ZOE și TIPĂTESCU
ZOE: Unde e? unde poate să fie Cațavencu?
TIPĂTESCU: Nu știu: a fugit, a murit, a intrat în pământ… (după o pauză, apropiindu-se de Zoe) Ei? și pentru ce voiești să știi? pentru ce să te-ngrijești mai mult acuma? Din contra. Eu parcă nu mai am grije… Zoe, gândește-te: de două zile, oamenii noștri aleg pe Dandanache, pe care-l așteptăm din minut în minut, — am ordine să-i fac o primire strălucită…
ZOE: Ei și?
TIPĂTESCU: Ei!… De două zile va să zică, strivesc pe Cațavencu, și el nu e nicăiri. Unde e? pentru ce nu s-arată?… are scrisoarea, pentru ce nu o publică? Pentru ce a dispărut, nu știu, — din ce motive nu publică scrisoarea, nu-mi pasă, — destul că nu o publică… Și-l crezi tu pe mișelul capabil să nu o publice pentru altceva, decât pentru că nu poate?
ZOE: Ce inimă! ce judecată ai, Fănică? (cu frământare concentrată.) Dar aste două zile cum am trăit eu?… Ce strângere continuă de inimă! ce frică! ce tortură!… Fiecare persoană care-mi iese înainte, fiecare figură pe care o văz, fiecare mișcare ce se face în jurul meu îmi zdrobește toata puterea… Fănică, ai milă de mine, o zi încă de astfel de chinuri și nu mai pot trăi… înnebunesc… (își ia capul în mâini și plânge.)
TIPĂTESCU: Nu fi copilă, Zoe… Zoe…
ZOE (plânsă) : Tu nu înțelegi, tu nu simți! Peste câteva minute se sfârșește alegerea și se proclamă deputat al vostru Dandanache; sunt sigură… sigură… că în același moment, mișelul, care s-a ascuns și ne pândește din întuneric, o să-și împrăștie publicația lui infamă… ca să-și răzbune! Ei… atunci eu?…
TIPĂTESCU (scoate polița din buzunar și i-o arată) : Nu poate… dacă face asta, e pierdut…
ZOE: Ce-mi pasă! după ce m-o pierde pe mine!… Fănică! n-aș voi să mă răzbuni, aș voi să mă scapi… Prevedeam asta… Presimțeam c-o să ajungem aici, când am văzut scandalul de alaltăieri seara la întrunire… Iată culmea nenorocirii: el nu știe că ai plastografia lui… el nu știe că dacă ar veni aici să primească schimbul acestor două hârtii, ar scăpa și el și m-ar scăpa și pe mine… Te-ai bizuit să joci cu Cațavencu și te-ai amăgit, și mi-ai jucat onoarea mea, rușinea mea, viața mea, și ai pierdut, pentru că sau el joacă mai bine ca tine, sau noi avem mai puțin noroc decât el… (se îneacă de plâns.) Ce să fac? ce să fac?
TIPĂTESCU: Taci! vine cineva… șterge-te la ochi!