GEORGICĂ, apoi
OLGUȚA
GEORGICĂ (strigând în urma mamei lui): Să nu-mi trimiți femeia pe cap. Trirnite-o la bucătărie! (Se așază la scris.) Dragă nene Răducule. (Aude ceva și vâră repede hârtia sub masa. Când o vede pe
OLGUȚA, trântește foaia la loc, furios.) Ce poftești, femeie?
OLGUȚA (moleșila de căldura după-amiezii și de un val de tristețe care i-a tras bujorii din obraji și i-a adâncit ochii, nu mai are putere să reacționeze, împotrivirea ei e moale, fără putere de convingere. Doar o biată inimă obidită, sub o povară nemărturisită, dar dureroasă, ca suferința ce ucide un copilaș care nu știe să vorbească și să spuie unde și ce îl doare): Am venit să stau aici. M-a gonit mama din odaie, ca să se culce.
GEORGICĂ: Du-te, femeie, în apartamentele tale, la bucătărie, că-mi gonești muza.
OLGUȚA: La bucătărie știi bine că doarme femeia, și pe urmă, e cald.
GEORGICĂ: Coboară atunci la subsol, în zămnic. E răcoare, întuneric și miroase a murături: atmosferă ideală pentru o eroină romantică de optsprezece ani și trei săptămâni. Ce le-ai așezat aici? Dacă nu pleci tu, plec eu. (
OLGUȚA se scoală, incapabilă să răspundă. Mișcarea asta schimbă brusc tonul lui
GEORGICĂ.) Unde te duci?
OLGUȚA: La părintele.
GEORGICĂ: Nu-i acasă. E invitat la masă într-o familie… (lămuritor) …la un praznic, femeie!
OLGUȚA: Ai fost tu pe la el?
GEORGICĂ: Firește c-am fost! Tu nu vezi ce fac eu aici? Scriu o scrisoare și încă o scrisoare tainică. Prin urmare trebuie să mă duc la părintele. De unde vrei tu să am gologani de mărci?
OLGUȚA: Și cum? Tu îi ceri lui gologani pentru mărci?
GEORGICĂ: Nu pricepi nimic, femeie! Hotărât lucru, voi nu sunteți sexul slab, sunteți sexul slab la minte! Nu da din umeri și înțelege ce-ți spun. Eu mă duc la părintele și întreb de dânsul – fără să dau ochii cu el. Părintele – om deștept – imediat ce aude c-am întrebat, pune picioarele în bărci, ramează încoace și debarcă în pridvor. ”Ce-i,
GEORGICĂ?” -zice. „Nimic” – zic eu. „Ai fost pe la mine?” – zice. „Am fost” – zic eu. „De ce,
GEORGICĂ?” „Ca să te văd!” „Uite-mă” – zice. „Te văd” -zic. Și mă uit la el, și el la mine. Și ca să ne vedem și mai bine ne așezăm la tabinet. Eu bani n-am de unde face, și el cu banii n-are ce face. Deci îmi dă câțiva bani ca să am capital și eu – om econom – pun câțiva deoparte pentru cazul când nu câștig. Și-așa scot mărcile: Quod erat demonstrandum.
OLGUȚA: Halal! De nimic nu ți-i rușine. Asta-i mai rău decât i-ai cere bani de-a dreptul.
GEORGICĂ: Păi știi tu cui scriu eu scrisoarea asta?
OLGUȚA: Ce-mi pasă cui îi scrii?
GEORGICĂ (se ridică): Îți pasă, fiindcă și lui i-ar păsa și mie mi-ar păsa, dacă am ști că nu-ți pasă, dar îmi pasă cum îți pasă. Îi scriu lui nenea Răducu. Ei? Nu-ți pasă? Ai amuțit! Te cred! Directă cu dreapta la plex!