ANCA (singură la masă)
Să chem pe Gheorghe şi să-l pui să-i sfărâme capul… să stau să mă spovedesc lui Gheorghe cu de-amănuntul… Am eu vreme de asta acuma?… Poci să-i arăt lui aşa de scurt şi în pripă cum s-a strecurat şi s-a înşirat îndelung, încet-încet, bănuială cu bănuială în sufletul meu, până să se înrădăcineze credinţa asta… că Dragomir e vinovat?… Să-mi pierz noapte cu vorbe… Dar Gheorghe poate să nu vrea, or să nu fie în stare să facă aşa faptă… Cum e băiatul uşurel, m-oi căi că i-oi fi spus… (pauză.) Nu… N-am nevoie de ajutor… Să mă gândesc mai bine… Cine n-o să crează că tot nebunul fugit de la ocnă a omorât şi pe Dragomir?… (pauză.) Da’ de ce să-mi fac păcat şi să mai străgănesc pe nevinovat?… Aseară, la cârciumă, Dragomir le-a spus la toţi că pleacă-n lume. Am destul răgaz până la ziuă să-l târăsc şi să-l arunc în puţ; a plecat, s-a dus… nu mai vine azi, nu mai vine mâine, o lună, un an, nu mai vine de loc… M-a părăsit!… (pauză.) S-a hotărât… (se scoală, merge la tarabă şi ia o bardă, apoi coboară încet.) Adică să fie greu lucru?… Doarme beat. Un uriaş doarme… doarme şi cugetul lui şi puterea lui şi voia lui; viaţa lui arde încet şi domol, cum arde lumânarea fără să vrea să arză… O femeie slabă, un copil fraged, hotărâre numai să aibă, poate să sufle o dată… ş-o stinge… (se joacă cu barda, cioplind binişor pe muchia mesii; în stânga s-aud gemetele nebunului; ea se trezeşte din gânduri şi ascultă.) Nebunul… S-a deşteptat… o să-l deştepte şi pe el… Ce să fac? Să-l trăsnesc în somn!… Să moară fără să ştie că moare, fără să vază că eu îl lovesc, fără să-şi aducă aminte de Dumitru… Dacă n-o vezi că vine, aia nu mai e moarte! Nu, nu vreau în somn: atunci ar fi parcă ar dormi mereu… Da… să-l deştept întâi: să ştie că-i vine moartea, de la cine şi de ce… (pune barda pe tarabă şi porneşte spre uşa lui Dragomir, face câţiva paşi şi se opreşte; uşa de la Dragomir se deschide, el apare foarte turburat.)