De multă vreme m-am gândit eu că ar trebui scris un capitol Moș Teacă pensionar. Căci acest brav melitar e tot așa de teribil când trece la pensie ca și când e în activitate.
S-a întâmplat, însă, că Moș Teacă mi-a luat înainte și s-a descris el singur, așa cum eu nu l-aș fi putut zugrăvi niciodată. Într-o petiție pe care o adresează Camerei și pe care o găsesc în Naționalul, Moș Teacă, reprezentat prin dnii general Haret (?), colonel Boteanu (Romulus sau Gomulus?), lt.-colonel Ghidionescu, maior P. Niculescu și căpitan C. Lămotescu, declară că îi trebuie ceva sume mai multe, fiindcă a luat parte în campanii.
Iată cum se exprimă cazonul pensionar:
„Ofițeri de toate gradele ierarhiei militare semnalați pe câmpul de luptă din Bulgaria, unii din aceștia acablați de infirmități, rezultat al zbuciumărilor campaniei și retrași astăzi din rândurile armatei, pentru educațiunea și îmbărbățirea acelor care, să le ia locul presint în mare parte, aspectul unui mare discredit și dezgust de cariera armelor”.
Care va să zică, acablații prezint aspectul unui mare discredit, fiindcă au remunerația prea mică? Nu mai prezintă aspect de discredit, leat, că te acablez cu patru zile ploton de pedeapsă!
Mai departe, însă, bravul Teacă ne spune că:
„Desinteresul de a se privi cu atâta indeferență, umilitoarele mijloace procurate pentru existența acelor care și-au expus viața în lupte constituie o flagrantă injustiție și o crimă ce țara comite în detrimentul acestor virtuți militare și a familiilor acestora, care, în profunda lor decepțiune, exprim cu indignațiune că țara, muma lor, este atât de ingrată cu dânșii”.
Acest nou model de stil cazono-pensionar a întrecut tot ce imaginația de micul echipament poate fabrica. Se stabilește un fel de familie nouă, cum se vede treaba. Conform acestei declarații, iată ce scenă se poate petrece la comisia de recrutare:
Vine recrutul. Comisia îl întreabă:
— Cum îl cheamă pe tat-tău, băiete?
— Teacă, domle.
— Da’ pe mă-ta?
— Pă mama? Virtutea militară.
Și de ce mă rog? Pentru că, vorba lui Moș Teacă: „Edificându-se cu această modestă ameliorare materială în momentul comemorativ al țării pentru războiul independenței sale; recompensă binemeritată oficerilor luptători și asimilaților lor”.
Eu, unul, aș propune ca în loc de „această modestă ameliorare materială în momentul comemorativ al țării” să se acableze pensionarii cu câte un profesor de limba românească. Nu de alta, dar sunt băieți din familia Virtuții militare, și e păcat să prezinte aspectul unui discredit al stilului.