DON FERNANDO, DON DIEGO, DON ARIAS, DON SANCHO, DON ALONSO, XIMENA, ELVIRA
DON FERNANDO
De-acum, fii mulțumită,
Dorința ta, Ximenă, ți-a fost îndeplinită.
De-a biruit Rodrigo pe-ai noștri inamici,
De rănile primite el a murit aici.
Poți lăuda pe Domnul cu inima-mpăcată.
(Cătră don DIEGO.)
Ia uită-te la dînsa cum a pălit deodată.
DON DIEGO
Dar iat-o că leșină, și din acest leșin
Puteți vedea dovada iubirii pe deplin.
Durerea-i dă pe față văpaia tăinuită
A dragostei de care e încă chinuită.
XIMENA
Cum? a murit Rodrigo!…
DON FERNANDO
Nu, nu; dușmanul tău
Trăiește, viu și teafăr ca și amorul său!
Nu te-ngriji, Ximenă, de soarta vieții sale.
XIMENA
Leșini și de plăcere, precum leșini de jale,
Prisosul bucuriei cînd vine din senin
Simțirile ni fură ca și-un prisos de chin.
DON FERNANDO
La ce încerci, Ximenă, la ce mai stărui încă?
Nu, praa era vădită durerea ta adîncă!
XIMENA
Îngrămădiți dar, sire, restriștea mea mereu!
Dovadă-a întristării numiți leșinul meu!
O ciudă prea firească m-a-împins așa departe:
De judecată dînsul ar fi scăpat prin moarte,
Căci pentru-al țării bine rănit dacă murea,
Era zădărnicită și răzbunarea mea!
Mi-ar fi o nedreptate o moarte-așa frumoasă:
Cer moartea lui Rodrigo, nu însă glorioasă,
Nu ridicat în slavă de rege și norod,
Nu pe un pat de-onoare, ci pe un eșafod;
Să moară pentru erima-i, nu pentru domn și țară
De-a pururi amintirea să-i fie de ocară!
Nu sînt de plîns aceia ce pentru țară mor,
Ei numele prin moarte și-l fac nemuritor!
Iubesc deci biruința-i, și nu mi-e greu păcatul,
Ea întărește țara, redîndu-mi vinovatul
Mai nobil și mai mîndru acum de mii de ori,
Căci poartă astăzi lauri pe frunte-n loc de flori;
Și, ca să spun ce cuget cu-o vorbă răspicată,
Mai vrednic azi de umbra sărmanului meu tată!
Dar vai, în ce nădejde o clipă am crezut?
Rodrig din parte-mi n-are nimica de temut:
Ce-i strică-aceste lacrimi și jalea mea amară
Cînd pentru el azil e întreaga noastră țară?
Sub ochii voștri totul i se permite-aici:
Mă biruie pe mine, ca și pe inamici.
Dreptatea-năbușită cu-al maurilor sînge
O nouă strălucire asupra lui răsfrînge;
Noi îi sporim alaiul, și-acest dispreț de legi
La carul său ne-njugă în rînd cu cei doi regi!
fernandoCopila mea, acestea-s porniri nemăsurate.
În cumpănă pun totul atunci cînd dau dreptate. Ucis de-ți este tatăl, el fu provocător
Și simțul echităței mă face iertător.
Dar cîntărindu-mi fapta, tu inima ți-o-ntreabă:
Rodrig stăpîn e-acolo și cred că mai degrabă
Ea mulțămește-n taină dreptății ce-o bîrfești
Că ți-l păstrează teafăr pe-acela ce-l iubești.
XIMENA
Cui? Mie! Pe-ucigașul sărmanului meu tată!
Pe-acela chiar pe care îl chem la judecată!
De-acestea nu vă pasă, ba v-așteptați să fiu
Mulțumitoare dacă bocesc aci-n pustiu?
O, dac-aceste lacrime zadarnic sînt vărsate,
Îngăduiți prin arme să dobîndesc dreptate:
Prin arme el pe mine de tată m-a lipsit;
Prin arme se cuvine să fie urmărit!
