VETA singură, apoi DUMITRACHE și IPINGESCU
VETA: A scăpat sărmanul… Ce comedie! Doamne sfinte! Dacă-l prindea Chiriac, îl omora. Vezi dumneata cine mi-a fost soră-mea Zița! D-aia se ținea dumneaei de capul meu să tot batem grădinile; era amorezată. Și eu, proastă, să nu știu nimic, și să-mi fac zile amare cu Chiriac din pricina lui musiu ăsta… Bine că a scăpat, vai de el; acum trebuie să-i sfârâie călcâiele pe maidanul lui Bursuc. (coboară la masă și se face că lucrează. Ușa din fund se deschide de perete și intră furioși jupân Dumitrache și Ipingescu cu săbiile scoase.)
JUPÂN DUMITRACHE (înaintează strajnic): Cocoană! Cine a fost acum aici? (Ipingescu caută cu ochii în toate părțile, se uită pe sub pat, pe sub masă, peste tot.)
VETA: Cine să fie?
JUPÂN DUMITRACHE (fierbând): Cine să fie?… Știu eu cine să fie? Dacă aș ști, nu te-aș întreba.
IPINGESCU: Rezon! (caută mereu.)
VETA: Ei! Știi că ești nu știu cum! Ce vii așa turbat? Uite, cu sabia scoasă, ca la bătălie.
JUPÂN DUMITRACHE: Nu râde, cocoană, după ce că paț un afront tocmai la ce-am ținut eu, nu râde; du-te dincolo, cocoană!… De ce nu te-ai culcat pân-acum?
VETA: Zău, că nu ești în toată firea! Auzi că de ce nu m-am culcat; pentru că nu mi-a fost somn. Ce! Vrei să mă culc și să-mi las lucru? Mâine e sărbătoare, trebuie să mă gătesc să merg la biserică.
IPINGESCU: Rezon!
JUPÂN DUMITRACHE: Cocoană, du-te dincolo, aci avem treabă; du-te curând. (umblă agitat, strigând.) Spiridoane! Spiridoane! Chiriac! Spiridoane! Chiriac! (către Veta.) Rău ai făcut, cocoană!
VETA: Ce rău? Ce visezi? Ce-am făcut?
JUPÂN DUMITRACHE: Știi dumneata bine! Dumneata să tragi păcatul de ce s-o întâmpla (sinistru), că are să se întâmple lucru mare, cocoană, măcar să știu de bine că merg la cremenal!
VETA: Ești nebun! (aparte.) Acu nu mai mi-e frică.
JUPÂN DUMITRACHE (strajnic la culme): Du-te, cocoană, și nu râde.
VETA: Iaca, mă duc. (iese răzând în stânga planul I.)