JUPÂN DUMITRACHE, NAE IPINGESCU, apoi SPIRIDON
JUPÂN DUMITRACHE: Știi (se îneacă de emoție), mă stăpânesc, adică-i vorbesc cu perdea, nu voi să-i isplic lucru formal, ca să n-o rușinez.
IPINGESCU: Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE: Știi cum e dânsa…
IPINGESCU: Coana Veta? Rușinoasă,… mie-mi spui?
JUPÂN DUMITRACHE (plimbându-se agitat): Adică chiar în casa mea să nu pot eu pune mâna pe bagabontul? Că n-a avut pe unde ieși; altă scară nu mai are casa. (strigă.) Spiridoane! Chiriac! Chiriac! Spiridoane!
SPIRIDON (vine din dreapta, cu părul vâlvoi, sculat zăpăcit din somn): Ce-i porunca, jupâne?
JUPÂN DUMITRACHE: Porunca? Vino să-ți dau poruncă. (îl ia de păr.)
IPINGESCU: Hahahaha! Dă-l, dă-l cățeaua!
JUPÂN DUMITRACHE: Apoi parcă ne-a fost vorba, musiu Spiridoane băiete, să nu te mai găsesc dormind când mă-ntorc acasă! Na poruncă! Na poruncă! Mai na poruncă! Să-ți mai treacă de piroteală!
SPIRIDON (plângând): Auliu, jupâne, auliu! Ce ți-am făcut eu, jupâne, dacă am dormit?
IPINGESCU (strajnic cătră Spiridon): Pentru ce nu ești prezent la apelul nominal?…
SPIRIDON: Auliu! (se jelește.)
JUPÂN DUMITRACHE: Taci! Unde-i Chiriac?
SPIRIDON (fugind într-un colț): Nu știu…
JUPÂN DUMITRACHE (se repede la el; Spiridon fuge): Da’ să mănânci și să dormi știi?
SPIRIDON: Doarme în odaia dumnealui, jupâne.
JUPÂN DUMITRACHE: Doarme? Toți dormiți, dormire-ați somnul ăl lung! Pâinea știți să mi-o mâncați. Cheamă pe Chiriac degrabă… mergi!
IPINGESCU (cătră Spiridon, bătându-i din picior): Urgent! (Spiridon iese degrab’ în stânga.)
JUPÂN DUMITRACHE: Chiriac! Chiriac!… Eu arz în foc și toți trag la aghioase! Eu arz de onoarea mea de familist și lor de somn le arde… Chiriac!