PĂRINTELE ILIE, COANA S0F1CA,
CONU GRIGORE și
RADU
RADU: Bine v-am găsit! (Sărută mâna coanei Sofica, dă mâna cu părintele și
CONU GRIGORE.)
COANA SOFICA: Bine-ai venit!
CONU GRIGORE: Noroc! (Mică pauză.) Frumos cal! E al coanei Tudora?
RADU: Nu, al meu!
COANA SOFICA: Așa? Dar parcă avea ea unul la trăsură…
RADU: Nu, ăsta-i cumpărat de mine, acu o săptămmă. Și nu-i scump: vreo cincisprezece mii de lei; un fel de rasă Orloff. Ține de la Galați la Mânjina, fără să simtă. De altfel, fac cam des drumul ăsta și teamă mi-i c-o să-1 fac și mai des.
CONU GRIGORE: Zău? Da ce-i cu coana Tudora?
RADU: Inima merge prost. Un fleac de supărare poate s-o dea gata.
COANA SOFICA: Ei, nu mai spune! Și cine știe pe-a cui mână încape gospodăria ei!
RADU: De! Știu eu? Dacă n-o fi având vreun testament special, eu aș fi singurul moștenitor.
CONU GRIGORE (face ochii mari): Adevărat?
RADU: Dar, în sfârșit, să nu mai vorbim de asta! Să dea Dumnezeu să-și trăiască zilele toate. Mie-mi merge destul de bine, slavă Domnului! Am avut un rod bun de tot anul ăsta, așa că am mai cumpărat cinci hectare. Acu fac o fermă chiar în buza Galațului. Via are un rod minunat. Fac o căsută chiar acolo, o căsuță simplă, să fie gata până la iarnă și ce-o fi, om mai vedea noi. Ei! Cum stăm?
CONU GRIGORE: Dă, bine… dar conu Zamfir ce mai face?
COANA SOFICA: Și coana Măria? Zău, chiar adineauri vorbeam noi și m-apucase dorul să-i mai văd.
RADU: La nuntă.
COANA SOFICA: La care nuntă?
RADU: La nunta mea.
CONU GRIGORE (se face că pricepe târziu): Al Da! (Râs silit.) Ei bată-te să te bată… Așa zi… nunta ta.
COANA SOFICA: A! Nunta lui… Da! Ba nu zău, Răcucule, ție ți-a fost vorba înadins?
RADU: Ce vorbă este asta?
CONU GRIGORE: Ei, femeia vrea să spună că, așa de repede, adică… și mai este vreme…
RADU (se scoală): Da! Am înțeles. Eu v-am rugat și rândul trecut să-mi spuneți limpede și de-a dreptul. Nu-mi place vorba lungă.
COANA SOFICA: Stai, bre Răducule, n-o lua turcește! Tu trebuie să înțeleși că ne ești foarte drag, dar…
RADU: N-aveți fată de măritat…
CONU GRIGORE: Nu-i vorbă, cum să zic că n-am, dacă am?
RADU: Atunci îți fi făgăduit-o cuiva…(Tăcere de moarte.) Ei, asta este?
CONU GRIGORE (bîlbâie ceva fără rost): Nu că…
COANA SOFICA: Nu, vezi, ce să făgăduim?…
PĂRINTELE ILIE (își ia pălăria): Să vă fie rușine obrazului! Apoi pe mine nu mă mai vedeți pe-aici! (Și dă să plece.)
COANA SOFICA: Părinte, dar ce înseamnă asta?
CONU GRIGORE: Stai bre, omule. Ce? Ai înnebunit?
PĂRINTELE ILIE: N-am înnebunit cu. Voi ați înnebunit. Dar de-acuma puțin îmi pasă! V-am spus, am stăruit, v-am arătat și de-a surda am vorbit, ca la ist stâlp de lemn. Rost nu mai am aici. Dacă vorba și stăruința mea îi sămânță zvârlită pe piatră. Rămâneți cu bine și să vă dea Dumnezeu fericire. Lăsați-mă să plec…
COANA SOFICA: Părinte, dar pentru Dumnezeu!
CONU GRIGORE: I-ascultă, ți-i a glumi? Ori vorbești dinadins?
PĂRINTELE ILIE: Iaca, vezi se întâmplă să vorbesc dinadins, că am mai văzut prăpăduri dinaintea ochilor mei și inima asta bătrână nu mai poate să mai vadă altele. Și daca voi, ca fericiții din Biblie, nu știți ce-i suferința, cată s-o aflați fără pierdere de vreme. Dar eu nu pot să văd cum îngropați voi zilele Olguței mele. Că acu văd eu că-i mai mult a mea decât a voastră!
COANA SOFICA: Vai de mine, părinte, dar cum vorbește și sfinția ta.
CONU GRIGORE: Dar ce-am ajuns eu, omule, dușmanul fetei mele?
PĂRINTELE ILIE: Dușmanul sufletului meu, Grigore! Că tu niciodată n-ai înțeles.cum rodul trupului vostru era plămădit cu inima mea. Eu mi m-arn uitat c-ați bătut-o în cuie ca să vă bucurați voi. M-am întors aici, umilit, curn e clinele cel alungat și năpăstuit și mi-am aninat viața de rămășița zilelor voastre, ca să ocrotesc, cu sufletul, ce-ați făcut voi cu carnea.
COANA SOFICA: Nu-1 lăsa, Grigore! Părinte! Dar cu ce-am greșit?!
PĂRINTELE ILIE: Uite colo, Grigore, că-ți vine
IONICĂ. Ține-1 pe dînsul, că-i inimă tâtiără. La ce vă folosește o rablă bătrână ca mine?
CONU GRIGORE (clipind): Să nu pleci popă, că fac o nenorocire! Înțelegi tu? Nenorocire fac. M-auzi ce spun eu, ori nu m-auzi? Nu mă face să-mi pierd mintea, că dau dracului și casă, și fată și te dau dracului și pe tine! (Amețit, vorbește încet. Părintele pleacă.) Vai de mine, înnebunesc! Nici nu mai văd înaintea ochilor… A plecat? De ce nu 1-ați ținut.? (Țipă.) De ce nu 1-ai ținut, femeie? (Moale și deodată.) Lua-ți-ar dracul contabilul! Din pricina contabilului de la Federală să se supere popa pe mine! Parcă ar fi contabil la Banca Națională de la București, așa m-ai amărât cu el. Să nu te-aud! Alt ginere n-ai mai găsit? Să nu te văd plângând că fac o nenorocire!
COANA SOFICA: (plângând): lartă-mă, Grigore… Eu din dragoste pentru fată… așa am crezul… iartă-mă…
CONU GRIGORE (muiat deodată): Ei, nu plânge… nu mai plânge… Haide, iartă-mă… Faci ce vrei tu… numai să nu mai plângi… Iartă-mă. (îi sărută mâna) Hai du-te că uite, vine băiatul cela, să nu te vadă plângând… (
COANA SOFICA iese,
CONU GRIGORE dă cu ochii de
RADU, începe să-și verse focul pe dânsul.) Îmi pare foarte rău,
RADUle, că din pricina ta am eu asemenea buclucuri. Nu șade frumos deloc… Nu râde, că nu-i de râs! Omul să nu stăruie a se da cât când se cuvine. Tu… (Dă cu ochii de
IONICĂ.) Uite, cum vine, haida-hai, haida-hai! Calcă încet, să nu se scufunde pământul sub el. Cică ăsta-i tânăr…