XIMENA, ELVIRA
XIMENA
Sînt singură acuma și fără fățărie
Îmi pot striga întreagă durerea mea cea vie!
Acuma pot în voie să plîng și să suspin,
Și pot să-mi dau pe față nemărginitul chin.
Vai, tata-i mort, Elviră, și viața-i e curmată
De spada ce Rodrigo o trage-ntîia dată!
O, curgeți, curgeți, lacrimi, păraie pe pămînt:
O jumătate-a vieții-mi mi-aruncă în mormînt
Cealaltă jumătate, și-aceea care piere
Pe-aceea ce-mi rămîne să mă răzbun îmi cere.
ELVIRA
Alină-te, stăpînă!
XIMENA
Ah, ce nepotrivit
Cuvîntul de-alinare pe buze ți-a venit!
Cum să-mi alin durerea cînd eu, nesocotito,
Nu pot urî pe-acela ce mi-a pricinuit-o?
Și ce m-așteaptă oare decît un veșnic chin.
Cînd urmăresc o crimă iubind pe asasin?
ELVIRA
Mai poți iubi pe-acela ce te-a lăsat orfană?
XIMENA
Dacă-l iubesc, Elviro? L-ador ca pe-o icoană!
Iubirea și mînia în suflet mi se bat,
Și în dușman descopăr pe omul adorat
Și simt că-n ciuda urei în inima-mi speriată
Rodrig combate încă, ah, pe sărmanu-mi tată:
L-atacă, l-urmărește, se apără și-i cînd
Mai slab cînd mai puternic, și-acuma triumfînd,
Și-n lupta aceasta între iubire și mînie
El sufletul mi-l lasă, dar inima-mi sfășie.
Dar nu m-adoarme-amorul, oricît m-ar stăpîni,
Și datoria-mi sfîntă mi-o voi îndeplini;
Alerg unde mă cheamă jignita mea onoare.
Rodrig mi-e scump, și soarta-i nespus de-adînc mă doare,
Îi plîng de jale, totuși, oricîtă grijă-i port,
Știu cine sînt, Elviro, și tatăl meu e mort!
ELVIRA
Îl urmărești?
Ah! crudă gîndire și cumplită
Și crudă urmărire la care sînt silită!
Cer capul său și totuși mă tem să-l dobîndesc!
De moare el, muri-voi și moartea i-o cerșesc!
ELVIRA
Atît de negre gînduri, alungă-le, stăpînă,
Și nu-ți impune-o lege ce-n contra ta te mînă!
XIMENA
Cum? Tatăl meu să aibă sfîrșit așa de crud,
Să strige răzbunare și eu să nu-l aud?
Să-l văd murind sub ochii-mi și inima-mi nătîngă
Să creadă că-i ajunge să geamă ori să plîngă?
Să sufăr ca iubirea să-năbușe cum vrea
Prin o tăcere lașă mîndria, cinstea mea?
ELVIRA
O, crede-mă, stăpînă, n-ar fi prea mare vină
De-ai resimți în suflet mănie mai puțină;
În contra lui Rodrigo ai dobîndit de-ajuns,
Ai fost la rege, așteaptă în liniște răspuns.
Nu stărui-n această ciudată supărare.
XIMENA
Mi-e-n joc mîndria-ntreagă, ea-mi cere răzbunare!
Dulci visuri de iubire oricît m-ademenesc,
Renunț la tot mai bine decît să mă-njosesc.
ELVIRA
Dar îl iubești, senora, pe don Rodrig…
XIMENA
Vai mie!
ELVIRA
Și răzbunarea totuși mai poate să te-mbie?
Ca să-mi păstrez mîndria, sfîrșind și chinul meu
L-oi urmări, l-oi pierde, și voi muri și eu!