Povestea vorbei

Pomul se cunoaşte din roadă
Şi omul din mintea neroadă.
Că el
Nici în cap ce nu-ţi pocneşte
A vorbi se pomeneşte.
Şi trînteşte vorba,
Hodorog-tronc! ca o roată
De la o moară stricată.
Şi
Tot înşiră la gogoşi,
Spuind despre moşi păroşi.
Şi
Vorbeşte neisprăvite,
La-nşiră-te mărgărite.
Adică:
Să ni se arate va
Că ar fi ştiind ceva.
Dar se cunoaşte
Omul prost din vorbuliţă
Şi nuca din uşurinţă.
Pentru că
Judecata-i e oloagă,
Că-i lipseşte-n cap o doagă.
Om în trup destul de mare
Şi minte de copil are.
Ştie vorbe să îndruge
Parcă tot la ţîţă suge.
Ştie ca calul prost
Să ia hamul de rost.
E bătut la cap
Tocma ca un ţap.
Ştie sfătuiri să dea
Cît ştie şi baba mea.
Ar vrea să facă şi el,
Dar nu ştie în ce fel.
Şi el rosti de să plăti.
Povestea ăluia:
Zile înşirate, fire încurcate,
Pînză rău ţesută şi vreme pierdută
S-o lovi, nu s-o lovi,
Na-ţ-o frîntă că ţ-am dres-o.
Unde chiorăşte şi unde loveşte.
Cel copilăros totdauna.
Gîndeşte-n mintea-i adîncă
Numai el pîine mănîncă,
Şi alţii mănîncă paie
Ca vitele din copaie.
Dar însă
Vorba-n colţuri şi rotundă
Fără cercuri se înfundă.