TIPĂTESCU, ZOE, apoi PRISTANDA
ZOE (coborând precipitat treptele) : Ai auzit, Fănică? Ai auzit? Onestul tău d. Agamiță, care reușește, care triumfează, păstrează scrisoarea… Ce trebuie să facă onestul Cațavencu, care n-a reușit, care-și mușcă acuma mâinile, își mestecă turbarea și mă ochește din cine știe ce ascunzătoare? (agitată) A! mi-e groază să mă gândesc. Ce face Cațavencu? unde e ascuns șarpele? de unde o să-și arunce veninul asupra mea!
TIPĂTESCU: Zoe! Zoe! fii bărbată…
ZOE (înecată) : Nu mai pot, nu mai pot. Vorbele lui Dandanache mi-au luat toată puterea, mi-au frânt inima… A! înnebunesc de frică. (își ascunde obrazul)
PRISTANDA (venind repede din stânga) : Coană Joițico! coană Joițico!…
TIPĂTESCU: Ghiță!
ZOE (tresărind) : Ghiță… Ce e? Spune!
PRISTANDA (oprindu-se) : Coană Joițico, voiam să…
ZOE (fierbând) : Spune, nu mă chinui! Ce e? A publicat-o? dă-mi-o s-o văz! (foarte agitată) dă-mi-o, s-o văz!
TIPĂTESCU: Zoe! ești nebună!
PRISTANDA (aparte) : Curat nebună!
ZOE: Da, sunt nebună! și ție trebuie să-ți mulțumesc de asta.
PRISTANDA (căutând s-o calmeze) : Nu, coană Joițico, nu e nimica, nu e nimica publicat… „Răcnetul” nici n-a apărut astăzi… După ce a fugit Cațavencu, dăscălimea s-a apucat la ceartă, s-au bătut, l-au bătut pe popa Pripici, și nici vorbă să mai scoață gazeta… S-a spart partidul independent… s-a spart! (încet Zoii, trecând spre Tipătescu) Am să vă spun ceva secret, acu numaidecât!
TIPĂTESCU: Nu spuneam eu! Dar Cațavencu?
PRISTANDA: Nu l-am găsit, coane Fănică, parcă a intrat în pământ. (bâtându-se repede pe frunte ca și cum și-ar aduce aminte de ceva) A! ce-am uitat! Să mă iertați, sărut mâna, coane Fănică… Ministrul… nu, miniștrii, toți șapte, vă cheamă la telegraf numaidecât… de-aia vă căutam așa de zor…
TIPĂTESCU: La telegraf? Ce mai vor de la mine?
PRISTANDA: Nu știu, dar bate telegraful de un ceas, coane Fănică, trebuie să mergeți.
TIPĂTESCU: A, blestemată politică… Zoe! Zoe, curaj, mă duc…
ZOE: Du-te.
TIPĂTESCU: Mă-ntorc îndată. (îi sărută mâna.) Zoe, fii cuminte! Nu suntem pierduți; n-ai grijă; la revedere! (pleacă prin fund.)
ZOE: La revedere!… A!… cum pot să iubesc pe omul ăsta! (cade pe gânduri. Pristanda urmărește pe Tipătescu până la ieșire și se uită după el până se depărtează.)