Doi ani aproape au trecut de atunci.
Toate însemnările câte le făcusem zi cu zi pe hârtie mi s-au pierdut. Multe amănunte s-au şters din amintirea mea, unele mi-au rămas prea confuze şi poate că le-am uitat ordinea în care sau petrecut, dar multe mi s-au întipărit pentru totdeauna în suflet, vii şi clare, parcă le-aş fi trăit ieri.
Mai târziu, oamenii de specialitate vor face desigur o expunere tehnică şi generală a luptelor de la Turtucaia. Eu n-am vrut să dau decât o serie de icoane, schiţate în fugă, o povestire sumară şi obiectivă a celor ce s-au petrecut numai în jurul meu şi la care am luat parte.
Dar povestirea acelor întâmplări crâncene a adus, fireşte, multă durere inimii tale de român, cititorule. D-apoi mie!
Poate că ar fi fost mai bine să le lăsăm, şi eu şi ceilalţi supravieţuitori, în întunericul uitării grabnice cu care am fost obişnuiţi să trecem întotdeauna peste lumina prea brutală a realităţii.
Dar amintirea vie şi caustică a unei nenorociri nu trebuie lăsată uitării. Ea arde şi oţeleşte sufletul unui bărbat. Iar eu n-am scris broşură pentru copiii de şcoală.
Mă vei întreba, poate, care a fost pricina înfrângerii noastre de la Turtucaia?
Deşi sunt un profan în ale milităriei, totuşi, în credinţa că mărturiile viitoare nu-mi vor aduce dezminţire, îţi răspund hotărât: Atât numărul şi calitatea trupelor aflătoare acolo la începutul luptei – în mare parte miliţieni, dispensaţi revizuiţi etc., regimente recrutate din Dobrogea sau Cadrilater, pline de turci şi de bulgari – cât şi faptul că întăriturile nu erau încă terminate, probează că noi nu ne-am aşteptat la un atac repede şi violent al bulgarilor în acest punct.
În al doilea rând, trebuie să punem lipsa de… pregătire sufletească a ţăranilor, neobişnuinţa trupelor şi a ofiţerilor cu focul – mai ales cu artileria modernă a inamicului.
Mi-aş îngădui încă o reflecţie timidă.
În după-amiaza zilei de 23 august, în ajunul căderii, era vădit şi pentru ochii unui profan că garnizoana nu mai poate ţine piept şi că oraşul va trebui să cază. Cu sacrificarea unei ariergărzi îndestulătoare, care să acopere trecerea în noaptea de 23 spre 24 august, s-ar fi putut salva, dacă nu restul trupelor, cel puţin tunurile rămase, caii, materialul şi o mare parte din proviziile care au căzut în mâna duşmanului.
Nimic însă nu se poate afirma cu siguranţă deplină.
Ce a fost s-a dus.
Înfrângerea de la Turtucaia, oricât de dureroasă, nu poate avea nici o semnificaţie în privinţa însuşirilor neamului nostru, care şi-a făcut proba de-a lungul veacurilor.
Am avut Turtucaia, dar am avut şi Mărăşeştii!…
Şi la Turtucaia au fost destule pilde de eroism, zadarnic, dar înălţător.
Un sergent necunoscut, care-şi aşezase mitraliera într-un copac, la colţul unei păduri, a oprit singur în loc înaintarea bulgarilor multă vreme. Şi nu s-a lăsat până când artileria duşmană, căutându-l copac cu copac, nu l-a doborât cu mitralieră cu tot.
Trebuie să pomenesc şi de nefericitul căpitan de artilerie Fieraru, care, după ce luptase până la deznădejde, s-a sinucis lângă bateria distrusă… , şi de căpitanul Şendrea, care, rămas singur cu bateria în faţa năvălitorilor, a ţinut multă vreme duşmanii în loc, până ce a căzut rănit. Pentru bravura lui soldaţii îl pomeneau cu dragoste, de câte ori îşi povesteau amintirile în captivitate.
Încă un fapt:
Dintr-o baterie distrusă mai rămăsese un singur tun, c-un tunar. Bulgarii erau aproape, dar el trăgea necontenit. Infanteria noastră fusese risipită. Duşmanii, ocolind o movilă, se iviră dintr-o parte, la câţiva paşi, şi năvăliră asupra lui. Cuprins din toate părţile, el descărcă un foc de revolver în grămadă şi, cu o mână liberă, tot mai avu vreme să sloboadă ultimul şrapnel din ţeava tunului… Bulgarii, printre care era şi un ofiţer, i-au cruţat viaţa. Iar soldatul bulgar care mi-a povestit faptul, într-o gară depărtată, şi care fusese rănit la picior cu revolverul, adăuga, vorbind de necunoscutul erou:
– Era un om smead şi slăbuţ, pe care n-ai fi dat o ceapă degerată…
De i-ar da Dumnezeu numai oameni de aceştia ţării mele – tari la suflet ca granitul din care Istoria uită adeseori să le taie monumentele.