RICĂ VENTURIANO, apoi SPIRIDON
RICĂ: (Coboară încet pe fereastră pe unde a ieșit; este prăfuit de var, ciment și cărămidă; părul îi este în neorânduială; pălăria ruptă; e galben și tras la față; tremură și i se încurcă limba la vorbă; i se nălucește a spaimă din când în când și îl apucă slăbiciune la încheieturi.) Am scăpat până acum! Sfinte Andrei (30.XI.), scapă-mă și de acu încolo: sunt încă june! Geniu bun al venitorului României (01.XII.1918), protege-mă; și eu sunt român! (răsuflă din greu și își apasă palpitațiile.) O ce noapte furtunoasă! Oribilă tragedie! (i se pare că aude ceva și tresare.) Ce de peripețiuni!… Ies pe fereastră și pornesc pe dibuite pe schele! Mă țiu binișor de zid și ajung în capătul binalii… Destinul mă persecută implacabil… Schelele se-nfundă; nici o scară… Cocoana perfidă mă indusese în eroare… Vreau să mă-ntorc și d-odată auz pe inimici venind în fața mea pe schele. O iau înapoi fără să știu unde merg; mă împiedic de un butoi cu țiment… O inspirațiune,… – eu ca poet am totdeauna inspirațiuni! – m-ascunz în butoi! Pașii inimicilor s-apropie în fuga mare, mulți inși trec iute pe lângă butoiul meu înjurându-mă; eu, ca june cu educațiune, mă fac că n-auz… Toți se depărtează… Auz un zgomot, strigăte, țipete de femei, în fine o împușcătură. Zgomotul apoi cu încetul se stinge, totul rămâne într-un silențiu lugubru, numai din depărtare se aude orologiul de la Stabiliment bătând 11:20… oră fatală pentru mine! – Ies binișor din butoiul meu, mă târăsc de-a bușele pe schele și mă pomenesc înapoi aci… Ce să fac? Pe unde să ies? Îmi trebuie o inspirațiune ingenioasă… (pune mâna la frunte și caută în gând.) Da, am găsit-o! Să ies pe ușe. (merge repede în vârful degetelor la ușa din fund, o deschide; afară, în sală, e beznă.) Obscuritate absolută! (merge la fereastră.) A! Auz pași; vine cineva pe schele. (se repede la ușa din dreapta, a odăii lui Spiridon.) P-aici! (Spiridon intră în același moment repede, și se lovesc amân2 în piept.) Ah! Cum m-ai speriat! (îi vine rău.)
SPIRIDON: D-le, musiu, tot aici ești? E foc mare, trebuie să fugi! Dacă o pune mâna pe dumneata, te omoară…
RICĂ: Mă omoară?… Scapă-mă, băiete, scoate-mă de aici… Pe unde să ies? (pornind spre ușa din dreapta, pe unde a intrat Spiridon.) Pe aici…
SPIRIDON: Nu se poate. (îi taie drumul.) Odaia d-acolo răspunde tot pe scara a’ mare; vrei să te-ntâlnești cu ei piept în piept?
RICĂ: Nu, nu voi; dar atunci ce-i de făcut! Existența mi-este periclitată. Voi să scap. Scapă-mă: îți dau bacșiș trei sferturi de rublă.
SPIRIDON: Trei sferturi de rublă: șase pachete de tutun! Te scap.
RICĂ: Cum? Pe unde? Spune-mi iute, că mi-e degrabă, îmi vine stenahorie.
SPIRIDON: Dumneata stăi aici. Eu mă duc colea în odăiță (la dreapta), deschiz ușa care dă în scară, cum i-oi vedea că se urcă sus, te chem în odaie, închidem ușa de la mijloc, și când or intra cu toții aici, îți dau drumul pe dincolo pe scară, te cobori și ieși repede pe poartă… Lasă că te scap, n-ai grijă.
RICĂ: Da, du-te degrabă!
SPIRIDON (cu șiretenie): Apoi, nu-mi dai?
RICĂ: Ce?
SPIRIDON: Ce mi-ai făgăduit.
RICĂ: Ba da, îți dau. (se caută în toate buzunarele și completează suma din mărunțele; Spiridon o socotește cu scumpătate.) Băiete, (solemn) tânărule! Știi tu în ce pozițiune mă găsesc? Știi tu ce pericol mă amenință?
SPIRIDON: Ba bine că nu! Dacă n-oi ști eu păpara lui jupânul!… Hehei! Lasă; dacă n-ăi putea scăpa…
RICĂ: ’Ai? (șovăie.)
SPIRIDON: Ai să vezi și dumneata al dracului ce e… De ce-i zice lui „Titircă Inimă-Rea”?
RICĂ: Nu, nu voi să văz, scapă-mă.
SPIRIDON (cam rece): Ei! Lasă, dacă oi putea, te scap eu, firește.
RICĂ: A! (șovăie.) Auz zgomot pe scară; se suie… (șovăie.) Aleargă; scapă-mă! (Spiridon iese încet în dreapta, numărând gologanii; Rică îl zorește de la spate.)