Cer de la toți vitejii să-l cheme-n luptă, sire:
Pe-acel ce mă răzbună eu mi-l aleg de mire;
Să lupte toți, și-o dată Rodrigo pedepsit,
Voi fi răsplata celui ce biruie-n sfîrșit.
Deci dați poruncă, sire, să se proclame vestea…
DON FERNANDO
E-o datină străbună, dar luptele acestea,
Pretinse că răzbună pe drept un atentat
Stîrpesc pe luptătorii cei buni ai unui stat.
Adeseaori se-ntîmplă izbînda de înclină
Spre vinovat și cade cel fără nici o vină.
Scutesc deci pe Rodrigo; prea mult la dînsul țin
Ca să-l expun acestui prea schimbător destin,
Și-oricît de vinovat e că te-a lăsat orfană,
I-au dus cu dînșii crima păgînii puși pe goană…
DON DIEGO
Cum? Sire, pentru dînsul călcați aceste legi
De-a pururi respectate de cei mai mîndri regi?
Dar ce va zice lumea și pizma ce va spune
Cînd viața lui sub scutul monarhului și-o pune,
Fugind de locul unde oricare om cinstit
E bucuros să afle un lăudat sfîrșit?
Favoarea aceasta, sire, mărirea lui i-o scade;
Păstreze-și nentinate a biruinței roade!
Cel ce-a știut să-nfrîngă pe-un conte de Gormaz
Dator e să rămînă pîn‘ la sfîrșit viteaz.
DON FERNANDO
Mi-o ceri și tu, deci fie! și cum i-a fi norocul!
Dar celui ce-a să cadă mii au să-i ceară locul
Și prețul ce Ximena ni l-a vestit aici
Din toți ai mei războinici îi face inamici.
Să-l las cu toți să lupte ar fi nedrept, Ximenă:
I-ajunge de coboară o dată în arenă.
Numește-l dar pe care îl vrei din cavaleri,
Dar dup-această luptă nimic să nu-mi mai ceri.
DON DIEGO
Atunci cruțați pe-aceia ce de Rodrig s-ar teme.
Lăsați deschisă lupta — și nimeni n-o să-l cheme.
Căci după biruința-i de astăzi, nu m-aștept
Să mai cuteze vreunul să dea cu dînsul piept.
Se-ncumetă vreunul, oricît de mare-i prețul?
Cine va fi viteazul sau, mai curînd, semețul?
DON SANCHO
Deschideți dară lupta; și chiar de-o fi să caz,
Eu sunt semețu-acela ori poate-acel viteaz.
Ardoarea mea nu cere decît să vă răzbune:
Vă amintesc, senora, a voastră promisiune.
DON FERNANDO
Îți lași, Ximeno, soarta într-ale sale mîni?
XIMENA
Făgăduit-am, sire.
DON FERNANDO
Fii gata deci pe mîni!
DON DIEGO
Nu. Sire, lupta poate să-nceapă cît mai iute:
Ești totdeauna gata atunci cînd ai virtute.
DON FERNANDO
Să-ncepi o luptă nouă, întors din luptă-abia!
DON DIEGO
Rodrig a prins putere pe cînd vi-o povestea!
DON FERNANDO
Să-i dăm un ceas sau două de liniște deplină.
Dar cum mă tem ca pildă cumva să nu devină
Și ca s-arat că-n silă s-admit m-am hotărît
Un obicei sălbatec ce pururi l-am uit,
M-abțin s-asist, și Curtea și ea se va abține.
(Către don Arias.)
Arbitru-al întîlnirei te rînduiesc pe tine;
Vei îngriji ca toate să meargă-n chip cinstit
Și-mi adă-nvingătorul cînd lupta s-a sfîrșit.
Aceeași e răsplata, oricare s-ar alege,
Vreau să i-l dau Ximenii cu mîna mea de rege,
Și ea pe veci să-i jure credință-n fața mea.
XIMENA
Cum, sire? îmi impuneți o lege-așa de grea?
DON FERNANDO
Te plîngi; iubirea-ți însă, departe de-a se plînge,
De biruie Rodrigo, mîndria-ți va înfrînge.
Înceată orice murmur și-ascultă-mă ce spun:
Oricare s-ar alege, cu-acela te cunun.