DON DIEGO, DON RODRIGO
DON DIEGO
Ai inimă, Rodrigo?
DON RODRIGO
Pe loc ți-aș arăta
De nu mi-ai fi părinte!
DON DIEGO
Înflăcărarea ta
Ce dulce mi-e, și chinul cum știe să-mi alinei
În apriga-ți pornire mă recunosc pe minei
Junia mea renaște în sîngele tău viu!
Vin, nobilul meu sînge, vin, vrednicul meu fiu,
Vino și mă răzbună!
DON RODRIGO
De ce?
DON DIEGO
De cea mai mare
Ocară ce ucide a ta și-a mea onoare!
De-o palmă. Ticălosul pe loc mușca pămînt,
Dar slăbiciunea vîrstei mi-opri orice avînt.
Ia acest fier ce brațu-mi nu poate să-l mai poarte,
Ți-l dau să faci dreptate: să mori ori să dai moartei
Mergi dar și pedepsește pe-acel om încrezut:
Mori sau ucide-l: iată ce ai tu de făcut.
În sînge doar se spală asemenea rușine.
Și spre-a trezi mîndria strămoșilor în tine
Ți-o spun fără încunjur că ai de combătut
Un adversar puternic și mare. L-am văzut
Acoperit de sînge și pulbere odată,
Împrăștiind teroarea într-o întreagă-armată;
O sută escadroane văzutu-l-am rupînd,
Și pentru-a-ți spune încă mai mult, n-a fost nicicînd
Ca el printre războinici, nici printre căpetenii…
E…
DON RODRIGO
Spune, fie-ți milă!
DON DIEGO
Părintele Ximenii!
DON RODRIGO
El este…
DON DIEGO
Nici o vorbă. Cunosc iubirea ta.
Dar poți trăi-n rușine? Insulta e mai grea,
Cu cît mai scump îți este acel ce te insultă.
Cunoști acum ocara. Știi ce-ai să faci.
Ascultă: Răzbună-mă pe mine, răzbună-te și tu!
Arată-te de-un tată ca mine vrednic fiu:
Pe cînd eu-mi plîng amarul ce-asupra mea s-adună,
Tu du-te, aleargă, zboară, Rodrig, și ne răzbună!