. Ce pentru adeverința acestui lucru, a noastră socoteală într-o parte dând, singure mărturiile gheografilor să aducem și pentru noi ei să grăiască. Scrie Iohan Bund din Gloverie gheograful: „Lăcuitorii, dzice, acestor țări (adecă a Moldovei și a Munteniii, și a Ardialului) mai denainte au fost gheti, cărora, după socotela lui Plinie, romanii li-au dzis dachi; iară după acéia s-au despărțit Dachiia aceasta într-alte numere noaă. Deci carea demult s-au fost chemând Dachia din mijloc, apoi s-au numit Transilvania, adecă cum dzicem noi Ardialul. Între aceasta și între Dunăre s-au dzis Valahia mică, adecă Țara Muntenească. Între Valahie mică și între apa Prutului, așijderea între Prut și între Nistru pănă la Marea Neagră, s-au chemat Valahié mare, adecă Moldova.” Așijderea, același gheograf, de Transilvaniia, Carte 9, dzice: Care țări acmu cu deosăbite numere să chiamă Valahia și Moldavia în vrémile mai vechi tot c-un nume, Valahia să chema. Deci, noi mai mult cuvântul nelungind, pentru acesta a Valahiii de obște nume, cu mărturiia streinilor, pre cititoriu îndestulit să fie poftim, iară noi vom arăta pricina cum streinii și megiiașii de prinpregiur, și când au început pré acéstea țări cu ale sale numere a le chema. 310 325: 326: CAPUL VI Arată-să pricina căci țărâle acéstea mai pre urmă cu deosăbite numere s-au numit Pricina pentru căci nu toți streinii pre aceste doaă țări (căci pentru țara Ardialului aicea nu dzicem) în trei féliuri le număsc, aiave iaste, căci, precum am dzis mai denainte, acéstea doaă țări supt un nume a Valahiii cuprindzindu-să și pănă când era supt o stăpânire și supt un domn, numai cu însămnarea Valahiii mari și mici să despărțiia; iară după ce s-au despărțit, pre vrémile lui Dragoș Vod’ Moldova și pre a lui Radul Vod’ Negrul Munteniia, Moldova ș-au schimbat și numele și de pe apa Moldovei sau de pe cel mai vechiu nume Molisdaviia s-au numit Moldova. Munténii ș-au ținut numele cel de bolgari pus, Volohia sau Valahia, carele în limba noastră să dzice Țara Românească. Léșii, rusii și alte limbi toate, câte de la Moldova spre Crivăț trăiesc (macar că volohii, din Voloscaia Zemle ș-au schimbat numele în moldovéni și în Moldova), însă ei, cu toții, numele carile întăi de la bolgari au rămas, să li-l rădice n-au priimit; ce tot cu acel vechi nume volohi, adecă romani, i-au chemat și-i chiamă și pănă astădzi. Vecinii despre Apus numele nou priimind, precum moldovénii singuri s-au chemat lor moldavi și țărâi Moldavia i-au dzis și-i dzic. Aceasta noi mai înainte în multe locuri am pomenit din istoricii léșești și din Bonfin și Leunclavie. Vecinii despre Amiadzădzi, carii întăi era împărățiia grecilor, amestecând și cel mai demult și cel mai nou, și din doaă un nume alcătuind, li-au dzis moldo-vlahi și țărâi Moldo-Vlahia. Turcii mai pre urmă (o! căci nici n-au dat Dumnădzău, nici noi, nici altă limbă creștiniască, vecini ca aceștia să nu fie avut) i-au dzis: Cara Bogdan, de pre numele lui Bogdan Vod’, tatăl lui Dragoș 311 327: Vod’, iară moldovénilor bogdanlu, adecă oamenii lui Bogdan. Leunclavie, în Pantecte, la numele Bogdan, dzice că moldovénii așé să să fie chemat, tocma de pe vremile împăratului Vasile Bulgarocton, într-a căruia vréme au fost stăpânind țărâle acéstea un Bogdan și pentru adeverința cuvântului aduce mărturie pe Zonoras, istoric vrémilor acelora, a căruia loc și noi aiurea pre larg l-am pomenit. Tătărâi și după numele ce li-au dat turcii și după numele ce ș-au pus singuri, și bogdanlu dzic moldovénilor, și boldovan schimbând slova dintăi m în buche. Deci pentru numerele Moldovei și a moldovénilor așé, iară pentru numele munténilor într-alt chip, că întăi moldovénii schimbându-și ei singuri numele, precum am dzis, au schimbat și a munte[ni]lor, căci ei spre părțile munților mai mult lăcuind, liau dzis munténi, adecă oameni la munte trăitori și țărâi lor, Țara Muntenească. Léșii, rusii și alte limbi, câte moldovénilor numele să schimbe n-au priimit, pentru ca să facă deosăbiire numerilor acestor doaă țări, au priimit numele caréle moldovénii li-au dat și li-au dzis molténi, schimbând numai n în lude. Vecinii despre Apus aceasta neînvoind, li-au ținut tot numele cel dintăi care li-au fost dat bolgarii și le dzic și astădzi valahi, schimbând numai amândoi o, o, în a, a. Grecii precum moldovénilor așé lor numele li-au alcătuit și li-au dzis ugro-vlahi și țărâi Ugro-Vlahia. Turcii mai pre urma grecilor, oarecé stricând numele grecesc (că cât nu pot turcii să scrie numele străinilor știu toți carii