DRAGOMIR, ANCA, GHEORGHE, mai mulţi oameni
DRAGOMIR (coboară aiurit şi se înţepeneşte în faţă; Gheorghe şi alţi doi oameni coboară la el şi-l apucă de amândouă braţele; el se uită la ei pierdut şi tremurând)
Merg… merg eu… să nu mă bateţi, merg! (rugător cătră Gheorghe.) Nu mă strânge aşa tare de-acolo… Ţi-am spus că mă doare!
ANCA
Oameni buni… a tras aseară la noi în gazdă un biet drumeţ; nu ştiu de unde venea, nici unde se ducea… L-a ucis bărbatu-meu! În odaie şi colea, uitaţi-vă, e lac de sânge!… Căutaţi în puţul ăl părăsit de lângă grădină… Avea nenorocitul de el un chimir la picior… acu e la Dragomir în buzunar. (Dragomir pune machinal mâna, scoate chimirul şi-l dă râzând prosteşte unuia din oameni.)
UN OM (cu o frânghie în mână)
De ce omorâşi creştinul, mă? (îl leagă.)
ALT OM
Luaţi-l!… La primărie…
ANCA
Oameni buni… eu v-am descoperit fapta; dar omul ăsta e bărbatul meu… O să mi-l luaţi de tot.. rămâi singură. Trebuie să mă lăsaţi să-i spui şi eu o vorbă… (Oamenii se dau cu respect în lături; ea s-apropie de Dragomir, care stă nemişcat, şi răspicat îi şopteşte.) Dragomire, uite-te la mine: (el o priveşte) pentru faptă răsplată şi năpastă pentru năpastă!
(Cortina)