DRAGOMIR, ANCA, ION
ION (coboară tremurând)
Mi-e foame… Îmi dai să mănânc?
ANCA (lui Dragomir încet)
Trebuie să-l oprim aici până mâine… (merge la tarabă, ia pâine, o cană de rachiu şi ţoiuri şi le aduce pe masă.) Şezi colea, Ioane…
ION
Şez. (şade sfios în faţa lui Dragomir, care se dă înapoi cu scaunul.)
ANCA (dându-i să bea)
Cum e la ocnă, Ioane?
ION
Bodaproste… e bine. (la întrebările ei, Ion răspunde lui Dragomir.)
ANCA
Şi cum ai fugit de acolo?
ION(ca iluminat)
Vezi că s-a pogorât Maica Domnului la mine şi zice: pe cum că, Ioane, când ăi ajunge la fântână sub deal, o să-ţi iasă înainte cine să te aducă la mine, şi să vii negreşit… să vii, că eu te scap de toţi duşmanii tăi, şi o să-ţi fie bine, că eu, Maica Domnului, o să pui stavilă între tine şi rele: relele să nu mai poată trece la tine, şi nici tu să nu mai pot trece la ele… (simplu.) Aşa…
ANCA
Ei?…
ION
Pe urmă, vere, m-am dus la fântâna de sub deal şi am pus doniţele jos… Ei! Era frumos şi cald… şi era pădurea singură… doar într-o tufă fluiera de departe o mierlă… Numa’, dinspre partea dealului, iacătă că-mi iese înainte o veveriţă, – vezi, o trimisese Maica Domnului! – Sta în faţa mea în două labe şi se uita la mine drept cu ochii ei mititei şi galbeni. Eu am dat s-o prinz, când colo ea… ţuşt! A sărit p-o cracă subţire de alun: acu se încovoia craca şi s-apleca cu ea până la pământ, acu se ridica, acu se ridica, acu se apleca. Eu după ea, ea iar înaintea mea, în două labe, se uita la mine… Îi sclipea ochii, vere, de parcă era două schintei şi mă chema iac-aşa… (face gestul.) Am umblat o zi întreagă: la urmă a pierit şi am rămas rătăcit… Da’ acuma o să mă duc înapoi acasă.
ANCA
Unde acasă?
ION
La ocnă.
DRAGOMIR
Ai scăpat şi vrei să te duci singur înapoi?
ANCA
Da’ de ce te-a închis pe tine, Ioane?
ION
Pentru că am omorât pe Dumitru.
DRAGOMIR
Da’ tu l-ai omorât?
ION
Eu.
ANCA
Ba nu tu.
ION
Ba eu… Luleaua şi tutunul şi amnarul lui era la mine.
DRAGOMIR
Ei, ş-apoi? Dacă s-o găsi luleaua şi tutunul şi amnarul tău la mine, se cheamă că te-am omorât, ‘ai?
ION (neînţelegând bine)
E!…
ANCA
Ascultă-l pe el, Ioane, tu stai degeaba închis.
ION (dă din cap)
Hăhă!
DRAGOMIR
Şi o să scapi curând de acolo… Peste un an… (se opreşte privind bănuitor la Anca; ea face o mişcare de inteligenţă, trece la tarabă, d-acolo în celar şi ascultă prin uşe, pe care a lăsat-o crăpată.)
ION
Mai am unsprece ani.
DRAGOMIR
Ba unul.
ION
Ba unsprece…
DRAGOMIR (impacientat s-apropie de Ion şi confidenţial, după ce a aruncat o căutătură de jur împrejur)
Daca mâine, poimâine, o ieşi un om ş-o zice: daţi-i drumul lui Ion, că nu este el vinovat, e altcineva…
ION
Altcineva… Ei! Aşa a făcut unul de la noi de la ocnă… om milos, vere, Dumnezeu să-l miluiască…
DRAGOMIR (urmându-şi jocul)
Lasă-mă să-ţi spui… E altcineva: Ion a fost un prost, i-a luat din buzunar luleaua şi tutunul; dar când i le-a luat, Dumitru era mort…
ION
Ba nu…
DRAGOMIR
Ba era mort… cu faţa la pământ…
ION
Ba nu, era trântit pe spate (Anca mişcare) şi a deschis ochii la mine…
DRAGOMIR
Ce!
ANCA (coboară repede la masă)
Ş-apoi?
ION
Apoi l-a podidit sângele pe nas şi pe gură ş-a murit… (mănâncă. Anca îşi şterge ochii şi se uită la Dragomir.)
DRAGOMIR (răstit la ea)
Ce te uiţi la mine aşa? (ea apleacă privirile; el mai aspru.) Uite-te la mine! (bate cu pumnul în masă; Ion tresare; foarte animat, cătră Ion.) Când l-ai găsit în pădure?
