DRAGOMIR singur, apoi ION
DRAGOMIR
N-o să-l mai poată ajunge… şi chiar să-l ajungă, ce folos! Parc-o să aibă ea destul putere să se lupte cu nebunul… A putut femeia să mă vânză… acu ar vrea să mă scape, dar n-o să poată… Ion o să spuie… Încă un an… Pentru un an, să pierz viaţa întreagă!… Pentru un an! A! Când n-are omul noroc! (îşi apucă cu mâinile capul. – on a apărut la vorbele din urmă, coboară şi pune mâna pe umărul lui Dragomir; acesta se scoală şi rămâne ca trăsnit.) Anco!
ION
A trecut pe lângă mine acuma… eram pe laviţă; s-a dus încolo la vale… Mi-e foame, dă-mi să mănânc. (şade.) Şezi şi tu. (bea.) Bea şi tu. (Dragomir se supune; – după o pauză lungă.) E unul la noi la ocnă… Ce om bun, vere! Cum mă miluieşte el pe mine: mănâncă numai câte o fărimiţă şi tainul lui mi-l dă mie! Ăla a fost ucis pe tată-său, şi-l băgase pe frate-său la ocnă… Pe urmă, vezi ce l-a învăţat pe el Maica Domnului, să vie la ocnă şi să spuie: eu am răpus pe taica, lui neica să-i daţi drumul, că nu e vinovat… (simplu.) Iac-aşa.
DRAGOMIR (din ce în ce mai mişcat)
Şi…
ION
Şi i-a dat drumul lui frăţini-său şi l-a închis pe el.
DRAGOMIR
Pe el…
ION
D-apăi!… Într-un târziu după aia, a aflat el că frăţini-jsău umblă să moară, şi s-a rugat să-l lase de la ocnă să meargă acasă cu soldaţi numai pentru trei zile, că zice că: ce-am avut eu cu taica aia a fost altă socoteală; dar nu voi să plece alde neica până nu m-o ierta…
DRAGOMIR
Şi l-a iertat?
ION
Da’ de unde!…
DRAGOMIR
Nu l-a iertat?
ION
Nu, n-a vrut să-l lase de la ocnă să meargă…
DRAGOMIR
Şi frate-său a murit aşa?
ION (dă din cap că da, bea, apoi se uită lung la Dragomir)
Mă Dragomire, tu eşti sănătos şi cu mintea întreagă şi o să trăieşti bine… şi eu… (zâmbind trist) o să mor aşa… necăjit, bătut şi nebun! (se ridică.)
DRAGOMIR (foarte pătruns)
Ioane!…
ION
Vezi… Tu la ce n-ai venit să spui pe cum că Ion nu-i vinovat… Pe Ion l-aţi bătut în cap degeaba… Luaţi-mă pe mine. Ce-am avut eu cu Dumitru e altă socoteală, dar pe Ion lăsaţi-l săracul! (cu obidă adâncă) şi Ion s-ar fi rugat la Maica Domnului Buna pentru păcatele tale… Vezi!… Vezi. (plânge liniştit.)
DRAGOMIR (plânge înfundat)
Ioane, eu caut să te scap pe tine… Tu să nu mai mergi, nu mai trebuie să mergi înapoi la ocnă…
ION
Da’ unde o să mă duc eu?
DRAGOMIR (iute)
Tu o să stai aci cu noi. (Anca intră prin fund şi se opreşte în uşe să asculte.) Or nu; mai bine să plecăm… Vino cu mine… scăpăm amândoi. Îţi cumpăr haine nouă, pălărie, cizme nouă… De mâncare, de băutură… tot… îţi dau eu ce-ţi trebuie. (Anca se retrage afară în închide uşa; Dragomir pleacă ameţit spre dreapta şi se întoarce înapoi.) Or nu… vino şi tu cu mine…
ION
Unde?
DRAGOMIR
Colea în beci… să scoatem banii (ia lampa) şi să plecăm… ‘Aide… (Dragomir pleacă cu lampa înainte spre chepengul beciului; Ion îl urmează. Dragomir deschide şi porneşte să scoboare. Ion se retrage.) ‘Aide!
ION (retrăgându-se cu frică)
Nu, nu intru…
DRAGOMIR
Da’ să nu pleci!
ION
Nu.
DRAGOMIR
Or nu… stăi (iese din beci, aleargă la uşa din fund, o încuie şi ia cheia; o pune în buzunar şi coboară iar în beci.) Viu acuş…
ION (trece la masă şi bea, fredonează un cântec haiducesc, apoi se opreşte ascultând)
A început iar… Când urlă câinele, moarte cineva…
DRAGOMIR (iese din beci cu lampa şi cu o ulcică în mână; închide chepengul la loc; vine la masă, scoate o basma din sân şi toarnă în ea banii din ulcică; înnoadă basmaua şi o pune în sân)
Gata, Ioane!
ION (apucat de un fior)
Mi-e frig! (Dragomir, mereu pripit, se repede în stânga şi vine îndată cu o zeghe, pe care o aruncă pe umerii lui Ion, şi cu două pălării, una i-o pune lui Ion şi alta o pune el pe cap.)
DRAGOMIR
Acu plecăm… Tu să nu vorbeşti nimic pe drum… să mă laşi pe mine. ‘Aide…
ION
‘Aide! (alt fior. Pornesc amândoi… Uşa e încuiată.)
DRAGOMIR
Ne-a închis pe dinafară! (stă un moment, caută cu gândul şi aducându-şi aminte.) A! (se caută în buzunare… găseşte cheia şi deschide. Anca le vine în faţă; ei se dau înapoi; ea intră şi închide uşa.)