Povestea vorbei

Aideţi să vorbim degeabă,
Că tot n-avem nici o treabă.
Fiindcă
Gura nu cere chirie,
Poate vorbi orce fie.
De multe ori însă
Vorba, din vorbă în vorbă
Au ajuns şi la cociorbă.
Ş-atunci vine proverbul:
Vorba pe unde a ieşit
Mai bine să fi tuşit.
De aceea
Cînd vrei să vorbeşti, la gură
Să aibi lacăt şi măsură.
Adică:
Vezi bîrna din ochiul tău
Şi nu vorbi p-alt de rău.
Spre pildă:
Cînd vei vorbi de mucos,
Nici tu să fii urduros.
Că nu e mai urît cînd cineva
Face pe frumos că e ponevos
Şi pe cel urît că e aurit.
Altul iar
Trînteşte cuvîntul tronc,
Ca cloşca cînd face clonc.
Şi se pomeneşte vorbind:
Frumoasă noră dobîndişi,
Dar se uită cam piaziş.
Şi că
După ce e neagră, o cheamă şi Neagă;
După ce e mută, apoi e şi slută.
Sau
Urît meşter a croit-o,
Rău ciocan a ciocănit-o.
Sau
Bun ciocan te-a ciocănit,
Că frumos te-a potrivit.
Şi
Urît tată a avut,
Să-i semene l-a făcut.
Sau
Fă-mă, tată, ca să-ţi seamăn
Ca frate cu frate geamăn.
Dar însă
A semănat crastaveţi
Şi au răsărit scăieţi.
Sau că
Tata avea armăsar,
Dar el a ieşit măgar.
Şi aşa,
Cu vorbe îmbolditoare
Îl atinge unde-l doare.
De aceea niciodată
Chelului despre chelie
Să nu-i spui vro istorie.
Şi
Cu pleşuvul cînd vorbeşti
Tivgă să nu pomeneşti
Şi nici
Să nu rîzi de măgar cumva,
Că poate îl încaleci cîndva.
Totdauna
Gura care e-mpuţită
Altui e nesuferită,
Că dacă
Mie-mi miroasă a floare,
Dar altuia a putoare.
Şi în scurt,
Noi rîdem de unul-doi
Şi patruzeci rîd de noi.
Pentru că
Nu este răsur să n-aibă cusur.