ION (se scoală speriat şi începe să tremure)
Spui, să nu mă loveşti, să nu mă baţi!…
DRAGOMIR
Cine te bate?… şezi jos… (Ion şade înfricoşat.) Pentru ce să te bat?
ION
Pentru că am omorât pe Dumitru…
ANCA (coborând)
Creştinul lui Dumnezeu, înţelege că nu tu.
ION (cătră Dragomir)
Nu eu… da’ cine? (Dragomir ţâfneşte.)
ANCA
Spune cine, Dragomire.
DRAGOMIR (fierbând)
Nu te-amesteca tu în vorbă!… Lasă-ne-n pace!… Nu ştiu… (bea cu sete.)
ANCA (foarte simplu)
Vrei să-ţi spui eu, Ioane?… Uite cine. (arată pe Dragomir; acesta face o mişcare violentă.) Uite, Ioane, vezi tu? Ăsta a omorât pe Dumitru. (lui Dragomir.) Zi tu că nu-i aşa!… (Ion se scoală, începe să râză pe-nfundate şi să ochească pe Dragomir.)
DRAGOMIR (bea până-n fund, trânteşte pe masă cana, care se face ţăndări, şi se scoală)
Sunt prost eu că stau la vorbă cu doi nebuni!
ANCA
Doi nebuni!
DRAGOMIR (ameninţător)
Tu, femeie!… (încruntat, porneşte spre ea, care s-a retras la tarabă.)
ION (dă un răcnet şi se năpusteşte asupra lui Dragomir tăindu-i drumul; îl apucă de gât şi-l învârteşte în loc)
Stai aci!… De ce l-ai ucis, mă, pe creştin? (Anca din fund urmăreşte cu tot interesul jocul lor.)
DRAGOMIR (luptând, înecat)
Lasă-mă, nebunule!
ION (crescendo)
Atunci, daca l-ai omorât tu, pe mine de ce m-a închis, mă?… De ce m-a chinuit? De ce m-a lovit în cap? De ce? (îl zguduie şi-l împinge departe în faţă lângă masă; Dragomir palid cade gâfâind pe un scaun…) Dacă tu eşti vinovat (obidindu-se treptat şi arătându-şi moalele capului) De ce mi-a făcut mie bubă aici înăuntru? (se vaită.0 Mă doare!… Mă doare!…
DRAGOMIR (se ridică pe furiş de pe scaun şi face un pas)
Cum să scap?
ION (oprindu-se din plâns şi repezindu-se)
Stai aci! (îl apucă de gât.)
DRAGOMIR
Anco, mi-a stins puterile!
ION (crescendo)
Tu… eşti dracul!… Daca tu eşti dracul, de ce nu te duci să stai în balta unde te-a gonit Maica Domnului?… Or de ce nu mergi pe pustii locuri? Or de ce nu te întorci în fundul iadului?… De ce? (îl pune în genunchi.)
DRAGOMIR
M-a răpus!
ION
De ce să mă chinuieşti tu pe mine? (îl lasă un moment şi-l priveşte rânjind sălbatic.) Măi!… este la noi o ocnă părăsită… În fund e o baltă neagră… Dacă arunci o piatră-n fund, numa’, de departe, din inima pământului, începe să aue, şi aue tot mereu, şi tocm-a doua zi tace, când zice Maica Domnului: destul!… Acolo trebuie să vii tu cu mine… să te iau de gât (îl înhaţă) să te ridic şi să te arunc în fundul bălţii… aşa!… Haide. (urlând.) Haide!… (îl târăşte; Dragomir se zbate.)
ANCA (aparte)
Îl omoară… nu trebuie!… (pune mâna pe bardă.)
DRAGOMIR
Săi, Anco!
ION (îl târăşte)
Haide! Nu urla, câine!
ANCA (alergând în faţa lui Ion, cu barda ridicată)
Nebunule! Îţi crăp capul!
ION (tresare, lasă pe Dragomir şi se dă la o parte sfios)
Nu el?… N-ai zis tu?… Tu ai zis. (se retrage spre fund.)
ANCA (ajutând pe Dragomir să se ridice)
Scoală!…
ION (depărtându-se)
Atunci, mă duc. (iese repede în fund.)
ANCA (după ce a ridicat pe Dragomir, care se aşază obosit la masă şi uitându-se în toate părţile)
Dragomire, s-a dus!
DRAGOMIR
S-a dus?
ANCA
Se duce-n sat… Trebuie să-l întoarcem înapoi şi să-l ţinem aci până vedem ce e de făcut… ‘Aide după el!
DRAGOMIR
Nu merg…
ANCA
Fuge! N-o să-l mai ajungem…
DRAGOMIR
Du-te tu.
ANCA (suie şi privind către el, aparte)
Aşteaptă tu! D-abia a-nceput!… (iese în fugă prin fund.)