COANA SOFICA, CONU GU1GORE,
CONSTANTIN
(Bărbații stau o clipă, se privesc, apoi plimbându-se nervoși, în așa fel stingheriți unul față de altul, că nici în fața evidenței nu se pot da bătuți.)
CONU GRIGORE: Dar nu cumva se întâmplă să cunoști și plicurile astea? (Scoate din buzunar plicul pe care-l citise părintelui.)
GEORGICĂ: Hai ha! Am înțeles! Le cunosc! Le cunosc!
COANA SOFICA: Ce-ai înțeles?
CONU GRIGORE: Mă rog, ce-ai înțeles?
GEORGICĂ: Cine nu-i vinovat să-mi arunce piatra. Ia uitați-vă unul la altul. Romantici bătrâni ce sunteți! Dar faptul că l-ați înjurat pe nenea Răducu, îmi rezervă dreptul să-1 răzbun cu alt prilej, (iese triumfător.)
CONU GRIGORE: Ce vrea să zică ăsta?
COANA SOFICA: Știu eu?! N-am priceput nimic!
CONU GRIGORE: Prostii!
COANA SOFICA: Chiar prostii!
CONU GRIGORE (dă cu ochii de
CONSTANTIN, care s-a făcut mic și fiindcă trebuie să se răzbune pe cineva, pornește): Uite.
CONSTANTIN așteaptă!
COANA SOFICA (de asemenea furioasă): Ce mai vrei,
CONSTANTINe?
CONSTANTIN: Apoi ce să vreau? Ia, m-am abătut și eu pe la alde dumneavoastră…
CONU GRIGORE: Ba te-a chemat Sofica, să-ți dea niște plăcinte din cele de ieri…
COANA SOFICA (răzbunătoare): Apoi iaca îi rău, că n-au mai rămas plăcinte… Nu-i așa,
CONSTANTINe?…
C o r t i n a