ZOE, TIPĂTESCU, DANDANACHE,
DANDANACHE: Cum îți spui, să nu m-aleg, puicusorule, nu merdzea… Eu, familia mea, de la patuzsopt… luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă… si eu mă-nțeledzi tocmai acuma să remâi pe dinafară… fără coledzi!… si cât p-ați, neicusorule, să nu m-aleg…
ZOE: Să nu te-alegi d-ta, cu meritele d-tale! era peste putință…
TIPĂTESCU: Peste putință…
DANDANACHE: Ei, uite asa, cu meritele mele, coniță, vezi! era cât p-ați, dar stii, cât p-ați… întreabă-mă, neicusorule, să-ți spui: nu vrea Comitetul țentral si pațe; zițea că nu sunt marcant. Auzi, eu să nu fiu marcant… Am avut noroc, mare noroc am avut. Să vedeți. Într-o seară… țineva — nu spui ține… persoană însemnată… da’ becher — vine si zoacă la mine cărti… si când pleacă îsi uită pardesiul la mine… A doua zi, voi să-l îmbrac… gândeam că-i al meu… văz că nu-i al meu; îl caut prin buzunare si dau… peste țe te gândesti?
TIPĂTESCU: Peste?
DANDANACHE (râzând) : Peste o scrisorică.
AMÂNDOI: O scrisorică.
DANDANACHE: De amor…
AMÂNDOI (mișcați) : O scrisorică de amor?
DANDANACHE: O scrisorică de amor cătră becherul meu, de la nevasta unui prietin, — nu spui ține… persoană însemnată.
ZOE: Ei și?
TIPĂTESCU: Ei?
DANDANACHE: Ei, țe să-ți mai spui, puicusorule? Adu o birze, mă, băiete, degrabă… Mă sui în birze si mă duc la persoana, la becherul, — nu spui ține — e persoană însemnată —: Găseste-mi, mă-nțeledzi, un coledzi, ori dau scrisoarea la „Răsboiul”… De colea până colea… gâri-mâr… a trebuit, conița mea, să țedeze, si tranc! depesa aiți, neicusorule…
ZOE (agitată treptat în măsura povestirii lui Dandanache) : A! domnule Dandanache, ai făcut rău… fapta d-tale este… să-mi dai voie să-ți spui…
TIPĂTESCU (încet) : Zoe! (ea urcă.)
DANDANACHE: Asa e, puicusorule, c-am întors-o cu politică. Aud? Țe era de făcut? Aminteri dacă nu-mi dedea în gând asta, nu m-aledzeam… si nu merdzea deloc, neicusorule; fă-ți idee! familia mea de la patuzsopt (coborând cătră public) si eu, în toate Camerele, cu toate partidele, ca rumânul imparțial… si să remâi fără coledzi!
TIPĂTESCU: Vezi bine! (mușcându-și buzele) Dar nu ne-ai spus sfârșitul istoriei… scrisoarea.
ZOE: Da, scrisoarea…
DANDANACHE: Care scrisoare?
TIPĂTESCU: Scrisoarea becherului…
DANDANACHE: Care becher?
ZOE (nervoasă) : Persoana însemnată… scrisoarea… de amor… arma d-tale politică, cu care te-ai ales…
TIPĂTESCU: Scrisoarea pe care voiai s-o publici în „Răsboiul”, dacă nu…
DANDANACHE (aducându-și în sfârșit aminte) : A da! scrisoarea… da… am prițeput…
ZOE: Ei! scrisoarea?
TIPĂTESCU: Ce s-a făcut?
DANDANACHE: O am pusă acasă la păstrare… dar stii, la loc sigur…
ZOE: Nu i-ai înapoiat-o persoanei?
DANDANACHE (cu mirare) : Cum s-o înapoiez?
TIPĂTESCU: Iată te-alegi, el și-a ținut cuvântul…
ZOE: Trebuie să i-o dai înapoi…
DANDANACHE: Cum se poate, conița mea, s-o dau înapoi? S-ar putea să fac asa prostie? Mai trebuie s-aldată… La un caz iar… pac! la „Răsboiul”. (coboară.)
ZOE (cu dezgust) : A! (trecând pe lângă Fănică, încet și cu tonul lui de mai sus) E simplu, dar e un om onest! (tare, cătră Dandanache.) D-le Dandanache, am să vă fac o rugăciune: o să rămâneți la masă la noi… mă rog să nu povestiți istoria cu scrisoarea becherului d-voastră…
TIPĂTESCU: Știți, asupra alegătorilor ar face poate rău efect…
DANDANACHE: Nu spui, neicusorule; dar dacă oi uita — aminteri, am memorie bună… dar stii, cum sunt amețit de drum, poate să uit si să-nțep — să-mi fațeți semn. Eu la masă o să stau ori lângă d-ta, ori lângă consoarta d-tale…
TIPĂTESCU: Care consoarta mea?
DANDANACHE: Doamna.
ZOE (aparte) : A! idiot!
TIPĂTESCU (impacientat) : Pardon, d-le Dandanache, doamna e soția d-lui prezident al Comitetului, domnul care v-a adus aici, (subliniază silabic) domnul Zaharia Trahanache, doamna Zoe Zaharia Trahanache… Eu sunt Ștefan Tipătescu, prefectul județului… cu doamna sunt numai prieten…
DANDANACHE (care a ascultat cu multă atenție) : Asa e, bini ziți puicusorule… bată-vă sănătatea să vă bată… pardon… stii eu… de pe drum (serios) fă-ți idee d-ta: ținți postii, hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca, si clopoțeii… îmi țiuie grozav…
ZOE (aparte) : Trebuie să-l duc de aici să se liniștească puțin… e amețit rău de tot.
TIPĂTESCU: D-le Dandanache, nu voiți să vă odihniți, să vă liniștiți puțin…
DANDANACHE: Ba da, neicusorule… dar unde?
ZOE: Poftiți cu mine, d-le Dandanache.
DANDANACHE (dându-i brațul și ieșind cu ea la dreapta pe scară) : Stii, conița mea, sunt asa de amețit… stii, trăsura… si clopoțeii… stii, îmi țiuie grozav… grozav îmi țiuie… (ies.)