Cum e cam visător și poetic din fire, Moș Teacă are obicei de se plimbă uneori seara pe bulevard împreună cu locotenentul Spanopolu, pentru ca să nu tulbure pe madam Teacă, a cărei pasiune pentru spiritism a ajuns o adevărată manie.
— Toate bune, locotenente, numa un lucru nu l-am înțeles eu: cum e cu lumina asta ilectrică?
— Foarte ușor.
— Hm, ușor!… Știu eu că-i ușor, numa melitarii au greutate; da vorba e: cum devine ea?
Locotenentul Spanopolu, care a făcut un an la Fontainebleau și doi la Saint-Cyr, se grăbește să-i explice.
— Cum devine? Foarte simplu: iei două pile, le freci bine, și poftim lumină!
— Două pile? Vezi mneata?! Și dobitocu dă fierar dă lângă mine are atâtea pile și să canonește cu gaz!
— Țară incultă! Noi, ceștia de la Sant-Cyr, am afirmat-ontotdeauna, du reste.
— Da ia să mai îmi spui: am văzut la Brașov niște tramvaiete de-alea, zice că sunt tot cu de-asta… cu ilectritate… Atunci de ce nu dau lumină?
— O, e simplu ca două cu două: experiența ne arată că dacă umblăm cu o lumânare prea iute — nu-i așa? lumânarea se stinge din cauză că se clatină — nu-i așa? Același fenomense observă cu lumina electrică de la tramvaie. Dacă tramvaiele umblă repede — nu-i așa? lumina se clatină, ea filează — nu-i așa? și se stinge. E elementar.
— Foarte bine; da am văzut pă la birturi niște alea tot cu…de aia… cu ilectritate… Și nu să isprăvește niciodată. Ce au?
— O, asta e pânza Penelopii…
— Pânză? Vezi mneata?!
A doua zi Moș Teacă trage un ordin de zi:
„Având în vedere că efectele de-mbrăcăminte se deteriorează, sau chiar se strică prea curând; având în vedere că lumina ilectrică de pânză se păstrează mai bine; toate efectele de îmbrăcăminte și chiar de cazarmament se vor face pe viitor din pânză ilectrică.”