DON DIEGO (singur)
DON DIEGO
În veci nu simți pe lume deplină desfătarea;
În orice bucurie s-amestecă-ntristarea,
Și cele mai senine a noastre mulțămiri
Ni-s veșnic turburate de griji și-nchipuiri.
O grijă bucuria mi-o strică-n astă-seară:
Înot în fericire și spaima mă-nfioară.
Văzui mort pe dușmanul ce-onoarea mi-a pătat,
Și nu pot strînge mîna care m-a răzbunat.
Cutreier tot orașul, mă zbucium în neștire,
Și vlaga mult-puțină ce mi-a rămas în fire
Se mistuie zadarnic de trudă și necaz,
Cătînd fără de preget pe fiul meu viteaz.
Mereu și pretutindeni, în noaptea asta sumbră
Socot că-l strîng în brațe, și strîng în brațe-o umbră
Și mintea-mi tulburată, din vis cînd mă trezesc,
Își face mii de gînduri ce groaza mi-o sporesc.
Nu aflu nicăirea vreo urmă-a fugii sale;
Mă tem că, cine știe, i-or fi ieșit în cale
Cetașii ori amicii dușmanului ucis:
Rodrig nu mai trăiește sau poate zace-nchis
O, ceruri! m-amăgește și-acuma o părere
Sau văd tot ce-al meu suflet ca să mai vadă cere?
El e, fără-ndoială; mi-e sufletu-mpăcat
Și grija risipită și chinul mi-a-ncetat.