VETA, ZIȚA
ZIȚA (intră prin fund repede): Ce e, țațo? Ce s-a întâmplat? Mi-a spus Spiridon…
VETA (sculându-se repede de pe scaun): Zițo, Zițo, tu mi le faci toate, tu m-ai dus la „Iunion”, tu ai dat nas amploiatului să se ție după noi, de mi-am găsit beleaua cu Chiriac…
ZIȚA: Cu Chiriac?
VETA (dregând-o): Cu dumnealui, cu Chiriac, cu toți; l-ai chemat să vie, și în loc să vie la tine a venit aici.
ZIȚA: Și?…
VETA: Și tocmai când să-i dau drumul înapoi pe ușe, iacătă-i dumnealui cu Nae ipistatul se suia pe scară strigând ca niște turbați…
ZIȚA: Și pe urmă?
VETA: L-am făcut scăpat pe fereastră, i-am dat drumul pe schelă, ca să iasă pe la spatele binalii, pe portița dinspre maidan.
ZIȚA (cu spaimă): Pe portița dinspre maidan!
VETA: Da, pentru că pe scara a mare s-ar fi întâlnit piept în piept cu dumnealui.
ZIȚA (zdrobită): Țațo! Per l’amour di Dieu! Portița dinspre maidan e încuiată; adineori am vrut să viu eu p-acolo, ca să nu mai ocolesc, și a trebuit să mă întorc iar pe uliță ca să intru în curte.
VETA: Încuiată? Și ulucile sunt de doi stânjeni! Atunci persoana în chestie n-a putut fugi! Zițo, Zițo! E primejdie! dumnealui e grozav, Chiriac e nebun!
ZIȚA: Vai de mine! Monșerul meu! Mi-l omoară!
VETA: Chiriac a luat pușca cu spangă și dumnealui a scos sabia…
ZIȚA: Nu mai spune țațo, că mor! (se aude o dărâmare de scânduri.)
VETA: Taci! (ascultă amândouă.)
JUPÂN DUMITRACHE (de afară): Ațin’te, Chiriac!
IPINGESCU (de afară): Stai! În numele Costituțiunii!
VETA (îngrozită): L-a prins!
ZIȚA (asemenea): Ah! Mor!
VETA: Sunt în curte, ’aide să mergem degrabă. Tu ai făcut încurcătura, tu s-o descurci! ’Aide repede de scapă omul din primejdie.
ZIȚA: ’Aide! (Amân2 pornesc să iasă prin fund; când ele vor să pășească pragul, s-aude alt zgomot afară și strigăte.)
GLASUL LUI JUPÂN DUMITRACHE: Nu le lăsa, Chiriac! (zgomot, strigăte și o detunătură de pușcă.)
VETA: Chiriac!
ZIȚA: Monșerul meu! (ies amândouă desperate.)