SPIRIDON, ZIȚA (intră agitată)
ZIȚA: Auzi mizerabilul! să se-ntinză până-ntr-atâta ca să-mi facă un afront.
SPIRIDON: D-ta ești, cocoană Zițo? Bine că veniși. Eu n-am putut să viu. Mi-era frică să nu mă spuie nea Chiriac lui jupânul, că am umblat noaptea pe drum…
ZIȚA (repede): Ei! L-ai găsit? I-ai vorbit? I-ai dat? I-ai spus?
SPIRIDON: Da, cocoană.
ZIȚA: Ce-a zis?
SPIRIDON: „Mersi!”
ZIȚA: Și tu ce i-ai spus?
SPIRIDON: „Pentru puțin.”
ZIȚA: Nu i-ai spus cum ți-am zis eu?
SPIRIDON: Ba da, l-am luat să-i arăt casa.
ZIȚA: Nu mai trebuia să-i arăți nimic, că-i scrisesem eu în bilet unde să vie.
SPIRIDON: Așa mi-a zis, să-i arăt casa, ca să meargă la sigur… Dar când să ies de pă maidan cu dumnealui, tocmai trecea jupânul de la vale; am lăsat pe persoana în chestiune să m-aștepte pe maidan și eu am sărit peste uluci prin fundul curții, că mi-era frică să nu dea jupânul cu ochii de mine, ori să vie acasă și să nu mă găsească.
ZIȚA: Prostule! Nu știi că nenea e de rond la noapte? Nu mai dă pe-acasă până la ziuă.
SPIRIDON: Dar dacă mă găsea pe uliță, plăteai dumneata pielea mea?
ZIȚA: Ei! Și zi persoana în chestiune așteaptă pe maidan?
SPIRIDON: Da, și mi-a dat și biletul ăsta ca să ți-l aduc.
ZIȚA (luând biletul): Și nu mi-l dai mai curând! Adu să văz. (merge la o parte și citește.) „Angel radios! De când te-am văzut întâiași dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul rațiunii… (își comprimă palpitațiile.) Te iubesc la nemurire, Je vous aime et vous adore: que prétendez-vous encore? Inima-mi palpită de amoare. Sunt într-o pozițiune pitorească și mizericordioasă și sufăr peste poate. O da! Tu ești aurora sublimă, care deschide bolta azurie într-o adorațiune poetică infinită de suspine misterioase, pline de reverie și inspirațiune, care m-a făcut pentru ca să-ti fac aci anexata poezie:
„Ești un crin plin de candoare, ești o fragilă zambilă, Ești o roză parfumată, ești o tânără lalea! Un poet nebun și tandru te adoră, ah! copilă! De a lui pozițiune turmentată fie-ți milă; Te iubesc la nemurire și îți dedic lira mea! Al tău pentru o eternitate și per toujours.”
(Foarte aprinsă, își face vânt cu scrisoarea și se plimbă repede.): Spiridoane băiete, du-te, du-te iute; te așteaptă siguralmente… du-te… spune-i să aștepte, viu și eu după tine numaidecât, numai să vorbesc cevașilea cu țățica.
SPIRIDON: Nu pot, cocoană, să mă duc, până nu mi-o da voie ori nea Chiriac, ori cocoana.
ZIȚA: Unde-i Chiriac?
SPIRIDON: Nu știu, pân curte.
ZIȚA: Dar țața?
SPIRIDON: Lucrează dincolo. (Zița pornește spre ușa din stânga, când ușa se deschide și Veta intră.) Iacătă-i cocoana.