ANCA, DRAGOMIR
DRAGOMIR (intră şi se opreşte în prag, e palid şi cam ameţit)
Anco!… Anco!
ANCA (tresărind)
Ai venit? (se scoală.)
DRAGOMIR
Da… îţi pare rău? Dacă îţi pare rău… mă duc iar… (şovăie.)
ANCA
Nu-mi pare rău c-ai venit, îmi pare rău c-ai venit iar beat.
DRAGOMIR
Asta aşa e… sunt… ce e drept sunt cam beat… Am băut… dar de necaz am băut. (oftează.) Da, să ştii tu… numai de necazul tău!
ANCA
De ce ai băut nu ştiu, ştiu că eşti beat… culcă-te.
DRAGOMIR
Nu voi să mă culc… Am de vorbă cu tine…
ANCA
Las’ că mai vorbim mâine dimineaţă, acuma nu poţi vorbi…
DRAGOMIR
Ba poci… Dă-mi să beau.
ANCA
Tot mai vrei?
DRAGOMIR
Tot mai vreau… Adu vin şi să stai aici, că am să vorbesc cu tine. (el stă la masă, ea îi aduce o cană cu vin.)
ANCA
Na… să-ţi treacă necazul.
DRAGOMIR (ridică la gură cana şi se opreşte)
Tu! (rânjeşte la ea) tu, n-auzi?… De ce vrei tu să mă otrăveşti pe mine?
ANCA
Eşti nebun, vai de capul tău! Da’ de ce să te otrăvesc?
DRAGOMIR
Ca să scapi de mine, ştiu eu!… Şi să trăieşti cu altul… Poate că ai pus ochii pe Gheorghe, învăţătorul… Am cam mirosit eu ceva… (rânjind.) Vai de voi!… Vă pui capul la amândoi! (aduce cana la gură şi iar se opreşte.)
ANCA
Vorbeşti aiurea…
DRAGOMIR
Să mă otrăveşti, ‘ai? (îi dă cana şi aspru.) Na ici! Bea tu întâi… să te văz eu că bei.
ANCA (ia cana, bea şi i-o dă înapoi)
Na.
DRAGOMIR
Tu, Anco, spune drept, ce gândeşti tu de mine?
ANCA (luându-şi lucrul)
Bine gândesc.
DRAGOMIR
Bine?… Bine să fie… Las-o încurcată… (pauză.)
ANCA
Aba, Dragomire, când pleci tu?
DRAGOMIR
Unde să plec?
ANCA
În lume… ştiu eu unde? Am auzit că vrei să mă laşi şi să te duci încotro ăi vedea cu ochii…
DRAGOMIR
Cine ţi-a spus?
ANCA
Ce-ţi pasă… De ce, Dragomire?…
DRAGOMIR
Pentru că nu trăiesc bine cu tine… nu mă iubeşti… tu nu-mi eşti nevastă, îmi eşti vrăjmaş… pentru că tu m-ai nenorocit pe mine…
ANCA
Eu? Aş vrea să ştiu şi eu cum.
DRAGOMIR
Da, tu… Dacă nu te cunoşteam pe tine, eu era să fiu altfel de om… (bea şi oftează.) Hehe! Ce om era să fiu eu… Dar s-a dus… acu e degeaba… las-o încurcată!
ANCA
Şi vrei să mă laşi?
DRAGOMIR
Da, numai câtăva vreme… să vezi cum îţi este şi fără mine… (bea.) Ascultă ici la mine… unde ţi-e gândul?… Eu am o daraveră departe… trebuie să plec mâine dimineaţă… Tu… fii cuminte… stai acasă şi m-aşteaptă. Să nu dea dracul!… Că te tai!…
ANCA
O să zăboveşti mult?
DRAGOMIR
O lună, două, trei, mai mult… un an, nu ştiu…
ANCA
Dar ai să vii înapoi?
DRAGOMIR
Fireşte că viu… Tu ai să iei cu înscris de la Popa, -să-mi aduci aminte să-ţi dau înscrisul – cinci sute de lei… Hanul poţi să-l dai cu chirire; tot Popa vrea să-l ia… Şiţa de sub şură poţi s-o vinzi… Scândurile de la deal o să le aducă peste câteva zile… mai ai să mai plăteşti vreo treizeci şi cinci de lei… să le vinzi; poţi apuca pe ele până la o sută de lei.
ANCA (după ce l-a ascultat cu răbdare, clătinând mereu din cap)
Aoleu, Dragomire!
DRAGOMIR
Ce?
ANCA
Să mai crez eu că ai să te întorci? Eu nu văz că-ţi faci adiata? (se scoală.) Dragomire, tu n-ai să pleci… Cum se poate una ca asta! Să-ţi laşi tu casa ta şi să fugi aşa în lume… De ce? Ai scăpătat şi mergi să slugăreşti unde nu te cunoaşte nimeni?
DRAGOMIR
Aş!
ANCA
Ori te-a ars focul şi mergi să cauţi adăpost în altă parte?
DRAGOMIR
Nu!
ANCA
Atunci ai făcut poate vreo faptă rea şi ţi-e teamă de răspundere, de pleci aşa în străinătăţi de la tine şi de la ai tăi…
DRAGOMIR
Dec!
