XIMENA, ELVIRA
XIMENA
Pot să mă-ncred, Elviră, în știrile aduse?
N-ascunzi nimic din cele ce tatăl meu îți spuse?
ELVIRA
Sînt încă fermecată de tot ce-am auzit:
Rodrig, iubit de tine, de el e prețuit
Și dacă din cuvinte i-am înțeles gîndirea
Socot că îți va cere ca să-i asculți iubirea.
XIMENA
O, spune-mi încă o dată, o, spune-mi-o mereu,
Ce te îndeamn-a crede că-i place-alesul meu?
Redă-mi din nou nădejdea ce-o socoteam apusă,
Solie-așa de dulce în veci de-ajuns nu-i spusă;
Nu poți iubirii noastre ca să-i promiți de-ajuns
Că-și poate da pe față tot focul ei ascuns.
Ce-a zis de stăruința ce-o pun pe lîngă tine
Și Sancho și Rodrigo? N-ai da pe față-n fine
Nepotrivirea care mă face să înclin
Mai mult spre cel din urmă?
ELVIRA
Nu; cîtuși de puțin,
Ci tocmai dimpotrivă i-am spus că tu, senora,
Aceeași nepăsare le-areți amindurora,
Și fără ca pe vreunul mai mult să-l prețuiești
Te vei pleca smerită voinței părintești.
Smerenia aceasta l-umplu de bucurie,
Cum ochii lui și vorba-i îmi dară mărturie,
Și dacă vrei să afli curatul adevăr,
Ascultă dar ce-n grabă mi-a spus, de-a fir-a-n păr
„Ea-și face datoria, pot amîndoi s-o ceară,
Căci amîndoi sînt nobili, de-o vrednicie rară;
Sînt tineri, însă arde în ochii lor focoși
Virtutea strălucită a marilor strămoși.
Rodrig, el mai cu seamă, nu are-o trăsătură,
Un gest să nu-ți vorbească de marea lui bravură
Și-i dintr-un neam ce dete atîți eroi măriți,
Încît ei nasc de-a dreptul de lauri adumbriți.
Viteaz a fost și tatăl în zilele lui bune.
Virtutea lui pe vremuri trecea drept o minune;
În crețurile frunței săpat e-al său trecut,
Spunîndu-ne și astăzi de cele ce-a făcut.
Eu cred că fiul calcă pe urma lui, și dacă
Ximena vrea, iubească-l și n-are să-mi displacă.“
Mergea la adunare, și ceasul ce grăbea
I-a întrerupt cuvîntul ce-l începuse-abea,
Dar poți să vezi din vorba aceasta, mult-puțină,
Gîndirea lui spre care din amîndoi înclină.
Azi regele e vorba s-aleagă guvernor
Infantelui; și, sigur, acest înalt favor
Pe don Gomez l-așteaptă, căci rara-i vrednicie
Nu-ngăduie de altul înlăturat să fie.
Cum marile lui fapte îl fac fără egal,
În dreapta-i așteptare nu va-ntîlni rival.
Și cum Rodrig decise don Dieg să te ceară
Chiar azi, după ședință, te las să judeci dară
De nu-s destule semne că toate-ți merg în plin.
XIMENA
Vai, inima mea totuși cuprinsă e de chin
Și pare că refuză această veselie.
O clipă poate soarta s-o schimbe, cine știe!
Și-n fericirea-aceasta așa de mare-a mea,
Fără să vreau, mi-e teamă de-o-ntorsătură rea!
ELVIRA
Din fericire, teama aceasta n-o să ție!
XIMENA
Să așteptăm sfîrșitul, oricum ar fi să fie!