NFANTA, LEONORA, PAJUL
INFANTA
Paj, du-te la Ximena, să-i spui din partea mea
Că astăzi zăbovește prea mult spre-a mă vedea Și lenea ei jignește iubirea mea de soră.
LEONORA
Același dor te mînă, slăvită mea senoră,
Ca să o cauți zilnic, și cînd cu ea vorbești Te-aud de-a lor iubire cerîndu-i zilnic vești.
INFANTA
Nu fără de pricină; eu însămi am silit-o
Să sufere săgeata ce-n suflet a rănit-o;
Rodrig i-e drag și însămi eu i l-am dăruit;
Disprețul ei prin mine Rodrig l-a biruit,
Și cum iubirea-aceasta de mine-a fost legată,
Aș vrea să se sfîrșească și chinul lor odată.
LEONORA
Cu tot succesul, doamnă, pe care îl obții,
Te văd in prada unei dureri așa de vii:
Iubirea care-i face pe dînșii să tresalte
Pricinuiește jalea acestei inimi nalte?
Te face oare grija pe care le-o păstrezi
Să fii nefericită cînd fericiți îi vezi?
Merg însă prea departe și poate-s indiscretă.
INFANTA
Mai mare mi-este jalea de-ncerc s-o țin secretă;
Ascultă dar, ascultă ce mult m-am zbuciumat
Și cum mă zbucium încă și astăzi necurmat,
Cum dragostea mea crește oricît aș vrea s-o nărui;
Da, tînărul acesta, iubitul ce i-l dărui Mi-e drag…
LEONORA
A!
INFANTA
Pune mîna aici, să știi de vrei
Cum bate cînd aude de-nvingătorul ei
Și cum îl recunoaște inima mea…
LEONORA
O, doamnă,
Mă ierți că uit respectul ce să te cert mă-ndeamnă:
Prințesa mea pe care feciori de regi o cer
Să-și plece ochii galeși pe-un simplu cavaler?
Dar regele, dar țara ce spun de toate-aceste?
Stăpîna uită, poate, a cui odraslă este?
INFANTA
Nu uit; și mai degrabă sînt gata ca să mor
Decît să-mi lepăd rangul, decît să mă cobor.
Dar ți-aș putea răspunde că vrednicia are
Pe lumea asta dreptul s-aprindă-un suflet mare,
Și dacă slăbiciunea aș vrea eu să mi-o iert,
Exemple strălucite n-aș căuta-n deșert;
Dar nu urmez o cale ce mi-ar scădea mărirea,
Nu-ngădui să mă-nvingă pînă-ntr-atît iubirea,
Și-mi zic întotdeauna: fiind de neam de regi,
Datoare ești un rege de mire să-ți alegi.
Cînd am văzut că totuși slăbește-a mea putere,
Am dăruit eu însămi ce nu-ndrăzneam a cere:
Am pus-o pe Ximena în locul meu, și-n ea
Am ațîțat văpaia ca să mi-o sting pe-a mea.
Să nu te mire dară că inima mă-mbie
Ca să grăbesc această fatală cununie,
Vezi că de ea atîrnă acum hodina mea;
O dată cu nădejdea, iubirea-mi va scădea,
Precum un foc se stinge cînd e lipsit de hrană;
Și-oricît să-ndur mă face ursita mea tirană,
Rodrigo cu Ximena o dată cununat,
Nădejdea mea e moartă și dorul vindecat.
Dar pîn-atuncea sufăr un chin fără de nume,
Căci azi Rodrig îmi este tot ce-am mai drag pe lume.
Încerc să-l pierd, și totuși, să-l pierd îmi vine greu:
De-aice izvorăște, vezi tu, tot chinul meu!
Ființa mea sărmana-i silită să suspine
Tînjind după un lucru ce nu e demn de mine;
S-abate bietu-mi suflet în două sfîșiat:
Curajul de mă-ndeamnă, simțirile m-abat;
Mă tem de nunta-aceasta și vreau această nuntă,
Și-atît îmi sunt de scumpe în lupta-această cruntă
De-o parte-a mea mărire, de alta-al meu amor,
Încît de se va face sau nu, simt c-am să mor.
LEONORA
Atuncea nu-mi rămîne, senora mea cea bună,
Decît să-ți plîng de jale cu tine dimpreună;
Te osîndeam, și-acuma te plîng văzînd ce-nduri;
Dar pentru că în prada acestei dulci torturi
Virtutea ta învinge puterea ei și vraja‘
Zădărnicind asaltu-i și respingîndu-i mreaja,
Ea va reda hodina și sufletului tău.
Încrede-te în vreme, ce-alină orice rău,
încrede-te-n virtute și speră-n provedință,
Ce trebui să se-ndure de-atîta suferință!
INFANTA
Speranța cea mai dulce e-n desperarea mea!
PAJUL
Ximena, principesă, dorește-a vă vedea.
INFANTA
Te du și o reține puțin pe galerie.
LEONORA
Vrei să mai stai, stăpînă, pierdută-n reverie?
INFANTA
Nu; dar deși în suflet ascund atîta chin,
Doresc să-mi iau un aer mai vesel, mai senin.
Viu după tine.