ANA, CADÂR, IONEL – groaznic abătut.
ANA: Ce-i? (Ionel dă din umeri și șade.) N-ai făcut nimic nici acum? (El răspunde numai cu o mișcare a capului.) Știam eu. Ne urmărește zdravăn soarta… La urma urmei bine face. Limpezește mai devreme niște vieți încurcate și chinuite… și nu mai ai nici o speranță? De nicăieri?… Absolut de nicăieri?
(Moș Cadâr scoate banii pe care-i avea la el și-i dă lui Ionel.)
IONEL: Ce-i asta?
CADÂR: Asta bani moș Cadâr dam! Voi trebui plecam… astă-seară plecam – cu ala tren fugim…
IONEL: Dar nu se poate, moș Cadâr…
CADÂR: Ala bani puțini, moș Cadâr, pe urma alta bani trimetem… Cadâr batrân estem, vindem tot și la Ana trimitem. Asta suflet doare la el când Ana plângem. La Cadâr voi copii estem…
IONEL: Moș Cadâr! Dar nu se poate, moș Cadâr! Nu pot să-mi încep viața așa… lăsând pe drumuri un om bătrân că dumneata… N-ai un pic de avere, afară de căsuța asta, făcută și ea pe locul tatii și cu bani de la tata… Uite, nici Ana nu primește și nici eu. Lasă. Ține-ți dumneata banii.
CADÂR: Asta bani Cadâr înapoi nu primeștem! Asta Cadâr pentru Ana-Aniki adunat, pentru nunta de la Ana-Aniki pastrat… La Ana-Aniki dat… Allah așa auzit la Cadâr – Allah suparam când Cadâr bani înapoi luam…
ANA: Dar moș Cadâr, nu putem pleca așa.
CADÂR: Așteptăm, dar Cadâr bani înapoi nu luam. Asta Allah suparat estem, când Cadâr bani înapoi luam. Pastram voi bani. Pentru voi făcut… și așteptăm și gândim. Poate lumina odata tot venim… moș Cadâr așa gândeștem… Dar Ana-Aniki nu mai plângem! Asta floare de la ochi, inima topestem… asta plâns S păcat la tineri estem, păcat la dragoste estem. Ana-Aniki nu trebuie păcat facem… moș Cadâr așa sfatuiam, așa rugam…
ANA: Bine, moș Cadâr, am să încerc să te ascult.-..
CADÂR: Și așteptăm. Rugăciunea de la om bătrân care mult a suferit, Allah mult ascultat. Și Cadâr roagă la el… Așteptăm… Allah înțelegem… Allah dreptate facem. Nu poate Allah dreptate nu facem… Allah dreptate estem… dreptate Allah estem. Cadâr acum la el acasă plecam. Toate după-masa… vorbește la ala tata bătrân. Voi așteptăm el vorbește. Pe urma la voi spunem ce credem… La suflet la Cadâr așa venit – de la cer – un gând. Cadâr la suflet zâmbeștem, nu plângem. El credem după masa veste buna dat… Așteptăm… (Iese.)