ANCA, DRAGOMIR
ANCA
Acu, ce stai? Trebuie să te găteşti de plecare.
DRAGOMIR
De plecare…
ANCA
Fireşte.
DRAGOMIR
De ce să mai plec?
ANCA
Ca să scapi şi tu şi să mă scapi şi pe mine. Daca se află, şi eşti tot aici, şi eu am tăcut, se cheamă că amândoi l-am omorât… Eu… sunt nevinovată şi nu vreau să cază vina pe mine. Daca vrei să stai, eu caută să mă duc în sat şi să spui tot, tot, tot… Daca pleci, mă fac că găsesc pe Ion în puţ şi dau de ştire… N-ai grije; îţi las eu vreme destul s-ajungi departe… Tu eşti fugarul, tu vinovatul… ş-am scăpat amândoi…
DRAGOMIR
Vino şi tu.
ANCA
Daca fug şi eu, cade vina pe mine; nu poci asta… (suie; după o pauză mare, coborând la el cu braţele încrucişate.) Nu ţi-e ruşine! Nu ţi-a fost milă şi păcat de Dumnezeu!… Creştin eşti tu?… Om eşti tu? Vine un biet păcătos în casa ta, îţi cere o bucăţică de pâine la masa ta, e obosit şi te roagă de adăpost sub acoperemântul tău, îţi spune taina lui, şi tu, fiară fără de lege, pui mâna pe cuţit şi spinteci omul! (Dragomir face nişte ochi foarte miraţi.) Cu ce-ţi greşise bietul nebun?… Ce piedică ţi-era el în lumea asta largă, unde e loc pentru toţi? (cu toată energia.) De ce ai omorât pe Ion?
DRAGOMIR
Eu… pe Ion!…
ANCA
Pe Ion.
DRAGOMIR
Eu… am omorât… pe Ion! (râde febril.)
ANCA
Râzi? Nu tu, da’ cine? (el se uită la ea lung; ea îi înfruntă căutătura; merge la el şi-l apucă de pieptull cămăşii.) Asta ce e? Sângele ăsta al cui e? Nu-i sângele lui Ion?…
DRAGOMIR (îşi încheie repede minteanul la piept)
Fugi d-aici!
ANCA
Nu te-ncheia, Dragomire; pe cămaşe e puţin; în odaie dincolo e mult; uite, ici e plin… Du-te în curte, e stropit peste tot; mergi de scoate o găleată din puţ, să vezi apa roşie… Tu, ucigaşule, tu! O să te gunoieşti de viu între pereţii de sare umezi până o socoti Dumnezeu c-a venit ceasul să te cheme ca să te judece el mai bine…
DRAGOMIR
Pentru ce?
ANCA
Pentru că ai ridicat viaţa altuia…
DRAGOMIR
A cui?
ANCA
A lui Ion.
DRAGOMIR (stă un moment şi se şterge la ochi)
Femeie! Daca te-ar întreba cineva pe tine de asta, ce-ai spune?…
ANCA
Ce-am văzut.
DRAGOMIR (ciudit din ce în ce)
Ce?
ANCA (simplu)
Că Dragomir a răpus pe Ion nu ştiu de ce!…
DRAGOMIR
Tu?
ANCA (ia lampa şi o pune la oblon; apoi coboară)
Măcar că tu ai fost rău cu mine, mie tot mi-e milă de tine, Dragomire; am să-ţi dau o povaţă… Dacă s-o întâmpla şi n-ăi avea noroc să scapi până la urmă; dacă or pune mâna pe tine, nu fi prost şi te-apuca să tăgăduieşti cum faci cu mine, că acolo nu te joci ca aicea: te-or pune la chinuri, vai de viaţa ta!… O să-ţi rupă carnea, să-ţi smulgă dinţii şi unghiile, să-ţi descheie ţeasta capului… Ascultă-mă pe mine, eu îţi vorbesc de binele tău. (se uită cu neastâmpăr în fund.)
DRAGOMIR
Care va să zică…
ANCA
Faci ce-ţi spui eu: mărturiseşti c-ai ucis pe Ion şi te alegi numai cu pedeapsa; încai scapi de chinuri.
DRAGOMIR (revoltat, bătând cu pumnul în masă)
Da’ daca nu l-am ucis eu?
ANCA
Asta e! Începem iar; ba nu, ba da, ba da, ba nu.
DRAGOMIR (fierbând)
Lasă-mă! (îşi vâră capu-n mâini, astupându-şi urechile.)