au ispita scriitorilor turcéști), le dzic iflac sau în nume alcătuit cara iflac, care nume macar că iaste să-l tâlcuiască, vlah negru, adecă de pe numele lui Negrul Vod’, domnul muntenésc sau pentru căci toți munténii sint mai negri la față; însă și aceasta pricinesc, cum orthografia turcească arată că iaste strămutat numele din cel alcătuit grecescΟ: ύγγρο -βλάχος, ugrovlahos, dâznidc că amentrelea ar fi trebuit să fie alt neam carele să să cheme ac iflac, adecă vlah alb și împotriva aceluia acesta să să chéme vlah 312 328: negru, care nici au fost, nici iaste; iară alalți turci proști le dzic cara vlah, care nume din orthografia turcească să să fie stricat aiavea iaste, căci la orthografia turciască nici un nume nu să află carele să înceapă din doaă slove mute, cumu-i v și l în cuvântul vlah; pentru aceia cei ce scriu cu orthografie, înaintea lui f și lui l adaog un i și scriu și citesc iflac, iară nu flac sau vlah. Muntenii singuri a tuturor nume puse, nicicum priimind, ș-au ținut numele cel de moșiie și să număsc și astădzi români, adecă romani. Jéle că unii din scriitori în diplomatele domnilor săi și într-alte cărți nesocotind ce cinste cuprind numele român, scriu numele de greci împrumutat ugro-vlah, adecă, căci sint mai aproape de hotarăle unguréști sau căce Radul Vod’ Negrul despre țara unguriască au vinit. Așé dară de schimbarea numelui Dachiii și de numerele carile astădzi țin romanii, carii într-însa lăcuiesc, înțelegându-să, noi de acmu la cursul Hronicului și la calé de unde né-am abătut ne întoarcem. CAPUL VII Dau-să și alte canoane trebuitoare pentru mai curată înțelégerea Hronicului înainte Pănă a întra la Cartea ce urmadză aceștii părți, pentru înlesnirea cunoștinții adevărului am socotit și alte canoane, cătră céle dintăi a adaoge, pentru căci schimbăndu-se numele Dachiii în Valahia și cu a țărâi și a lăcuitorilor într-însa romani, istoriile streinilor vecini, nu puțină confuzie în cunoștința și deosăbirea numerilor fac, un nume adecă pentru altul luând, și lucrurile ce s-au făcut într-o parte a Valahiii, le socotesc într-alta făcute, pentru carea nu puțină amestecătură și greșală videm făcută și în mapele gheograficești céle mai vechi, în carile pe Valahia mare, adecă pe Moldova o pun în locul Valahiii mici și împotrivă pe 313 329: cea mică, în locul celei mari. Așé de ciia locurile, cetățile, apele și hotarăle tot strămutate și schimbate mărg. 1. Canonul întăi iaste unde să va pomeni în Hronic numele țărâlor acéstea, de să va aduce mărturiia istoricului leșesc, rusesc și a altor neamuri pentru carile am dzis, precum numele cest mai de pre urmă, Moldova, n-au priimit; să să știe că de va dzice istoricul Voloscaia Zemlia, pentru Valahia mare, adecă pentru Moldova dzice. Așe va dzice: voloh, pentru romanii carii au lăcuit în părțile Valahiii mari înțelége. 2. Al doile Canon iaste, că unde să va pomeni din istoric latin Valahia sau vlah, pentru Valahie mică, adecă pentru Țara Muntenească înțelége. 3. Al triilea canon iaste, că noi pănă acmu, urmând istoricilor vechi, țărâle amândoaă supt numele Dachiii cuprindém, care numere de acmu lăsindu-l, unde vom pomeni Valahia, pentru amândoaă țărâle vom înțelége, iară când vom vrea să pomenim pentru vreo parte, atuncea cu deosăbit nume, precum trebuința istoriii va pofti, Volohia mare sau Volohia mică vom dzice. 4. Al patrulea canon iaste, înainte prin multă vréme de ani, la istoricii grecești și ellinești, pentru Dachia sau Valahia, cevași a să pomeni neaflând, mai cu de-adins dzice, pentru lucrurile carile s-au făcut prinpregiurul Valahiii, din carele macar că istoricii tac, însă starea și traiul romanilor în Valahia să înțălége, după pravila canoanelor, carele am dat întăi, că tăcérea în istorii, precum nu pune, așé nu rădică lucrul. 5. Al cincilea canon iaste că de să va pomeni din istoric ellinesc Valahia, iară nu Moldo-Vlahia sau Uggro-Vlahia, iaste prepus pentru o parte, au pentru toată Valahia, va să înțăleagă? Și atuncea cititoriul să socotească pentru lucrul ce să povestéște, spre care parte mai aproape cade; deci spre carea va fi mai aproape, pentru aceia să să înțăliagă, adecă precum pomenéște Nichifor Grigoras (caută mai pre 314 larg mai pre urmă), precum craiul sirbăsc au luat pe fata a domnului de Vlahia; trebuie a să înțelége că pe fata domnului muntenesc au luat, căci muntenii sint mai aproape de sirbi sau precum va vrea cititoriul să giudece că din lucru ca acesta al istoriii, primejdiia minciunii nu să aduce, ce greșala să face numai în numere.