ANCA, GHEORGHE
GHEORGHE (suie până în fund)
Dragomire! Dragomire!… S-a dus!
ANCA (coborând la stânga, aparte)
Se duce la cârciuma Popii,… acasă n-are ce bea.
GHEORGHE (din fund)
Anco! (coboară încet.)
ANCA
Tot aici eşti?… Gheorghe, de ce nu-ţi schimbi tu gândurile, mă băiete, şi vrei să mi le schimbi pe ale mele? Îmi pare rău de tine!… Aşa necăjită cum sunt, de ce nu mă laşi tu necazului meu şi mai mă turburi şi tu?
GHEORGHE
Pentru că…
ANCA
Pentru că mă iubeşti… Asta o ştiu…
GHEORGHE
Da, pentru că te iubesc…
ANCA
Lasă-mă păcatelor mele, Gheorghe, şi du-te. Eşti tânăr, mergi de-ţi caută norocul aiurea… Aşa cum mă iubeşti tu pe mine eu nu te poci iubi…
GHEORGHE
Tu nu poţi iubi?
ANCA
Ba… oi fi iubit şi eu odată… dar n-am avut parte. Acu la mine a trecut vremea iubitului… D-aia Gheorghe, îţi mai spui o dată, caută-ţi norocul în altă parte…
GHEORGHE
În altă parte?… Bine…
ANCA
… De ce să-ţi încurci tu o viaţă tânără cu păţeli trecute, să iei o femeie cu gânduri vechi?… Ş-apoi chiar aşa… cum să mă iei?
GHEORGHE
Ţi-am spus…
ANCA
Să mă desparţ eu acum de Dragomir?… Nu se poate.
GHEORGHE
Zici că ţi-e greu să-l vezi.
ANCA
Da… da’ mie Dumnezeu mi l-a trimis pe el; şi Dumnezeu ştie ce face… eu trebuie să fac voia lui…
GHEORGHE
Bine, Anco, fă cum vrei, trăieşte cum îţi vine… Eu m-am hotărât să plec din satul ăsta…
ANCA (repede)
Să pleci?
GHEORGHE
Da… Eu te iubesc, tu nu mă poţi iubi… ce ar semăna să mai stau aici degeaba?
ANCA (tristă)
Pleci!
GHEORGHE
Da… Lumea a cam simţit… eu să mă stăpânesc nu poci… şi nu voi să mă fac de batjocură, să mă ţiu de urmele tale ca un nătărău. (Anca stă pe gânduri.) Nu mai merge… să fiu prieten cu bărbatu-tău, care nu-i om de felul meu, numai ca să te poci vedea mai des!… Eşti o femeie… nu ştiu cum să-ţi zic… Ţi-e drag să trăieşti cu un om care se poată cu tine ca cu un câine, şi mă goneşti pe mine, care te iubesc… Bine… Atuncii mai bine să nu te mai văz de loc.
ANCA
Care va să zică, pleci?… Adevărat?
GHEORGHE
Da…
ANCA
Când?
GHEORGHE
Cât s-ar putea mai curând… peste câteva zile.
ANCA
Rău îmi pare.
GHEORGHE
De ce?
ANCA
De ce, de ne-ce, îmi pare rău…
GHEORGHE
Dacă nu mă iubeşti?
ANCA
Ce copil eşti?… Eu nu te iubesc pe tine, dar tu mă iubeşti pe mine: nu înţelegi tu că mai dor o să-mi fie mai la urmă mie de tine decât ţie de mine…
GHEORGHE
Atuncea…
ANCA
Ce?
GHEORGHE
Vino cu mine.
ANCA
Nu se poate.
GHEORGHE
Prin urmare, eu ce să fac?
ANCA
Tu… tu să te duci, Gheorghe, cu Dumnezeu; de dorul meu să nu-ţi pese… (plânge.)
GHEORGHE
Anco, plângi?
ANCA
Da.
GHEORGHE
Pentru ce?
ANCA
De prisos să-ţi spui.
GHEORGHE
Dacă plângi…
ANCA
Să-ţi vorbesc drept, Gheorghe: eu îţi sunt cu mult datoare ţie… Multă putere mi-a dat prieteşugul tău şi gândul că un om aşa de voinic ca tine mă iubeşte… Gândul că tu ai fi în stare să faci odată ş-odată o jertfă mare pentru mine era sprijinul sufletului meu amărât… Dacă tu te duci, cum rămâi eu?
GHEORGHE
Ce jertfă? S-o fac.
ANCA
Nu poci acuma… nu ştiu… n-am ce să-ţi spui. (stă un minut la gânduri.) Gheorghe, dacă mă iubeşti mult… mult… (schimbând repede tonul) du-te acuma de dormi liniştit şi vino mâine dimineaţă aici: Dragomir pleacă la târg, putem sta mai mult de vorbă… Du-te… Noapte bună.
GHEORGHE
Noapte bună, Anco. (pleacă spre fund.)
ANCA (aparte)
Pleacă (el dă să iasă; cu glasul jumătate) Gheorghe!
GHEORGHE (întorcându-se)
M-ai chemat?
ANCA
Nu… (el o priveşte lung, apoi vrea să plece.) Ba da! (el se întoarce iar şi coboară cu aerul întrebător.)
GHEORGHE
De ce?
ANCA
Nu pricepi?
GHEORGHE
Nu.
ANCA (cu multă intenţie)
…Tu n-ai simţit, n-ai priceput de loc că şi eu te iubesc?
GHEORGHE
Tu… pe mine?… Adevărat?
ANCA
Adevărat… Trebuie să-ţi spui, că nu mai poci. (foarte volubil.) Gheorghe, Dragomir o să vie acum beat… Când se-ntoarce beat, mă-njură şi se culcă şi doarme dus de poţi tăia lemne pe el… Vino! De la tine din deal se vede fereastra asta… oblonul este închis… Pândeşte: când ăi vedea lampa la ochiul oblonului, vino degrabă… te aştept!
GHEORGHE
Mă iubeşti?
ANCA
Da, da’ să nu uiţi că sunt nevasta lui Dragomir… dacă moare el sunt a ta!… Gheorghe, m-am jurat: când o cădea a dintâi lopată de pământ pe coşciugul lui, eu să fiu în braţele tale… Ai priceput?…
GHEORGHE
S-aştept o viaţă întreagă…
ANCA (scurt)
Eşti un prost! M-ăi fi iubind tu, da’ nu mă-nţelegi… Gândeşte-te mai bine la ce am vorbit… Cum vezi lumina, vino, să nu te aştept… Du-te…
GHEORGHE (transportat)
Mă duc… viu… Mă iubeşti?
ANCA
Da, da, te iubesc. (îl strânge în braţe cu putere, apoi îi face vânt prin fund şi încuie.)