IANKE, ILIE
ILIE: Mă rog, ce s-a întâmplat?
IANKE: Ce vrei să se întâmple? Nu s-a întâmplat nimic!
ILIE: Așa?
IANKE: Și ce te privește pe tine ce s-a întâmplat, dacă s-a întâmplat ceva?
ILIE: Am zis eu că mă privește?
IANKE: Atunci, de ce întrebi?
ILIE: Și de ce să nu întreb? Ce? Costă parale? Eh! Cu atât mai bine dacă nu s-a întâmplat nimic… și acu ce faci?
IANKE (plimbându-se) Ce? ești chior? Nu vezi? Mă plimb!
ILIE: Ei și pe urmă i-o dai?
IANKE: Ce să dau?
ILIE: Fata s-o dai…
IANKE: Ce, ești nebun? Cui să i-o dau?
ILIE: Lui Ionel.
IANKE: Nu dau nimic! Ce? Trebuie s-o dau numaidecât? Dar ce, asta-i fată s-o dau eu? Se duce singură dacă poftește…
ILIE: Și se duce?
IANKE: Tu ești nebun? Cum să se ducă, dacă nu-i dau eu voie…
ILIE: Foarte bine!
IANKE: Și de ce foarte bine? Foarte rău! Ce, adică tu crezi că am s-o dau lui Ștrul al tău!?
ILIE: Am spus eu s-o dai?
IANKE: Dar poți să spui cât poftești și tot n-o dau! Ștrul al tău e de nasul fetei mele?
ILIE: Ei și ce, are să vie un ministru de la București s-o ieie?
IANKE: Și de ce să nu vie? Tu nu vezi cine-i ministru azi? Și chiar dacă n-are să vie, crezi că am să plâng? Așa să aibă el bine alt am să plâng eu. Nici n-o dau după ministru… Ce? Un ministru îi sigur? Azi e și mâine nu-i! Și pe urmă eu vreau s-o mărit după un om de treabă, și tânăr, și frumos…
ILIE: Poate vrei s-o măriți cu un ofițer?
IANKE: Și de ce să n-o mărit cu un ofițer? Tocmai cu un ofițer am s-o mărit… așa o fată că ea se mărită cu orice ofițer vrea… și cu un colonel se poate mărita. Și un colonel de infanterie, unul de cavalerie, un colonei de aeroplane – așa să știi tu!
ILIE: Și se botează?
IANKE: Ce să se boteze, ești nebun?
ILIE: Apoi dacă nu se botează, ce face? El creștin și ea evreică? Așa o calculație faină faci tu?
IANKE (rămâne împietrit): Iotete, iotete… (Apoi, deodată țipând.) Take! Take!