Povestea vorbei

O slugă flecară pe unde slujise
Toţi tot îl bătuse şi tot îl gonise,
Încît dintr-aceasta prea rău ajunsese,
Hainele pe dînsul toate să rupsese.
Un negustor astfel portul prost văzîndu-i,
Odată-ntîlnindu-l l-a-ntrebat, zicîndu-i:
— Ce o fi pricina de nu-ţi merge bine?
Că eu te ştiu încă de copil pe tine,
Beţiv, curvar nu eşti, cărţi nu joci, îmi pare,
Cum putuşi ajunge-n aşa proastă stare?
De ce nu-ţi vîri capul la vrun om de treabă
Şi tot umbli razna pe drumuri degeabă?
— Jupîne, — el zise — nu-mi e altă vina
Decît căci spui dreptul e toată pricina.
Minciuna nu-mi place, vorbesc adevărul.
D-aceea orunde mă pisez ca mărul
Şi mă dau îndată pe poartă afară,
De nu-mi găsesc locul şi pacea în ţară.
Îi zise lui omul, auzind aceste:
— Că spui adevărul nici un rău nu este,
Aşa slugă mie chiar îmi trebuieşte
Şi de vei, d-acuma vin’ de te tocmeşte.
Să tocmiră-ndată şi se învoiră,
În două-trei vorbe zapisu-ntăriră.
Deci îl luă omul ca să-l procopsească
Şi plecă cu dînsu-n piaţ să tîrguiască.
Cumpără, îi dete un codru slănină
Şi într-o hîrtie puţină făină,
Zicîndu-i: — Na, du-le acestea acasă
Şi ză să gătească ceva pentru masă.
El, dacă se duse la a sa stăpînă,
Să uită la dînsa, dîndu-i-le-n mînă,
Şi văzînd că cată cam pieziş din fire,
Începu să-i zică ei şi să se mire:
— Aolio! cu cauţi chiar ca o găină,
C-un ochi la făină şi alt la slănină!
Ea cum îl aude, luînd furca, sare
Ş-îl încarcă bine cu ea pe spinare,
Strigînd: — Auzi vorbă! auzi fleac odată!
Tocma un ca tine de min’ joc să-şi bată!
Afară! afară! slugă blestemată,
Să nu-mi calci în curte, că-ţi sparg capu-ndată.
El fugind pe poartă în drum se opreşte,
Iacă şi stăpînul său îl întîlneşte.
Îl întreabă: — Ce e? Că l-a gonit zise,
Scărpinîndu-şi locul unde îl lovise.
— Dar de ce pricină? — stăpînul întreabă —
Pe bună dreptate, or aşa, degeabă?
— Văz eu, — el răspunse — e cum se vorbeşte:
Cine spune dreptul loc nu-şi mai găseşte.
Auzind stăpînul din ce i-a fost plînsul,
Începu să zică asfel către dînsul:
— Ba nu-ţi e, sirmane, niminea de vină,
Ci gura-ţi, flecara, este de pricină;
Să spui adevărul altă să-nţelege,
Nu de unul ş-altul omul să se lege;
Gura ta te bate ş-o să te mai bată
Daca ea îţi este flecară odată.