PĂRINTELE ILIE,
COANA SOFICA
COANA SOFICA (care a simțit câtă durere s-a destins sub naiva izbucnire a lui
CONU GRIGORE, stă podidită de lacrimi și se tânguie încetișor): Iaca, așa-i de două luni încoace. Parcă nu mai este cum a fost. Se înfurie de te miri ce și acu zice una, acu alta… Și-a pierdut cumpătul de tot… Tare 1-a durut, părinte! Nu se cuvenea să vâri așa cuțit în inima noastră… Eu m-am făcut posacă — el a slăbit…
PĂRINTELE ILIE: Nici mie nu mi-a mers mai bine!
COANA SOFICA: Văd. Te-ai tras la față, toată noaptea lampa ți-i aprinsă…
PĂRINTELE ILIE: M-a ajuns vorba Scripturii, cumătră:
„Vai și vai zic culcându-mă și sculându-mă și în sfârșit ostenesc șezând…” Dar toate-s trecătoare ca iarba câmpului și ca apa izvorului… Și europenele grele îs și ele…
SFÂRȘIT