ANCA
Că cine fuge aşa? Cine îşi părăseşte aşa casa şi locul, tam-nisam şi-şi ia lumea în cap?… Doar oamenii deznădăjduiţi, or făcătorii de rele, or… nebunii.
DRAGOMIR (bea şi rânjeşte)
Nebunii…
ANCA
Deznădăjduit n-ai de ce să fii, că slava Domnului, ai după ce bea apă… Fapte rele zici că n-ai făcut, că tu ştii şi Dumnezeu ce stă pe cugetul tău… Atunci, Doamne iartă-mă, ăi fi nebun!
DRAGOMIR (acelaşi joc)
Mai ştii? Oi fi…
ANCA
De asta să nu râzi… eşti tu niţe cam ţicnit… adică, ce niţel! Eşti bine de tot; de mult ţi-ai pierdut sărita… (Dragomir ascultă nervos.) Noaptea visezi urât şi sai din somn mereu… Ţi-e frică să dormi cu lampa stinsă… Mai-nainte, unde se întâmpla la tine să te îmbeţi!… Acuma îşi bei minţile dintr-un ţoi de rachiu… Mai-nainte mă sileai tu să fac pomană şi să ţiu soroacele de sufletul lui Dumitru (Dragomir mişcare) -ba că ţi-a fost prieten bun, ba că e păcat că s-a prăpădit aşa om de omenie! – Ajunsesem să mă mir eu de tine, cum tu bărbatul meu să nu mă laşi o clipă măcar să-mi uit de bărbatu-meu ăl dintâi… De la o vreme încoace, alta ş-alta: daca pomenesc cât de rar de el, te-apucă alte alea… Tu n-ai băgat de seamă ce-ai făcut adineaori?
DRAGOMIR
Când adineaori?
ANCA
Adineaori, când citea Gheorghe.
DRAGOMIR
Ei?
ANCA
Vorbeştii nişte vorbe… de nu te-ar cunoaşte omul ar crede…
DRAGOMIR
Ce vorbe? Ce-am zis?
ANCA
Ce nu se cade să vorbeşti… Încai la băutură, calea-valea… e omul cu mintea împăienjenită… Dar erai treaz…
DRAGOMIR
Ei! Ce-am vorbit?
ANCA
Mi-ai zis să-ţi spui ce crez eu de tine, că tu ai omorât pe Dumitru… şi Gheorghe era de faţă…
DRAGOMIR
Şi tu ce-ai răspuns?
ANCA
Ţi-am răspuns ca totdeauna… că eşti nebun.
DRAGOMIR (încruntat)
Nebun!…
ANCA
Uite, vezi… am luat seama că nu-ţi place de loc s-auzi vorba asta. Ce să fie cu tine, Dragomire? Eu gândesc c-o fi vreun păcat… Să te spovedeşti… să te grijeşti…
DRAGOMIR
Ce, am să mor?
ANCA
Nu se spovedeşte omul numai când are să moară…
DRAGOMIR (indispus)
M-oi spovedi altă dată, n-am vreme acuma.
ANCA
Când?
DRAGOMIR
Când m-oi întoarce…
ANCA
Dacă t-ei mai întoarce…
DRAGOMIR
Ei, aşa! Dacă m-oi mai întoarce… (se ridică ameţit) m-oi spovedi… Ei, ş-apoi ce? Aşa e viaţa omului! Pe toţi dracul îi încalecă… toţi o să moară, toţi! Şi eu o să mor… şi tu o să mori, şi Gheorghe şi toţi… pe rând, pe rând, ca la moară. (se uită lung unul la altul.) Tu, femeie, tu eşti ispita… Anco! Anco! (îi face şovăind semn să vie după el.) ‘Aide!… ‘Aide, tu, n-auzi?… Mâini dimineaţă plec… Tu! De ce nu mă iubeşti tu pe mine? (o apucă.)
ANCA (vrând să-l depărteze)
Lasă-mă…
DRAGOMIR
Nu te las… (o ţine cu d-a sila.)
ANCA (fixându-l)
Aba, Dragomire, ţii tu minte alaltăieri la pomană – că uitai să te întreb – când a venit rezervistul ăla, de ce ai fugit?
DRAGOMIR (o lasă şi o împinge uşor încolo)
Care rezervist?
ANCA
Ăla de semăna grozav cu Dumitru…
DRAGOMIR
Tu ştii care e ăla. (se întoarce spre masă.)
ANCA (după o pauză)
Zici că pleci dis-de-dimineaţă?
DRAGOMIR (posomorât)
Da… plec…
ANCA
Atunci, culcă-te… ai şi băut… e aproape de miezul nopţii…
DRAGOMIR (bea ce a mai rămas în cană)
Mă duc! (pleacă spre uşa odăii lui, la stânga, planul al doilea.) Sunt beat…
ANCA
Crez… (urmându-l încet.) Du-te de te odihneşte… (subliniind) şi…
DRAGOMIR (din pragul uşii)
Şi… ce?
ANCA
Închină-te… să nu mai visezi urât.
DRAGOMIR
Bine! (iese în stânga. Anca se uită din uşe în odaie.)
ANCA
Aşa… Dormi acuma. (închide uşa şi ascultă, trece apoi şi ascultă la uşa cealaltă, apoi coboară.) Închină-te, Dragomire, că se apropie ceasul!
(Cortina)