TAKE, IANKE, CADÂR
TAKE: S-a dat pe față tot. Știm tot! Și ne-am îngrozit! N-ai fost prieten, Cadâr, n-ai fost un Cadâr. Tot ne-ai luat, tot, tot.
CADÂR: Cadâr nu vinovat!
IANKE: Dar cine-i vinovat? Noi? Pentru ce mă rog? Că te-am primit în casă? Că nu te-am azvârlit pe drum să crapi de foame?
TAKE: Și asta ți-a fost ție răsplata? Să ne iei nevestele?
IANKE: Și copiii? Spune! Hai, spune!
CADÂR: Nu adevărat!
IANKE: Cum nu-i adevărat? Nu mi-ai spus mie că băiatul lui e băiatul tău?
TAKE: Dar mie nu mi-ai spus că fata lui e fata ta?
CADÂR: Nu adevărat!
TAKE: Dacă nu-i adevărat de ce ai spus așa?
CADÂR: Alta cum voi nu lăsat copii să plecat!
IANKE: Și ce interes ai avut să plece copiii? Că fără interes nu făceai tu negustoria asta! Taci înainte, că bine faci!
CADÂR: Voi nu lăsați Cadâr vorbeștem…
IANKE: Dar ce să mai vorbești? Nici nu trebuie să mai vorbești. Cel puțin dacă ar fi fost adevărat că copiii, aveai un motiv să faci ce ai făcut, și am fi înțeles. Dar așa? Poți să-mi spui mie de ce ai luat bani și de la Take, și de la mine?
TAKE: Chiar așa! Nu le dădusem noi?
IANKE: Nu vezi că nu poți să explici nimic! Mă rog, ce-ai vrut? Ai vrut să profiți de ocazie și să-ți faci prăvălie?
TAKE: Apoi că numai aici ai vrut să ajungi; dacă e adevărat că nu-s copiii tăi! Dar spune și tu o vorbă! Ce vrei? Să facem o nebunie? Să facem moarte de om?
CADÂR: Turcu plătește!
IANKE: Platește! Cine plătește? Turcu? Ei asta a fost odată… acum văd că turcu câștigă! Și bine face! Acum sunt sigur că pe toate le-ai pus tu la cale: și pe Ițic, și pe baba Safta, și pe Ruhala, și toată mahalaua – că să poți ajunge unde ai ajuns.
TAKE: Răsplata pentru ce am făcut pentru tine!
IANKE: Ai fost grăbit! Ne-ai sucit mințile, să-i lăsăm să plece mai repede, și ne-ai legat la ochi că n-o să se supere nimeni pe noi…
TAKE: Și la o săptămână după asta, ai adus un vagon de marfă de la Galați. Și ai tras toată clientela la tine…
IANKE: La noi nu mai calcă nici un om în prăvălie. Și la tine…. a trebuit să-ți angajezi doi vânzători… și vinzi… și vinzi… și vinzi… Ei haide, zi înainte… vinde… până ne-i vinde și pe noi…
TAKE: Ne-ai adus în pragul falimentului.
IANKE: Și tu faci planuri cu Ionescu, antreprenorul, că să faci casă cu două etaje. Aici ai vrut să ajungi? Uite c-ai ajuns! Felicitările mele!
CADÂR: Turcu plăteștem!
IANKE: Apoi că acu ți-a venit rândul să plătești! Mă rog, ce-i adevărat din toate… că ceva trebuie să fie adevărat…
CADÂR: Turcu plateștem.
TAKE: Dar ce-ai înnebunit, păcătosule, de-ți mai arde de glumă?! Dar tu nu vezi că ne vâri în pușcărie? Nu-ți dai seama că noi nu mai suntem în mințile noastre? Să ne spui acum, numaidecât, ce-i adevărat și ce nu!
CADÂR: Adevărat bre, una singur lucru este: Turcu plăteștem…
TAKE: Ascult…
IANKE: Te omor!
CADÂR: Trece trenul!
(și amândoi se uită după tren.)