ANCA, ION
ION (foarte obosit şi cam tremurând)
Bună vremea, nevastă.
ANCA
Mulţumim dumitale, om bun… Ce pofteşti?
ION
Îmi dai de mâncare?
ANCA (aparte)
Ăsta nu-i din sat… e străin. (tare.) N-avem de mâncare, omule… pleacă.
ION
Da’… mă laşi să dorm?… lasă-mă să dorm…
ANCA (aparte)
E un om rău, e beat, or ce? (tare.) Caută-ţi de drum, creştine; (cam aspru) ‘aide!
ION (sfios şi apărându-se ca de o lovitură la cap)
Mă duc… să nu mă baţi… să nu dai!
ANCA
Dec! De ce să te bat?… Du-te sănătos.
ION (vrea să plece, îşi pierde puterile şi se reazimă de uşe)
Nu mai poci… (rugându-se frumos.) Dă-mi ceva să mănânc, fă-ţi pomană… mi-e foame. (se lasă binişor pe laviţa din stânga uşii.)
ANCA
Ăi fi bolnav?
ION
Nu.
ANCA
Da’ ce ai?
ION
Mi-e foame… sunt ostenit…
ANCA
Da’… de unde vii dumneata?
ION
Hehe, de departe… tocma’ de la munte.
ANCA
Şi ce vânt te-a bătut pe la noi?
ION
M-am rătăcit.
ANCA
Da-ncotro mergeai?
ION
Nu ştiu…
ANCA
Cum să nu ştii unde mergeai?
ION (încet şi confidenţial)
Vezi că eu… sunt nebun…
ANCA
Nebun?!
ION
Hăhă!… Da’ nu m-apucă totdeauna… Şi când mă chinuieşte Necuratul, numa’ vine Maica Domnului de mă scapă… Necuratul mi-a poruncit de două ori să-mi fac seama singur… ca să-mi ia sufletul…
ANCA
Sărmane, cine ştie ce păcate!…
ION
Da’ Maica Domnului nu m-a lăsat. (se închină.)
ANCA
Şi din ce ţi-a venit?
ION
Din bătaie… Şi când mă speriu m-apucă, fie pe pustii locuri! Şi, când e să m-apuce, îmi vine întâi cu grije şi cu scârbă şi pe urmă cu spaimă… şi mă arde. (arată moalele capului.) Eu am o bubă aici înăuntru… Da-mi dai?
ANCA
Ce?
ION
De mâncare…
ANCA
A! Uitasem, uita-te-ar relele! (merge la tarabă, taie un codru de pâne şi i-l dă.) Na, omule.
ION
Bodaproste!
ANCA
Vrei ş-un rachiu?
ION
Dacă-mi dai…
ANCA (îi dă un ţoi de rachiu)
Da’ cum s-a întâmplat să-ţi vie?… E de mult?
ION
Vreo zece ani…
ANCA
Zece ani… Şi cine te-a bătut?… De ce?
ION
Degeaba… Eu eram pădurar la Corbeni…
ANCA (aparte)
Pădurar la Corbeni!… (tare.) Cine te-a bătut?
ION
La judecată… că nu vream să spui.
ANCA (cu nerăbdare)
Ce?
ION
Că de ce l-am omorât…
ANCA
Omorât! (aparte.) Doamne Isuse Christoase! Cine e omul ăsta? (cu teamă c-a aflat adevărul.) Te cheamă… Ion…
ION (dând din cap)
Ion mă cheamă.
ANCA
Şi zice c-ai omorât pe…
ION
… Pe Dumitru Cirezarul…
ANCA (aparte)
Cum a ajuns omul ăsta aici?… Tu, Maica Domnului! I-ai fost călăuză; tu l-ai purtat pe căi necunoscute şi mi l-ai trimes aici ca să ridice din calea hotărârii mele îndoiala…
ION (moţăind)
Acu mi-e somn… (ascultă ca de departe.) De ce urlă câinele?
ANCA
Nu urlă nici un câine.
ION
Ascultă…
ANCA (aparte)
Aiurează. (tare.) Ioane, vrei să te culci?
ION
Da.
ANCA
Scoală. (îl ajută să se ridice.) Vino cu mine… ‘Aide p-aici. (îl duce de mâini încetinel spre stânga, planul întâi.)
ION
Când urlă câinele, moare cineva… (şovăie, ea îl sprijineşte.)
ANCA
Încetinel…
ION
Tu ştii cine o să moară… O să moară Ion?… Dacă Ion moare, scapă de dracul?… (se opreşte, face o grimasă de durere şi pune mâna la cap.) Mă doare! (Amândoi ies încet.)